Nu ratați noul număr Transilvania Reporter: „CFR fură startul verii fără somn a clujenilor”
Victoria CFR-ului în Cupă a dat tonul veseliei cu două zile mai devreme. Deschiderea oficială a sezonului de festivaluri şi voie bună are loc însă, ca în fiecare din ultimii ani, la debutul manifestărilor în aer liber prilejuite de Zilele Clujului.
Din acest weekend şi până spre sfârşitul verii, Clujul reintră în frenezia chermezelor urbane. Numărul acestora creşte galopant, vara, oraşul geme de evenimente culturale şi artistice. Dacă pentru unii e sufocant, pentru alţii, tot mai mulţi veniţi din afara oraşului, este fibrilaţia periodică provocată de conectarea la ritmul unui oraş consacrat capitală a distracţiei de vară.
Deschiderea sezonului spune ceva despre aglomerarea de evenimente generate de apetitul ludic al clujenilor: într-un singur week-end, trei festivaluri, manifestările zilelor Clujului, o noapte albă a muzeelor completează oferta tradiţională de spectacole de teatru şi film.
Până nu foarte demult, oferta culturală de vară în Cluj însemna festivalul de film. Pe lângă TIFF, în câţiva ani au fost validate european cel puţin încă două festivaluri: Electric Castle şi UNTOLD. Diverse alte evenimente grupează după gust public din localitate şi din jur. De anul acesta, Clujul festivalier dă marfă şi la export: Jazz in the Park s-a extins în judeţul Mureş, la Bogata.
Specialiştii vorbesc despre maturizarea pieţei festivalurilor la Cluj într-o perioadă când alte oraşe sunt abia la început. Avansul luat faţă de oraşele urmăritoare poate contribui la desemnarea oraşului drept capitală culturală europeană, spun cei care gestionează candidatura Clujului. Verdictul final în competiţia capitalelor se va da în toamnă. Pentru clujeni, intervalul e scurt. Ei vara nu dorm.
“Este o vitalitate care pe noi ne ajută, pentru că în acest fel putem testa foarte bine limitele orașului, din punctul de vedere al locațiilor, activităţii sau al traficului. Avem patru ani de zile în fața orașelor urmăritoare tocmai pentru că am avut această explozie de evenimente… Există însă pericolul concurenței, trebuie să fim tot timpul inventivi și să ne descoperim noi provocări și să adunăm câți mai mulți factori de acest gen care să ne transforme într-un oraș complex”, Florin Moroşanu, preşedinte Asociaţia Cluj Capitală Culturală a Europei 2021.
Sumarul ediției:
ACTUALITATE. Ce-i aşteaptă pe clujeni până în 2020. Într-o campanie electorală care mai are doar vreo două săptămâni până să se încheie, cei 10 candidaţi pentru funcţia de primar la Cluj-Napoca n-au prea reuşit să iasă din tiparele campaniilor de până acum. Diferenţa mai semnificativă a campaniei actuale faţă de altele e că n-au mai apărut proiecte fanteziste şi irealizabile. Promisiunile candidaţilor sunt, cu mici diferenţe, cam aceleaşi, uneori prea generale, alteori prea punctuale. Mai aparte în ce priveşte viziunea şi orizontul de timp pare a fi programul electoral al candidatului independent Octavian Buzoianu, care este susţinut de PSD+ALDE, UNPR, PNȚCD, PND şi PRM. (Marius Avram)
POLITICI PUBLICE. „Războiul” medicamentelor: originale sau generice. Un ordin de anul trecut al ministrului Sănătăţii a iscat numeroase confuzii în rândul pacienţilor, dar şi o adevărată confruntare între producătorii de medicamente originale şi cei de medicamente generice. Prin ordinul 703 din 2015 publicat în Monitorul oficial şi care au urma să producă efecte din luna iulie, preţul medicamentelor originale trebuie să scadă la nivelul celor generice. (Claudia Romitan)
DOSAR: „Orașul care nu doarme niciodată”
