Polivalenta din Cluj, posibilă gazdă pentru Campionatele Europene de Gimnastică din 2017
Cluj-Napoca ar putea găzdui Campionatele Europene de Gimnastică din 2017 dacă Polivalenta în construcţie din Bucureşti nu va fi gata la timp. Cel puţin asta şi-ar dori primarul Emil Boc, care a declarat pentru Mediafax că noua sală polivalentă din oraş, de 7.200 de locuri, nu s-ar “face de ruşine” cu organizarea evenimentului.
“Cluj este tot România şi este pregătit să organizeze şi să primească competiţii internaţionale de mare anvergură, inclusiv un Campionat European de gimnastică. Pentru mulţi ani de aici înainte, Sala Polivalentă din Cluj va fi cea mai bună pentru mari evenimente. Pardoseala se poate demonta şi repune pentru orice sport, inclusiv gimnastică. Există cubul de transmisii ca în NBA, unic în România, dar şi toate facilităţile, inclusiv posibilitatea să extindem capacitatea până la 10.000 de locuri. Sala Polivalentă din Cluj este nu doar construită şi funcţională, dar şi deja acreditată de federaţii internaţionale”, a declarat primarul pentru agenţia de presă citată.
Boc a adus ca argument şi faptul că publicul clujean este obişnuit cu mari performanţe în sport de-a lungul anilor şi ar fi interesat de o asemenea competiţie în oraş. “Publicul clujean este nu doar iubitor de sport, ci şi avizat, ar primi cu bucurie un eveniment atât de important ca acest Campionat European de Gimnastică. Am fi cu toţii mândri, nu doar pentru Cluj şi Transilvania, ci şi pentru România. Cred că nu ne-am face de ruşine la Cluj cu Sala Polivalentă şi organizarea, avem experienţă deja cu Capitala Europeană a Tineretului din 2015 şi suntem pregătiţi pentru orice”, a mai spus Emil Boc pentru mediafax.
În plus primarul municipiului a precizat că ar fi pregătit să susţină inclusiv cofinanţarea evenimentului ale cărui costuri sunt estimate la minim 1, 5 milioane de euro.
Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), Adrian Stoica, a anunţat, vineri, că România va organiza Campionatele Europene de Gimnastică din 2017 şi a precizat că infrastructura necesară organizării CE din 2017 a fost prezentată acum doar “în poze”. “Noi am prezentat nişte poze, iar ele trebuie să devină realitate. Mă refer la noua Sală Polivalentă din Bucureşti. Responsabilitatea se întinde pe mai mulţi ani şi include mai mulţi factori responsabili, nu doar federaţia”, a spus Stoica. El a afirmat însă că nu s-a prezentat deloc varianta organizării campionatului la Cluj. De altfel şi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat pentru aceeaşi agenţie de ştiri că nu concepe ca noua Sală Polivalentă din Bucureşti, de 12.000 de locuri, să nu fie terminată la timp. Construcţia Sălii Polivalente de la Bucureşti, de 12.000 de locuri, din Complexul Sportiv Naţional “Lia Manoliu”, în care ar urma să se desfăşoare CE de gimnastică, feminin şi masculin, din aprilie 2017, nu a fost încă începută.