Opțional de educație cinematografică în școlile din România. Cine sunt elevii care vor face primele cursuri?
În anul școlar 2022-2023, în premieră în România, o clasă de la Colegiului Național Gheorghe Șincai va testa în premieră opționalul de educație cinematografică.
Opționalul se va desfășura, pe parcursul întregului an școlar, în mod regulat, în cadrul unei ore de dirigenție (clasa a X-a, condusă de doamna profesor Ioana Hanchevici), alături de profesioniști din industria cinematografică, și le va oferi elevilor șansa de a aprofunda elemente de educație cinematografică, de a vedea și analiza filme atent alese de un curator.
Inițiativa aparține Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT), organizatorul TIFF și s-a materializat după Conferința Națională de Educație Media și Cinematografică, organizată la TIFF 2021.
La TIFF 2022, profesorii din județul Cluj interesați să descopere structura noului opțional vor avea șansa să dobândească aptitudinile necesare pentru implementarea cursului de educație cinematografică la clasă.
Prezentarea opționalului și training-ul dedicat lor va avea loc luni, pe 20 mai, de la ora 14:00, la Universitatea Sapientia (strada Matei Corvin nr.4). Accesul va fi gratuit, dar limitat pentru doar 25 de participanți, în baza înscrierilor efectuate prin completarea formularului online, până la data de 13 iunie.
Ediția 2022 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) are loc în perioada 17 – 26 iunie.