Clujul dă în preaplin: faza de triere a evenimentelor. În această vară, în Cluj-Napoca, pare că nu are săptămâna suficiente zile pentru toate evenimentele organizate în oraș. Trendul există de câțiva ani, iar 2016 continuă pe panta ascendentă care pare să transforme orașul într-un pol al distracției. Dincolo de distracție însă, expunerea și provocările cu care marile evenimente vin, reprezintă un cadru de testare pentru proiectul Cluj Capitală Culturală a Europei 2021, o idee care așteaptă acum să culeagă ceea ce a sădit în ultimii ani. Iar recolta ar trebui să fie câștigarea titlului, spune președintele asociației, Florin Moroșanu, care a analizat pentru Transilvania Reproter drumul Clujului în lumea evenimentelor, dar și potențialul orașului pentru anii care urmează. (Radu Hângănuț)
Cluj-(f)estival la mijloc de mai „Nu ştiu cine face programarea, dar e sufocant”, spune un clujean pe Facebook nemulțumit de numărul mare de evenimente „îngrămădite” pe durata a doar două zile, în acest weekend. Cel mai aglomerat sfârșit de săptămână din primele cinci luni ale anului se anunță unul extrem de solicitant pentru clujenii care și-au propus să se distreze în oraș. Trei festivaluri, o noapte albă la muzeele din oraș și Zilele Clujului sunt doar o parte din distracțiile pe care le au la dispoziție cei care vor ieși din casă sâmbătă și duminică, neluând în considerare spectacolele de teatru, oferta de filme și posibilitatea de a ieși în cluburi și la terase ca în orice week-end obișnuit. Un lucru bun din tot acest amalgam de evenimente, este faptul că activitățile se desfășoară nu doar în centrul orașului, ci și în parcuri și cartiere și va face imposibilă ignorarea lor chiar și de cei mai nefestivalieri dintre noi. (Cristina Beligăr)
Clujul festivalurilor. Urmează trei luni „de foc” pentru organizatorii celor mai importante evenimente din Cluj, care trebuie să se ridice cel puțin la același nivel de reușită pe care l-au înregistrat festivalurile lor în edițiile anterioare. „Cred că cel mai periculos la un festival este ca la un moment dat publicul să se ridice și să plece”, spunea Tudor Giurgiu, președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) cu doar zece zile înainte de seara de gală. Din fericire, clujenii au rămas la fel de fideli acestui festival timp de 15 ediții, au răspuns entuziaști la ideea organizatorilor Festivalului Untold de a cumpăra bilete înainte de a ști numele artiștilor care vor cânta pe scenă, au apelat la cizme de cauciuc dacă situația a cerut-o pentru a nu rata experiența Electric Castle, s-au ascuns de ploaie și au revenit apoi pe iarba din Parcul Central la Jazz in the Park și au participat la Zilele Culturale Maghiare fără a face diferența între etnii sau naționalități. (Cristina Beligăr)
Oameni obișnuiți devin personaje de film: Andrea Cadar sau „Amélie de Roumanie”, în spotul TIFF 2016. S-a născut pe plaiuri maramureșene, într-o zi de iarnă, a urmat o școală cu profil real, o facultate de științe economice și un master cu specializare „Audit și managementul fondurilor europene”. De când era copil nu o caracteriza ce era „normal”, a rămas și astăzi nonconformistă și nonformală, crede că anumite lucruri sunt făcute să se întâmple doar pentru un anumit motiv și „întâlnirea” cu Amélie, din filmul cu același nume, a fost ca și cum și-ar fi găsit sora geamănă. (Cristina Beligăr)
CULTURĂ. Claudiu Presecan şi Cristian Orza expun la Orsini Art Gallery. Orsini Art Gallery din Cluj-Napoca, deschisă la sfârșitul lunii martie pe strada Constantin Brâncuși, prezintă până la sfârșitul acestei luni expoziția de pictură şi sculptură „Transcendenţe”, cu lucrări semnate de Claudiu Presecan şi Cristian Orza. (Cristina Beligăr)
