Peste 4.000 de elevi clujeni s-au înscris la examenul de bacalaureat
Foto: qmagazine.ro
Absolvenţii clasei a XII-a au început astăzi să suţină prima probă a examenului de bacalaureat, limba română examenul oral. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj în judeţ s-au înscris la acest examen 4.009 candidaţi.
“La nivelul judeţului Cluj sunt înscrişi la această sesiune a examenului de Bacalaureat un număr de 4009 candidaţi, 3548 din promoţia curentă, iar 461 din promoţii anterioare. Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se va desfăşura pe durata a trei zile (13-15 iunie). În intervalul 15-17 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Săptămâna viitoare, între 21 şi 24 iunie, se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Probele orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 27 iunie şi 1 iulie” se arată în comunicatul ISJ Cluj.