O carte de citit, pentru o carte de identitate, o nouă campanie a celor de la „Cărţile pe faţă”

Pentru a promova lectura în rândul tinerilor, cei de la Cărțile pe față au pornit o nouă campanie, la fel de inedită ca cele cu care ne-au obişnuit deja: “Carte de citit la cartea de identitate”. Tinerii din Cluj-Napoca pot primi gratuit cartea “Cărțile pe față” personalizată cu poza lor pe copertă, dacă și-au făcut buletin anul acesta sau anul trecut.

Cartea spune povestea celor peste 20 de acțiuni de încurajare a lecturii desfășurate în ultimii ani sub umbrela Cărțile pe față: transport public gratuit pentru cititori, reduceri la cărți dacă ai cărțile pe față pe poza de profil pe Facebook, biblioteca vecinilor, căsuțe de cărți în parc, semne de carte cu mesajul ”dacă aștepți un semn pentru a citi o carte, acesta e semnul”, intrare gratuită la Grădina Botanică dacă ai o carte la tine, gala cititorilor la bibliotecă.

„Atât eu cât și mulți prieteni am prins gustul cărților pe la vârsta de 14 ani. Atunci suntem suficient de mari încât să putem citi cărți mai cu substanță. De aici ne-a venit ideea de a oferi cartea cadou tocmai la vârsta buletinului. Plus că la crearea identității noastre cărțile au un important impact.” spune Victor Miron, inițiatorul campaniei Cărțile pe față.

[stextbox id=”custom”]Doritorii trebuie doar să trimită pe adresa buletin@blinkprintmedia.ro o poză cu ei citind sau cu ținând coperta unei cărți în dreptul feței. Vor fi anunțați tot pe mail când e gata cartea și o vor putea lua gratuit de la sediul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”, Calea Dorobanților 104, etaj 4, de la Secția de Adolescenți.[/stextbox]

Cartea conține și o capcană, iar găsitorul primește recompensă o altă carte scrisă de Victor Miron. Indiciul pentru a găsi cartea este că autorul ar putea să o dea ca pe o carte de vizită.

În cadrul acestei campanii se vor oferi 600 de cărți personalizate primilor tineri care o vor solicita. Proiectul a fost finanțat prin platforma Com’On Cluj în urma votului comunității clujene.

Distribuie:

Postaţi un comentariu