Premierul Dacian Cioloș a preluat interimatul la Ministerul Sănătății
Premierul Dacian Cioloș a preluat interimatul la Ministerul Sănătății, după demisia lui Patriciu Achimaș-Cadariu.
„Prim-ministrul Dacian Cioloș a convenit, împreună cu președintele Klaus Iohannis, să preia conducerea interimară a Ministerului Sănătății, pentru a coordona direct și a asigura continuitatea măsurilor necesare în sectorul de sănătate”, se arată într-un comunicat al Executivului citat de Agerpress.
Citiți și: Ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, și-a dat demisia
Astăzi a avut loc o primă reuniune a grupului de lucru al premierului pentru elaborarea Planului tactic din sistemul de sănătate, la discuţii participând secretarii de stat ai Ministerului Sănătăţii, reprezentanţi ai Cancelariei şi coordonatori ai principalelor instituţii de cercetare din sănătate, profesori, coordonatori ai ONG-urilor de profil, experţi şi consultanţi din sectorul medical.
„Grupul va contribui, printr-un mecanism ad hoc de consultare, la elaborarea măsurilor pe termen scurt şi mediu pentru creşterea siguranţei în sectorul medical şi a unor măsuri strategice de reformă. Pe termen scurt, va fi abordată problema infecţiilor intraspitaliceşti şi se va analiza abordarea administrativă actuală, în vederea realizării modificărilor necesare (ordine de ministru, HG, modificări legislative) pentru un mai bun control profilactic al domeniului. Pe termen mediu, pornind de la documentele de analiză şi strategiile de sistem deja elaborate, grupul va contribui la constituirea unui cadru de reformă reală în sectorul de sănătate”, se mai precizează în comunicat.
Următoarea întâlnire a grupului va avea loc în cursul zilei de joi, 12 mai. „Toţi cei prezenţi la această primă reuniune au susţinut că este momentul pentru a aduce în dezbatere publică situaţia reală a sectorului medical şi de a căuta soluţii la probleme neglijate de ani de zile, care au agravat şi subminat încrederea în capacitatea sistemului medical de a pune pacientul pe primul loc”, mai informează Guvernul.
Citiți și: Trei spitale din Cluj pe lista celor care au avut probleme de testare la controlul dezinfectantelor
Aproximativ 50 de persoane au protestat la Cluj față de infecțiile din spitale