REPORTAJ. Land(e)scape”, expoziție-manifest a fotojurnalistului Loránd Vakarcs. Primul eveniment public al asociației Fotopia a avut loc recent la White Cuib din Cluj și a constat în expoziția Land(e)scape a fotojurnalistului Loránd Vakarcs, absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj și actual fotograf al revistei de cultură și gândire strategică Sinteza. (Cristina Beligăr)
REPORTAJ. Nouă chei pentru o nouă viață. Comuna Jucu are, începând săptămâna trecută, o nouă stradă, un nou cartier, o nouă comunitate. La aniversarea a 17 ani de Habitat for Humanity Cluj, nouă case au devenit acasă pentru nouă familii greu încercate de soartă. (Maria Man)
COMUNITATE. Ambasadoarea culturii africane la Cluj. Rolul femeii în dezvoltarea continentului african a fost dezbătut săptămâna trecută la Cluj-Napoca în prezența a 12 ambasadori ai misiunilor diplomatice din țările africane. Aceștia au vorbit despre importanța pe care o are educaţia în dezvoltarea societăţilor lor, în condiţiile în care, cum spunea un vorbitor, educaţia femeii reflectă educaţia societăţii. Cu toate că pare greu de crezut, la Cluj-Napoca locuiesc tot mai mulți „ambasadori” ai culturii africane. Printre aceștia se numără Diane Roman Inamahoro, o tânără originară din Burundi, Bujumbura. Povestea ei pare desprinsă dintr-un scenariu de film. De trei ani trăiește la Cluj-Napoca, oraș ce i-a devenit a doua casă. (Maria Man)
CĂLĂTORII. Turismul, al 13-lea zeu al Olimpului, se trezește la viață. O legendă străveche spune că în urma bătăliilor dintre zei și supușii lor, grecii, pământenii au furat de lângă tronul lui Zeus tăblițele pe care stăteau scrise secretele turismului. De atunci, până astăzi și probabil în veci, legenda spune că grecii vor știi să-i facă pe turiști să se îndrăgostească de stațiunile, golfurile, plajele și tavernele lor. Legenda este, evident, inventată, dar nu vă mirați dacă într-un sejur în Grecia o veți auzi rostită de un localnic. Un sejur de șase zile în Grecia te poate convinge că legendele pot vinde orice, cât timp sunt împachetate cu cuvinte frumoase, asezonate cu mâncăruri excelente și așezate pe o terasă aflată pe malul Mării Egee la o masă pe care stă un vin bun. Partea buna? Sunt multe părți bune, inclusiv faptul că la finalul vacanței îți poți da seama că e necesar să te întorci deoarece, dincolo de legendă, greci au „de vânzare” o țară cu un potențial turistic încă departe de a-și fi atins limitele. (Radu Hângănuț)
DOCUMENTAR. Festivalul de la Cannes: de la 1946 în 2016. Eleganţă, strălucire, vedete pe covorul roşu, regizori celebri, filme care fac istorie – toate la un loc formează Festivalul de Film de la Cannes, unde Hollywood-ul primeşte un plus de „chic” franţuzesc şi de profunzime europeană. Cea de-a 69-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se desfăşoară între 11 şi 22 mai 2016, iar prezenţa românească este din nou una consistentă. Juriul Festivalului din acest an este prezidat de regizorul, scenaristul şi producătorul australian George Miller. Cel mai recent film al lui George Miller, “Mad Max: Fury Road”, a fost prezentat la ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei. George Miller şi ceilalţi membri ai juriului vor decerna trofeul Palme d’Or la finalul Festivalului. (Mădălina Kadar)
SPORT. Finala unui final trist de sezon. Ediția a 78-a a Cupei României a fost prima din istoria competiției în care finalistele au jucat fără o miză reală. Nici Dinamo, nici CFR Cluj nu au dreptul de a evolua în cupele europene astfel că, ultimul act al Cupei s-a disputat doar pentru palmares și în memoria fostului fotbalist al echipei Dinamo, Patrick Ekeng, ”căzut” pe teren în ultimul meci de campionat al roș-albilor. Fără o miză concretă, finala din acest an a Cupei României a fost câștigată de CFR și a tras cortina pentru unul dintre cele mai slabe campionate din istoria fotbalului românesc. (Patrice Podină)