Peste 1.700 de clujeni participă la concursul caritabil de mers pe jos Walking Month

Astăzi începe concursul caritabil Walking Month. Peste 1.700 de persoane, mai mult cu 20% decât anul trecut, s-au înscris la acest concrus caritabil de mers pe jos care are loc între 11 septembrie şi 10 octombrie. Organizaţi în echipe de câte 4, participanţii vor trebui ca timp de o lună să adune cât mai mulţi paşi pentru a câștiga premiile puse la bătaie de organizatori. 

„Ca în fiecare an, începerea școlii și a unul universitar este una dintre perioadele de maximă aglomerație în trafic. Noi sperăm ca în acest an să fie cel puțin câteva sute de mașini în minus, pentru ca la finalul competiției să avem o mașină în plus: Beard Mobile, taxi‑ul comunitar gratuit pentru persoanele care nu se pot deplasa singure, va primi fondurile necesare pentru a funcționa cel puțin un an”, spune Andreea Misarăș de la Betfair Romania Development, compania care organizează anual competiția.

100% din taxele de înscriere ale participanților la Walking Month au reprezentat donații directe către asociația non-profit Beard Brothers, cea care operează serviciul de transport gratuit Beard Mobile. Această mașină transportă persoanele care nu se pot deplasa singure pe drumurile esențiale precum la spital sau școală, oferind practic unor categorii vulnerabile acces la educație și servicii medicale, redându-le mobilitatea pe care majoritatea oamenilor o consideră implicită. Serviciul operează în regim de voluntariat, în limita fondurilor disponibile pentru combustibil și cu șoferi voluntari. Plătind înscrierea în Walking Month, cei peste 1700 de concurenți au finanțat funcționarea acestui serviciu pentru încă cel puțin un an. Donații suplimentare se mai pot face pe tot parcursul competiției, folosind aplicația Walking Month.

La rândul lor, concurenții pot câștiga numeroase premii care să le răsplătească efortul:primele abonamente la Electric Castle 2018, echipamente sportive și de relaxare, reduceri la cafea de la NarcoffeeRoasters, produse cosmetice, abonamente la unul din cele mai populare centre de relaxare din oraș și alte surprize oferite de partenerii competiției. În plus, toți participanții au primit o asigurare AEGON Sport pentru eventuale accidentări produse în timpul activităților fizice.

Walking Month a început ca un concurs intern în compania Betfair Romania Development, iar din 2015 a devenit un concurs public. În 2015, un număr de 600 de persoane au strâns 42.000 de lei, donați pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital din Cluj-Napoca; în 2016, numărul lor a crescut la 1.440, care au donat 132.126 lei pentru terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii.   

Distribuie:

Postaţi un comentariu