Președintele Iohannis despre spațiul multicultural transilvan: „Un model reușit de dezvoltare durabilă”
Legătura strânsă dintre sași și români, construită de-a lungul secolelor, este un exemplu de conviețuire pașnică bazată pe respectarea culturii și tradițiilor specifice ambelor părți și a contribuit la dezvoltarea și consolidarea relației bilaterale dintre România și Germania, a declarat, duminică, președintele Klaus Iohannis, la Festivalul „Săptămâna Haferland”.
„Bine v-am regăsit în inima Transilvaniei. Este o mare bucurie să fiu prezent astăzi alături de dumneavoastră și totodată se acord înaltul patronaj ediției din acest an în semn de apreciere față de generozitatea dedicarea și eforturile organizatorilor și participanților de duce tradiția mai departe în țara ovăzului. Doresc să felicit organizatorii pentru modul în care au înțeles să ducă mai departe și să pună în valoare tradițiile sașilor transilvăneni”, a afirmat președintele Iohannis, cu prilejul Festivalului „Săptămâna Haferland”, ediția a IX-a, organizat la Criț, în județul Brașov.
Președintele a menționat că activitățile care au loc în cadrul festivalului „nu sunt simple acte artistice”, ci constituie premisele revitalizării zonei
„Festivalul, devenit deja tradiție, are o contribuție esențială la prezervarea identității sașilor din România, promovând cultura specifică a acestei comunități. Zona încărcată de istorie are o unicitate aparte prin bogăția arhitecturală a cetăților și a bisericilor fortificate prin frumusețea peisajelor rurale și, nu în ultimul rând, prin ospitalitatea și creativitatea oamenilor care locuiesc aici. Atelierele de meșteșuguri, expozițiile, dansurile tradiționale, cântecele săsești, dar și toate celelalte activități care au loc în aceste zile în Haferland nu sunt doar simple acte artistice, ele constituie premisele revitalizării zonei și fundamentele unei model reușit de dezvoltare durabilă prin grija față de oameni și față de mediul în care trăim”, a adăugat Iohannis.
Potrivit șefului statului, conservarea patrimoniului și promovarea potențialului de care România dispune trebuie să fie deziderate asumate de comunitățile locale și, totodată, să beneficieze de investiții susținute.
„Constat cu satisfacție că, pe lângă promovarea patrimoniului cultural, Festivalul are o importantă dimensiune educațională. Implicarea activă a tinerelor generații și atragerea acestora prin manifestări care reconstituie pagini importante din istoria sașilor transilvăneni vor asigura continuitatea spirituală a zonei. Tinerii de azi, cunoscându-și originile, vor putea insufla viitoarelor generații credințele și valorile pe care le-au primit de la strămoșii lor. Sașii din Transilvania au dovedit, de-a lungul secolelor de existență pe aceste meleaguri, că doar buna organizare, solidaritatea și lupta asiduă pentru respectarea valorilor, credințelor și libertății pot depăși vicisitudinile istoriei. Modul în care aceste aspecte s-au integrat în cultura națională a făcut din Transilvania un spațiu multicultural în care minoritățile naționale își pot afirma neîngrădit identitatea și au un rol esențial în societatea românească”, a spus Iohannis.
El a afirmat că legătura strânsă dintre sași și români a contribuit la dezvoltarea și consolidarea relației bilaterale dintre România și Germania.
„Legătura strânsă dintre sași și români, construită în timp, un exemplu de conviețuire pașnică bazată pe respectarea culturii și tradițiilor specifice ambelor părți, a contribuit la dezvoltarea și consolidarea relației bilaterale dintre România și Germania. Dincolo de cooperarea economică și parteneriatul politic, mecanismele dezvoltate la nivel local au întărit conexiunile dintre cele două state. Ca stat profund atașat idealurilor de diversitate și unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă și culturală este respectată și reprezintă un model de toleranță, deschidere și solidaritate”, a mai adăugat șeful statului.