Premierul Florin Cîţu despre miliardele din PNRR: ”Banii vor merge doar în investiții, nu în consum”

Premierul Florin Cîţu a prezentat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, alături de vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor, și de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Potrivit premierului, cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR vor merge exclusiv în investiții, și nu în consum. PNRR a fost trimis oficial luni la Bruxelles și urmează două luni în care documentul va fi evaluat pentru a se ajunge la forma finală.

PNRR poate fi consultat integral AICI

Este un program foarte important pentru România. A fost lansat când eu eram încă ministrul al Finanțelor. A fost negociat de președintele Iohannis, iar anul acesta am avut 2 vizite la Bruxelles pentru a ne asigura că avem un plan bun.

Avem 29,2 miliarde de euro pentru construcția a 450 km de autostradă, sute de școli și de creșe, vom construi și renova zeci de spitale. De asemenea, vom avea un spital construit în 2024.

Sunt 3 mari sectoare care primesc bani – transporturi, sănătate și educație. De ce luăm și împrumuturi prin PNRR? Pentru că România are nevoie acută de investiții, iar aceste împrumuturi vor merge doar în investiții, nu în consum. Împrumuturile prin PNRR sunt la o dobândă mult mai mică.

Toate aceste investiții se vor termină în 2026.

România are nevoie de reforme, în PNRR am pus date clare până la care vor avea loc reforme. E vorba de reforma sistemului de pensii prin care ne dorim unul bazat pe sustenabilitate și vom face asta. Este, apoi, reforma justiției, vom repara ce au făcut alții. Și, în cele din urmă, este vorba despre reforma companiilor de stat, prin care se va opri sifonarea banilor de la stat.Prin PNRR ne asigurăm că banii vor ajunge în toate colțurile României. Greul abia începe, toată lumea trebuie să se mobilizeze”, a declarat Florin Cîțu.

Prin depunerea PNRR, România accesează o resursă care va schimna semnificativ componente din statul român. Chiar dacă nu ar fi fost pandemia, România ar fi avut nevoie de reforme. Acest guvern exact această asumare o are, de realizare a acestor reforme.

Faptul că UE alocă o sumă importantă pentru a ajuta țările să treacă mai repede peste efectele pandemiei e un instrument să nu mai invocăm scuzele invocate de 30 de ani când a fost vorba de reforme. Acest program ne obligă să reușim.

Câteva principii ale PNRR: distribuirea echitabilă, geografică, a fondurilor. PNRR e gândit să nu lase pe nimeni în urmă și să acopere toate regiunile.

Descentralizarea – autoritățile locale trebuie să-și dea dovada implicării și competenței. Resursele sunt la îndemâna lor pentru ca primarii și șefii CJ să dea dovada responsabilității. Autoritățile locale sunt parte a acestui program.

Vom avea parte de un val al renovării, iar la final vom beneficia de 2.000 de clădiri și 1.500 de blocuri renovate.

Nuca cea mai tare din PNRR o reprezintă infrastructura. Am rămas consecvenți pe această componentă în program. Vorbim despre A7, de 324 de km în zona cea mai văduvită, de capetele de la A8.

Vom ajunge la o adevărată transformare digitală . 8,5 milioane de cetățeni vor avea carte de identitate electronică

Acest program, acele mii de pagini pe care le veți vedea ascund în spate mii de ore de muncă ale unor oameni care nu sunt cunocuți. Îi mulțumesc lui Cristian Ghinea că a avut ficatul și calmul de a duce la bun sfârșit un efort uriaș. Acele mii de pagini nu s-au scris singure”, a spus și Dan Barna.

România nu a avut de foarte mulți ani un proiect mare de țară. PNRR este un proiect de țară care în 150 de zile a fost depus la CE și este un plan extrem de echilibrat, care în următoprii ani va garanta o prosperitate pentru toți. Dacă reușim să implementăm acest proiect vom construi o țară mai bună. PNRR va uni societatea, și nu va dezbina pe termen lung.

