O nouă galerie de artă se deschide la Cluj-Napoca cu vernisajul expoziției semnate de Ștefan Bertalan și Cornel Brudașcu
O nouă galerie de artă se deschide miercuri, în Cluj-Napoca.
Este vorba despre Galeriei PARTER, situată pe strada Iuliu Maniu nr. 3.
Deschiderea galeriei va avea loc la orele 19.00 cu vernisajul expoziției semnate de Ștefan Bertalan și Cornel Brudașcu, doi dintre cei mai importanți artiști români contemporani.
Expoziția cuprinde lucrări din colecțiile Cornel Brudașcu, Dr. Sorin Costina, Adrian Crivii, Ștefan Gadola și Fundația Plan B și este îngrijită de Mihai Pop.
”Ștefan Bertalan și Cornel Brudașcu aparțin generației pe care astăzi o numim a Neoavangardei românești: artiști deja activi la mijlocul anilor ‘60, ale căror lucrări au însemnat o evoluție remarcabilă în acele timpuri – nu doar față de goliciunea ideologizată a culturii oficiale, ci și prin capacitatea lor de inovare a limbajului vizual, în cazul acesta, al picturii.
Alături de colegii lor Ana Lupaș și Mircea Spătaru, Bertalan și Brudașcu au fost, probabil, încă din timpul studenției la Cluj, artiștii excepționali ai acelor vremuri, iar faptul că astăzi opera lor primește atenție sporită, în special pe scena internațională, motivează în plus această expoziție. Sperăm că ea este preambulul unei serii de restituiri atât de necesare: deși mediul local suferă încă de miopie, astăzi este limpede că lucrările lor au trecut proba timpului și că trebuie reluate în posesie ca fragmente esențiale din istoria noastră culturală.
Și pentru că generațiile tinere nu sunt familiarizate cu opera acestor artiști, am ales pentru expoziție lucrări din perioade diferite, unite prin intensitatea și puterea lor de a clarifica preocupări care traversează aceste practici.”, menționează organizatorii expoziției.
Ștefan Bertalan rămâne exemplar pentru felul temerar în care a cercetat natura și lumina, dar și pe el însuși. Puterea psihologică a lucrărilor sale, capacitatea lor de a ne interpela derivă din această analiză a sinelui și a locurilor sale imaginare, care animă practica lui Bertalan.
Deși preocupată aproape exclusiv de corp, pictura lui Cornel Brudașcu este lipsită de emfază, enunțată pe un ton măsurat și într-o deplină adecvare a instrumentului de lucru la intenție. Prin desene abia atinse uneori, prin linii apăsate și repetate în alte cazuri, șterse din nou câteodată, el scrie o biografie a corpului masculin, între prezența erotică a balerinului și cea dramatică a omului bătrân, între studiu riguros și momente de frivolitate ori de perfectă dezinvoltură.
Ștefan Bertalan (1930-2014), absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, a fost fondator al grupurilor experimentale „111” (împreună cu Roman Cotoșman și Constantin Flondor) și „Sigma” (împreună cu Doru Tulcan, Constantin Flondor, Lucian Codreanu, Ion Gaita și Elisei Rusu), grupuri influențate de constructivism și cinetism. Printre evenimentele care i-au consacrat cariera artistică, amintim participările din anul 1969 la Bienala de artă constructivistă “Elemente+Prinzipien” de la Nurenberg și la Expoziția Internațională de Artă Constructivistă de la Sonja Henje Gallery din Oslo, unde a fost considerat o adevărată revelație în rândul criticilor de artă.
Cornel Brudașcu (n.1937) este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, a participat la numeroase expoziții colective, dintre care le amintim pe cele de la Musée d’art moderne, Paris (2020), Espace Niemeyer, Paris (2019), Centre Pompidou, Paris (2018), Tate Modern, Londra (2015) sau Ludwig Museum, Budapesta (2011). S-a remarcat în anii ’70 prin lucrările sale de factură hiperrealistă, impunându-se în rândul artiștilor neoavangardei românești, experimentată în mediul picturii. Cornel Brudașcu a influențat o întreagă generație de artiști din Cluj, aflați acum în plină afirmare pe plan internațional, numiți de critică „Școala de la Cluj”, printre aceștia se numără: Victor Man, Adrian Ghenie sau Alin Bozbiciu.
Expoziția este organizată de Galeria PARTER, Uniunea Artiștilor Plastici din România / Filiala interjudețeană Cluj-Bistrița și Fundația Plan B din Cluj-Napoca, beneficiind, totodată, de sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.
Program de vizitare: marți – sâmbătă, 12.00 – 18.00