Video | Subofițer ISU rănit de o bombă artizanală
Actualizare 11.00. Iată o declarație a purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, făcută în urmă cu puțină vreme:
Pe raza cartierului Mănăștur s-a produs o deflagrație în urma căreia o persoană a fost rănită. Conform primelor informații, un bărbat care se deplasa înspre autoturismul său parcat a observat în apropierea vehiculului o cutiuță, iar în momentul în care a ridicat-o aceasta a explodat rănindu-l. La fața locului acum se află procurori, polițiști criminaliști, polițiști de investigații criminale, polițiști din cadrul Serviciului de arme, exploziv și substanțe periculoase, precum și Gruparea Pirotehnică din cadrul Serviciului de acțiuni speciale care efectuează cercetări la fața locului și încearcă să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs acest incident. Din datele deținute, persoana a suferit leziuni usoare, cercetările sunt contiuate în acest caz de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al ISU, Andrei Biriș, a declarat că „s-a produs o explozie mică”, ce i-a cauzat subofițerului răni ușoare la nivelul feței și mâinii. „Colegul nostru a primit asistență medicală și după ce a vorbit cu amchetatorii a fost dus la spital, pentru investigații suplimentare și o suturare a rănilor, astfel că acum este în afara oricărui pericol”, a mai spus Biriș.
Știrea inițială. Un subofițer ISU din Cluj-Napoca a fost rănit ușor de explozia unui dispozitiv artizanal care era într-o cutie de mici dimensiuni de lângă mașina sa, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru situații de urgență, la Digi24.
Este vorba, probabil, de o bombă artizanală. Deflagrația a avut loc în Mănăștur, pe strada Bucium, în apropiere de sediul ISU și al poliției de la Colina.
Subofițerul ieșise din tură, iar mașina sa era parcată în apropiere, potrivit lui Arafat. Ofițerul ISU a găsit o cutie lângă mașină și, când a ridicat-o, aceasta a explodat.
Ion Moldovan, șeful ISU Cluj a declarat pentru Hotnews că subofițerul este într-o stare stabilă, dar este speriat foarte tare. Potrivit lui Moldovan, ofițerul era singur, ieșea din tura de serviciu, să meargă acasă.
Mai jos, un video din timpul operațiunilor de prelevare a probelor de la fața locului. (A contribuit Alexandra Enășoaie)