Bani din PNRR pentru unitățile administrativ-teritoriale: propunem 4 categorii de beneficiari principali: municipii reședință, muncipii, orașe și comune. Toate comunitățile vor fi susținute în mod echilibrat și corect prin PNRR, fără discriminare politică.

Educația va primi 3,6 miliarde de lei. Punem accent pe reducerea abandonului școlar, educație timpurie și la finalul acestor investiții vom crește cu cel puțin 10% numărul elevilor înmatriculați la liceeele agricole, vor fi create20.000 de locuri de recreere și lectură în școli, 20.000 de locuri în campusuri, 140 de creșe înființate și 10 centre de învățământ dual”, a declarat Kelemen Hunor.

Vreau să fie foarte clar că urmează evaluarea oficială a Comisiei Europene. Au fost foarte multe neadevăruri spuse despre PNRR.

Pe site găsiți în acest moment tot PNRR, sunt 1.200 de pagini, plus anexele tehnice, alte peste 1000 de pagini. Suntem a treia țară membră UE care publică tot PNRR și prima țară care publică și anexele

Alocările pentru toate domeniile cuprinse în PNRR:

  • Reforme fiscale – 482 de milioane
  • Fondul UAT – autoritățile locale să dezvolte cât mai repede proiecte, acolo vor fi majoritatea banilor
  • România Educată – 3,6 miliarde

Fiecare componentă și reformă e legată de o țintă. În discuția cu CE a trebuit să spunem foarte clar când facem aceste reforme. Sunt peste 500 de ținte în PNRR, care vor fi monitorizate și raportate CE o dată la 6 luni, pentru a avea o nouă tranșă de bani care să intre în țară.

Urmează o evaluare, trecem pe modelul de examinare. Trebuie să avem minim 7 calificative A și maxim 3 calificative de B pe cei 6 indicatori. Am insistat pe recomandările de țară. Recomandările de țară din rapoartele de țară e obligatoriu să fie incluse. Le avem pe toate specificate.

Avem un plan echilibrrat, mai avem încă de lucru în unele puncte, vom continua dialogul cu CE în lunile următoare, pentru a îmbunătăți dacă va fi nevoie. Urmează o scisoare de eveluare din partea CE”, a spus și ministrul Cristian Ghinea.

Prin PNRR, România ar urma să primească prin PNRR un total de 29,2 miliarde euro, din care 14,248 miliarde sub formă de granturi și aproximativ 14,935 miliarde sub formă de împrumuturi.

PNRR se referă la un pachet de investiții publice și reforme propuse în baza Recomandărilor Specifice de Țară 2019-2020. Aceste reforme și proiecte de investiții publice trebuie puse în aplicare până în 2026, potivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

PNRR are la bază 6 piloni principali:

  • Tranziția spre o economie verde;
  • Transformarea digitală;
  • Creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă;
  • Coeziunea socială și teritorială;
  • Sănătate și reziliență instituțională;
  • Copii, tineri, educație și competențe.

Comisia Europeană evaluează PNRR pe baza unor criterii clare, iar investițiile și reformele prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie să țină cont de abordarea eficientă a recomandărilor specifice fiecărei țări și de consolidarea potențialului de creștere economică, a creării de locuri de muncă și a rezilienței economice și sociale.

De asemenea, investițiile și reformele trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivului de schimbări climatice în proporție de 37% și la realizarea obiectivului de digitalizare în proporție de 20%.

PNRR trebuie să intervină cu reforme și investiții în următoarele domenii:

  • Transporturi
  • Mediul, schimbările climatice, energia, eficiența energetică și tranziția verde
  • Dezvoltarea localităților urbane, valorificarea patrimoniului cultural, natural și turism
  • Agricultura și dezvoltarea rurală
  • Sănătate
  • Educație
  • Mediul de afaceri
  • Cercetare, inovare, digitalizare
  • Îmbunătățirea fondului construit
  • Reziliență în situații de criză
Distribuie:

Postaţi un comentariu