OPINIE | Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii

Peste câteva ore doar, vom simți cu toții bucuria Naşterii Lui. Și vine vremea când, fără să vrem, ne gândim la ce sfârșim în acest an și la ce suntem nevoiți să începem în anul ce vine. E lupta permanentă cu tine însuți. Prin tot ce s-a întâmplat însă în magica noapte a Nașterii, e vremea acum să încetăm să mai privim peste umeri la ce a fost. Avem frustrări, desigur, neîmpliniri și eșecuri, am avut parte de rateuri și de neputință, dar uităm tot mai des că suntem posesorii unor energii și a unei forțe creatoare ce ne pot umple de bine.

Nașterea Lui ne-a demonstrat că toate greutățile și izul de zadarnic încolțit în mințile noastre nu vor dispărea peste noapte. Eșecul nu ar trebui decât să aibă darul de a ne împinge înainte. Nici măcar n-ar trebui să începem ceva, ci e vorba de a continua. Finalul e, oricum același.

Nașterea Lui nu mai lasă loc nici de regrete, nici de tristețe. Cu El în gând, depinde doar de noi să reușim, să avem și să facem ce ne dorim, să fim înconjurați de lucruri bune și drepte. Să nu ne fie teamă că nu vom reuși, de succes nu trebuie să ne fie teamă.

Nașterea Lui e și momentul nostru. Poate fi clipa în care în ochii noștri să apară speranța, și în suflete să-și facă loc starea de bine.

Să nu stăm pe gânduri și să deschidem ușa colindătorilor, și să cântăm împreună de Nașterea Lui. Să așezăm bucuria vieții într-un cadou cât de mărunt sub bradul de Crăciun. Să dăruim gânduri și fapte bune pentru cei la care Moș Crăciun nu a ajuns.

Să iubim Crăciunul, pentru că e miracolul vieţii. Să iubim Crăciunul pentru că, doar aşa, luminiţele din brad vor rămâne aprinse.

Crăciun Fericit!

Sandu Mureșan

Distribuie:

Postaţi un comentariu