Nouă operații plastice în numele artei: Cine este ORLAN, controversata artistă care va veni la Cluj cu o expoziție la Centrul de Interes
Controversata artistă franceză ORLAN este protagonista unei expoziții-eveniment, la Centrul de Interes din Cluj. Prima expoziție personală a artistei în România, ”Les Films de Sainte-Orlan”, îl are în calitate de curator pe Horea Avram și de producător pe Florin Ștefan și va fi deschisă publicului în perioada 5 octombrie – 17 noiembrie, în spațiul expozițional de la etajul 4 al clădirii de pe strada Fabricii de Chibrituri 9A.
În vârstă de 74 de ani, ORLAN, născută Mireille Suzanne Francette Porte, este o artistă contemporană franceză cunoscută mai ales pentru lucrările sale de chirurgie plastică de la începutul, până la mijlocul anilor ’90. A fost un pionier al artei carnale, o formă de autoportret care utilizează modificarea corpului pentru a denatura aspectul cuiva. A adoptat pseudonimul „ORLAN”, scris cu majuscule, la vârsta de 15 ani, scrie publicația The Guardian. Deși modificările faciale ale artistei sunt adesea denumite coarne, ea se referă la acestea ca fiind umflături sau protuberanțe. Au fost create folosind același tip de implanturi utilizate pentru a-și spori pomeții, fiind așezate deasupra sprâncenelor.
“Fața pe care o ai este ceva ce nu poți alege“, a explicat ORLAN în mai multe interviuri. „În modul acesta am vrut să o atac pe Mama Natură.” Spre deosebire de motivațiile tradiționale pentru chirurgia plastică, aceste operații nu au fost un efort de a o face să pară mai tânără sau mai frumoasă. Dezamăgită de modalitățile prin care standardele de frumusețe societală constrâng femeile, ORLAN și-a propus în mod specific să se facă mai puțin frumoasă. „Toată munca mea este împotriva stereotipului”, declara artista pentru Artnet.com. În opera ei, mereu a încercat să treacă peste barierele de sex și gen, și peste barierele între generații și practici artistice.
ORLAN spune că a început să facă artă încă de când era copil, urmând școala de artă, dar abandonând pentru că era prea convențională pentru ea. Numește 1964, anul primei sale lucrări documentate, “ORLAN dă naștere sinelui preaiubit” – o fotografie în care artista goală pare să fi născut un manechin androgin – ca dată a nașterii sale. Corpul ei a fost întotdeauna în centrul practicii sale artistice. Cu o curiozitatea imensă, ORLAN a analizat percepția identității și preconcepțiile noastre prin diferitele provocări pe care medicina, știința și tehnologia le-au prezentat societăților în care trăim, cum ar fi chirurgia plastică, biotehnologia și inteligența artificială. ORLAN chiar s-a reinventat la un moment dat în carieră sub formă de ORLAnoid, un robot hibrid cu inteligență artificială individuală și colectivă.
“Materialitatea nu mă interesează. Mă interesează în ce mod pot materializa ideea pentru a ajunge la esența ei. Am realizat sculpturi, am avut proiecte fotografice, instalații, performance-uri, proiecte biotehnologice cultivându-mi celulele, dar întotdeauna încerc să schimb materialele și stilul pentru a găsi cea mai bună soluție”, spunea ORLAN într-un interviu.
În 2019, a fost onorată cu premiul special Femeia anului, acordat de prințul de Monte Carlo. ORLAN este, de asemenea, profesor emerit al Accademia di Belle Arti di Roma. Artista franceză a dat-o în judecată, fără a câștiga însă, pe cunoscuta artistă pop Lady Gaga în 2016 pentru că i-ar fi furat imaginea în videoclipul „Born This Way”.
În data de 5 octombrie, accesul publicului la expoziția de la Centrul de Interes va fi permis între orele 18:30-22:00, urmând ca din 6 octombrie până în 17 noiembrie, expoziția să fie deschisă de marți până sâmbătă, între orele 16:00-19:00. Intrarea e liberă.
În data de 6 octombrie, începând cu ora 18:00, artista ORLAN va susține o prezentare publică în spațiul expoziției prezentate la Cluj, urmată de o masă rotundă, la care vor participa Horea Avram – curatorul expoziției, Julien Chiappone-Lucchesi – consilier de cooperare și acțiune culturală în cadrul Ambasadei Franței în România și directorul Institutului Francez din România, Bogdan Ghiu – poet, eseist, critic și teoretician, Raluca Oancea – critic de artă și curator, Călin Stegerean, eseist, artist, directorul general al Muzeului Național de Artă al României și Yann Toma, artist și cercetător, profesor de arte vizuale la Universitatea Sorbona din Paris.
Accesul este liber, dar va fi limitat sau restricționat în funcție de reglementările în vigoare pentru prevenirea răspândirii Covid-19.
“Expoziția pune în prim plan imaginea filmică, filmul ca idee, video-ul ca posibilitate așa cum le instrumentalizează una dintre cele mai importante artiste contemporane din Franța. ORLAN lucrează cu imaginea de sine, cu imaginea în sine propunând narațiuni plauzibile dar absente, ficțiuni auto-hagiografice croite în cheie cinematică. Pentru ORLAN, filmul este o posibilitate pe care o explorează în toate dimensiunile ei: ca mediu și ca expresie artistică, dar și ca imagine care nu poate fi redusă la medialitatea ei, ca o problemă (nerezolvată) a reprezentării, ca potențial de manipulare, ca ficțiune narativă și ficționalizare a corpului”, se precizează în comunicatul transmis presei.
Expoziția ”LES FILMS DE SAINTE-ORLAN” include lucrări video realizate în ultimii 30 de ani, afișele unor filme cu personaje celebre reale, dar absente, filme care de fapt nu există, coloana sonoră a unor filme care nu vor fi niciodată realizate și o serie de portrete ”hibride” ale artistei, dintre care unele extinse în Realitate Augmentată. Un apel pentru scenarii de film, deschis tuturor, va căuta să reunească texte (prezentate apoi în catalogul expoziției) care vor face drumul invers, de la afiș la idee.
Norme de acces
Vizitarea Centrului de Interes presupune respectarea regulilor de siguranță sanitară în vigoare: verificarea temperaturii și dezinfectarea mâinilor și a încălțămintei (la intrare), purtarea corectă a măștii de protecție, respectarea distanței de minim doi metri față de alți vizitatori. În cazul în care se atinge numărul maxim de persoane permis, se va intra pe măsură ce alți vizitatori părăsesc spațiul expozițional.