
Alegeri prezidenţiale: Clujenii votează pentru o Românie mai bună, locuri de muncă şi mai multe investiţii

Clujenii au ieşit la vot încă de la primele ore ale dimineţii. Mai mult sau mai puţin optimişti în privinţa viitorului României, alegătorii şi-au exercitat dreptul de a vota cu speranţa că următorul preşedinte va aduce cu el şi schimbarea. Au votat în favoarea candidaţilor bărbaţi pentru că “sunt mai puternici” şi nu au votat femei pentru că “locul lor este la cratiţă, la rântaş”, astfel şi-au motivat o parte dintre alegători votul. Au existat, însă, şi votanţi care au luat candidatura celor două femeie în serios. Majoritatea, însă, îşi doresc o Românie mai bună, cu mai multe locuri de muncă şi interes mai mare pentru atragerea investiţiilor.
Mai jos puteţi citi câteva declaraţii ale clujenilor care şi-au exercitat până la această oră (12.00) dreptul la vot şi care au răspuns întrebării: “Pentru ce aţi votat?”
“Am o vârstă mai mult decât onorabilă, respectiv 81 de ani şi la vârsta mea vreau să ne fie mai bine, să avem ce ne trebuie şi să nu strigăm degeaba. Sunt mulţi candidaţi buni, dar nu mă întrebaţi pe cine am votat. În orice caz nu este vorba despre un candidat femeie”, a precizat un bărbat în vârstă de 81 de ani, care a votat la o secţie din cartierul clujean Gruia.
„Sperăm să fie mai bine decât este, cu această speranţă am venit la vot. Nici nu m-am gândit să votez un candidat femeie. Locul femeilor este la cratiţă, la rântaş!”, a declarat cu hotărâre un bărbat în vârstă de 52 de ani.
„Am votat pentru mai bine, să aibă copiii locuri de muncă şi să fie stabilitate în ţara asta. Am copiii plecaţi afară şi eu sunt singură acasă. Vreau să vină înapoi în ţară. Am votat un candidat bărbat pentru că femeile nu au aşa putere în ziua de astăzi”, a mărturisit o altă doamnă care a votat la o secţie din cartierul Zorilor.
„Îmi doresc ca acel candidat pe care l-am votat să uite de tot ceea ce a fost, să nu se mai raporteze la trecut pentru că venim la vot din considerentul acesta, să nu ne mai raportăm la trecut. Votul meu îl reprezintă pe candidatul care se gândeşte la viitor. Politicienii nu trebuie să fie bărbaţi în primul rând, în al doilea rând, cel puţin o femeie care a candidat ar merita să aibă funcţia supremă în stat, dar nu ştiu dacă e pregătită pentru asta. Vom vedea”, a declarat un bărbat în vârstă de 43 de ani, la ieşirea de la urne.
„Nu văd nimic rău în a avea un preşedinte femeie, însă mă îndoiesc că românii vor vota o femeie pentru această funcţie. De la oamenii pe care îi punem în aceste funcţii mă aştept să ne respecte un pic mai mult. Mi-am exercitat dreptul de a vota pentru că multă vreme lumea nu a putut vota, nu erau alegeri libere, femeile nu puteau vota. Din respect pentru gestul civic în sine am venit să votez”, a precizat o tânără în vârstă de 28 de ani.
„Am votat pentru o schimbare şi pentru investiţii în România, nu pentru asistenţă socială”, a spus un alt clujean care a votat în cartierul Zorilor.
„Am votat pentru o Românie mai bună, dar nu cred că este vremea femeilor în funcţia de preşedinte. Nu e vremea lor”, a declarat un alt votant.
„Candidatul pentru care am votat eu sper să schimbe ceva. Bineînţeles că le acord o şansă femeilor şi, ca urmare, votul mi l-am exprimat în favoarea unui candidat femeie”, a mărturisit un alt tânăr alegător.
„Am votat pentru schimbare. Nu pot să am certitudinea că acel candidat pentru care am votat eu va aduce schimbare, dar sper. Aş fi votat cu un candidat femeie, dar nu are nicio şansă şi atunci…am votat pentru cel care are şanse să intre în turul al doilea”, a spus un alt clujean la ieşirea de la urne.
Mai jos puteţi urmări o galerie foto realizată de Dan Bodea la câteva secţii de votare din Cluj-Napoca: