O șansă în plus pentru familiile fără locuință din Cluj
Pe una dintre cele mai scumpe piețe imobiliare din România, șansele unei familii cu venituri mici de a avea propria casă sunt, de multe ori, utopice.
Asociația PRIMA DATĂ ACASĂ, singurul ONG din Cluj care implementează constant un program de construcții sociale, lansează un nou proiect ce îi va ajuta pe cei ce își doresc să aibă, pentru prima oară în viață, un cămin propriu.
Proiectul „C.O.R.E. – Consolidare Online a Resurselor prin Engagement” este derulat de asociația PRIMA DATĂ ACASĂ, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014‑2021. Scopul proiectului este să dezvolte o platformă unică de fundraising pentru construcția de locuințe accesibile, pentru a crește veniturile dedicate acestei misiuni, precum și un atelier meșteșugăresc, care va face munca de construcție mai eficientă și va scădea costurile.
C.O.R.E. urmărește să ajute beneficiarii proiectelor organizației, creând o platformă online ce face întreg procesul de donație mult mai rapid și transparent. Donatorii vor putea urmări cum sunt utilizate fondurile încredințate, care este statusul lucrărilor și se vor putea înscrie ca voluntari în cazul în care doresc să crească implicarea lor în ajutorarea familiilor. Toate construcțiile sociale realizate de PRIMA DATĂ ACASĂ sunt făcute prin munca voluntară a familiilor, dar și cu ajutorul altor voluntari din comunitate, astfel că fondurile strânse sunt alocate pentru materiale, lucrări de infrastructură sau autorizații.
Tot pentru a susține construcția de locuințe, asociația va deschide și un atelier situat pe actualul șantier din Jucu, jud. Cluj, unde sunt în construcție în prezent șase locuințe în trei clădiri tip duplex. În atelier se vor putea derula activități de prelucrare a lemnului pe tot parcursului anului și nu doar în sezonul primăvară‑toamnă, ceea ce va duce la o reducere a costurilor și la posibilitatea de a deservi mai multe familii cu aceleași resurse.
„Zi de zi, întâlnim familii în care părinții lucrează de o viață și ar face orice pentru copiii lor, însă care nu pot prin forțe proprii să își construiască, închirieze sau cumpere o locuință cât de cât decentă, din cauza veniturilor «de minimă supraviețuire» pe care le obțin prin muncă. Această finanțare vine la momentul potrivit pentru a ne ajuta, pe de o parte, să mobilizăm mai multe resurse, inclusiv donații și voluntari, iar pe de altă parte pentru a lucra mai eficient și a scădea costurile într-o perioadă în care toate costurile în construcții s-au dublat sau chiar triplat”, spune Andrei Aroneț, directorul de programe al asociației PRIMA DATĂ ACASĂ.
Platforma online, atelierul meșteșugăresc și programul de construcție non-profit se vor susține reciproc, fiind cei trei „piloni” pe care asociația se va putea baza pe termen lung în misiunea sa de a mobiliza resurse în favoarea familiilor care nu au avut niciodată condiții decente de locuire.
În ultimii 22 de ani, asociația ACASĂ a construit 7 comunități de locuire socială. Asociația construiește în regim non-profit, astfel că familiile-partener returnează costul subvenționat al caselor în timp de 20 de ani, în rate fără profit, dobânzi sau comisioane, iar banii sunt transferați pentru construcția altor locuințe. Asociația ACASĂ a derulat și proiecte de renovări și reabilitări prin care a îmbunătățit calitatea vieții pentru sute de familii, precum și la proiecte de renovare a unor școli și a cabinetelor medicale din mediul rural, cu peste 10.000 de beneficiari doar în ultimii doi ani.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene.
Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.