Peste 500 de locuri de cazare disponibile în Cluj-Napoca pentru ucraineni
Peste 500 de locuri de cazare sunt disponibile în Cluj-Napoca pentru cetățenii din Ucraina, a anunțat primarul Emil Boc.
În ultimele zile, Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu organizațiile non-guvernamentale și de voluntari au constituit grupului clujean de sprijin pentru Ucraina.
Primăria a identificat 5 spații de depozitare (3 au fost puse la dispoziție și încă două vor fi disponibile în cursul zilei de mâine) pentru materialele și produsele destinate ajutorării refugiaților.
De asemenea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Cluj și Inspectoratul județean pentru situații de urgență, sub coordonarea Ministerul Afacerilor Interne, Romania, sunt asigurate, locuri de cazare în hoteluri, pensiuni, tabere școlare și facilități sportive, precum și resursele de alimente, îmbrăcăminte, medicamente și cadrul logistic pentru oferirea serviciilor educaționale, legale, de traducere și de transport, după caz.
Primăria Cluj-Napoca recomandă tuturor clujenilor celor care doresc să sprijine prin orice mijloace refugiații din Ucraina să contacteze reprezentanții structurilor asociative ale societății civile (lista este disponibilă aici) sau să se adreseze Primăriei la numerele de telefon 0264/984 și 0264/955 pentru coordonarea eficientă a resurselor de sprijin.
Mai jos prezentăm centralizarea activităților pe care membrii Grupului de sprijin pentru Ucraina le întreprind și totodată le pot asigura în caz de nevoie:
– Primăria Cluj-Napoca a identificat 5 spații de depozitare două spații de depozitare private, din care unul de 320 mp în Piața 1 Mai dar și un spațiu de depozitare format din 8 containere
– gestionare donații constând în alimente, produse de igienă, materiale (saci de dormit, saltele etc.)
– peste 500 locuri de cazare
– transport persoane de la frontiere în Cluj-Napoca, dar și transport de produse din Cluj-Napoca către frontiere
– hrană asigurată pentru cel puțin 250 de persoane zilnic și posibilitatea de a organiza o bucătărie comunitară care să deservească refugiații, în caz de nevoie
– locuri de muncă pentru refugiați în domeniul ospitalier, în domeniul serviciilor profesionale de curățenie dar și în domeniul industriei alimentare
– transport cu temperatură controlată pentru hrană, în special produse procesate din carne
– persoanele care ajung din Ucraina în Cluj-Napoca pot apela un call center gratuit care funcționează 24h/24h și care le furnizează informații despre locurile de cazare disponibile gratuit, dar și asistență socială – 0742013097 și 0740020719
– a fost creat un număr gratuit 0800 360 880 la care operatorii vorbesc ucraineană, rusă și română, iar refugiații îl pot apela pentru informații 7 zile din 7 în intervalul orar 08:00-18:00.
– gestionarea necesarului de medicamente precum și sortarea acestora
– servicii de asistență socială, dar și consiliere psihologică
– servicii de traducere în limba ucraineană / rusă pentru ușurarea comunicării
– se pot pune la dispoziția refugiaților în mod gratuit servicii medicale stomatologice, servicii medicale pentru copii cu diabet zaharat, asistență medicală domiciliară (medic + tratamente necesare).
În acest demers s-au implicat și universitățile clujene: Universitatea Babeş-Bolyai oferă sprijin academic și material (ex. cazare/hrană etc.) persoanelor refugiate în această perioadă din Ucraina, UMF servicii de cazare/hrana, iar USAMV Cluj-Napoca poate asigura servicii veterinare gratuite pentru persoanele care vin în Cluj-Napoca și au animale de companie.