Parking nou în Mănăștur pe locul a 60 de garaje care vor fi demolate
Consilierii locali au aprobat astăzi la ultima ședință din acest mandat un Plan Urbanistic de Detaliu pentru un nou parking în Mănăștur. Conform proiectului, acesta urmează să se construiască pe Aleea Gârbău, pe un teren unde în prezent sunt 60 de garaje care trebuie demolate.
”Există aproximativ 30 de garaje pe fiecare parte, deci în total 60 de garaje. Lumea trebuie să știe că fiecare om care are un garaj va avea un loc asigurat în parkingul care se va construi și, evident, vor mai fi circa 300 de locuri de parcare pentru ceilalți cetățeni din zonă, pentru a-și parca mașinile și a încerca decongestionarea în zonă”, a spus despre acest proiect primarul Emil Boc.
Mai exact, parkingul care va avea 410 locuri va fi ridicat în spatele blocurilor de pe strada Primăverii numerele 18-20 și Aleea Gârbău numerele 3 și 7, terenul luat în studiu fiind de peste 9.700 de metri pătrați. Accesul auto și pietonal se va face de pe strada Primăverii și Aleea Gârbău.
Potrivit PUD-ului aprobat cu 22 de voturi pentru, distanțele viitorului parking față de imobilele învecinate sunt de 17, 3 m spre nord, 9, 7 m spre est, 14, 10 m spre sud și 60, 4 m spre vest. De asemenea, regimul de înălțime propus este 2S+P+5E, iar suprafața construită propriu-zisă a parkingului va fi de 1610 metri pătrați.
Valabilitatea documentației aprobate astăzi este de cinci ani.
Aceste 60 de garaje în locul cărora ar urma să se ridice parkingul de pe Aleea Gârbău ar fi primele demolate din oraș, după ce în mai multe rânduri primarul Emil Boc a promis în ultimii ani că va desființa garajele din oraș.