Noi ce ne dorim de la Untold?

Dacă ne uităm la poze, reiese că festivalul Untold este unul dintre cele mai ofertante evenimente organizate într-un an la Cluj-Napoca. Orice an. Și chiar așa și e. Dacă ne raportăm la experiența trăită de cei care vin la Untold să se distreze, 100.000 de voci spun că e cel mai bun festival în care au ajuns vreodată. E și greu să îi contrazici. După patru ediții, Untold și-a întărit renumele de cel mai bun party din această zonă a Europei. Dar dacă îl considerăm doar o petrecere de dimensiuni pantagruelice, atunci ar trebui să îl tratăm ca atare și din punct de vedere legal. Dacă îl considerăm doar o petrecere, ar trebui să o putem reclama atunci când ne deranjează. Dacă nu e petrecere, atunci ar trebui să dea comunității ceva. Ceva mai mult decât „ne pune pe harta muzicii”. Dar înainte de toate, ar trebui ca noi, clujenii, să ne dă, seama ce ne dorim de la Untold.

Tot pe această temă, citește și editorialul redactorului-șef al Transilvania Reporter, Caius Chiorean.

• În apărarea normei

 

Cum educăm Untold-ul?

Ajuns la frumoasa vârstă de patru ani, festivalul Untold e un copil al Clujului. E un copil superb. Îți vine să-l iei în brațe și să îl duci peste tot, ca să-l vadă lumea. Când nu îl duci, vine lumea la el. Vin străinii și ne spun că e un copil minunat și ar trebui să fim mândri de el.

În realitate, nici un clujean zdravăn la cap nu are o problemă cu acest copil. E în firea noastră să ne dorim lucruri care să fie privite cu admirație de alții. Ce poate nu le place clujenilor e că Untold-ul pare să se transforme tot mai mult într-un copil care face doar ce-l taie pe el capul, profitând de faptul că e frumos, pentru a-și justifica orice năzbâtie, fără să mai țină cont de vreo regulă pe care, altfel, toți o respectă.

Am putea spune de asemenea că un eveniment precum Untold nu poate fi pus sub aripa comunității și educat. „E un eveniment privat și nu trebuie ei să se raporteze la interesul public al cetățeanului”. Nu e chiar așa. Untold s-a născut cu bani publici, iar această umbră va continua să planeze asupra evenimentului mult timp de-acum înainte, oricât am încerca să o ignorăm. În plus, Untold continuă să fie singurul eveniment din oraș care dinamitează liniștea a patru nopți consecutive, fără ca cineva să ia vreo măsură legală. Care, apropo, ar fi chiar ridicolă, având în vedere că nu prea poți trimite polițiști locali la „ușa” festivalului, iar aceștia să le ceară petrecăreților să dea muzica mai încet.  Așadar, putem spune că există compromisuri între Untold, autorități și cetățeni și, în acest fel, Untold se alege cu o destul de importantă responsabilitate față de oraș.

Dar responsabilitatea e ceva ce se învață. Prea puțini sunt cei care simt responsabilitatea ca fiind ceva natural, astfel că cel mai simplu e să ceri. Dacă Clujul vrea ca Untold să nu mai fie o petrecere zgomotoasă, trebuie să ceară acest lucru. Așa ajungem la dilema „cum cerem asta?”. Cu siguranță, nu în social media. Și nu doar cu câteva zile înainte de festival și în cele patru zile în care nu poți să dormi din cauza muzicii și îți verși frustrarea într-un val de postări pe Facebook. Și atât.

Cât timp orașul nu îi cere Untold-ului să facă ceva într-un anumit fel, Untold va face ce știe mai bine: o petrecere de cea mai bună calitate și bani. Iar pentru a face asta, va face tot ce îi stă în putință și tot ceea ce, într-un fel sau altul, orașul îi permite să facă.

Cu ce rămânem de la Untold?

Aceasta este de fapt plaja pe care se dau cele mai multe lupte. Putem discuta în primul rând despre banii care vin în oraș odată cu zecile de mii de plătitori de bilete. A devenit deja și o temă politică sesizată imediat de către oamenii din politica și administrația clujeană. Cumva, mesajul este „hai să răbdăm patru zile, că facem un purcoi de bani și toți o ducem mai bine”. Chiar dacă nu ne place să spunem că suntem în acord cu ceea ce spun politicienii, clujenii au preluat și adaptat ideea: mulți dintre cei care își închiriază apartamentele cu ocazia Untold folosesc banii pentru a pleca exact în acea perioadă într-un concediu, de preferat cât mai departe de oraș. E și motivul pentru care dezbaterea legată de Untold nu prea prinde la publicul larg: sunt suficient de mulți cei care câștigă efectiv de pe urma festivalului, așa încât să poată fi vorba despre o voce foarte puternică aflată în dezacord cu felul în care Untoldul se manifestă din anumite puncte de vedere.

Un mit foarte la modă este cel legat de ceea ce aduce Untold Clujului în materie de notorietate. Teoria devine mit doar de la un punct, căci nu ai cum să nu observi faptul că acest festival chiar pune orașul pe hartă. Simplul fapt că artiști cu milioane de urmăritori în social media postează imagini din festival sau din oraș reprezintă o acțiune de promovare care altfel ar fi inaccesibilă unui oraș precum Clujul.

Ce rămâne dincolo de mituri?

La modul real însă, „a fi pe hartă” nu înseamnă nimic. A sacrifica legi, principii și reguli pentru marele scop de a fi „pe hartă” nu aduce nimic concret celor care, după cele patru zile de Untold, rămân în oraș în calitate de cetățeni. „A fi pe hartă” nu e nimic mai mult decât ceva care ne hrănește pentru moment orgoliul. Ulterior, cu forța, revenim la ale noastre. Pe măsură ce crește, Untold pare că se delimitează tot mai mult de oraș, chiar dacă stă în inima lui. Devine tot mai mult un party privat și atât. Impactul pe termen lung în viața comunității pare a fi o idee inexistentă în agenda celor care organizează festivalul.

Dacă orașul vrea ca Untold-ul să fie mai prietenos, trebuie să îl și privească obiectiv. Paradoxal, chiar clujenii au în acest caz o abordare populistă, deși astfel de apucături sunt în general specifice oamenilor politici. Adică nu ne prea place ce face, dar cât timp simțim că ne iese ceva, lăsăm lucrurile să continue pe drumul lor. Problema Untold-ului trebuie abordată cu perseverență. Nu doar o săptămână pe an. Nu ajută să adoptăm poziția arogantă din care trântim în fața a 100.000 de oameni că sunt niște cretini ce ascultă o ceată de pseudo-artiști care aduc cu ei un stick USB. E o abordare greșită din sute de puncte de vedere. Dacă vor clujenii să nu mai aibă parcul închis, trebuie să ceară asta tot anul. Poate chiar vreo doi sau trei ani. Dacă vor să nu fie ținuți cu ochii în tavan de muzica din difuzoarele de pe Cluj Arena, clujenii trebuie să ceară asta autorităților. Și nu doar o săptămână pe an. Și nu doar prin mesaje pe pagina primarului.

Cerând lucruri, poate descoperim că, de fapt, în afara unor bule, Untold chiar nu deranjează. Poate aflăm că festivalul e foarte bine așa cum e. Dar poate aflăm și că orașul ar vrea ca al său copil minunat să facă ceva mai mult decât să fie frumos. În lumea reală, așa funcționează lucrurile: când ai posibilitatea de a face ceva bun, faci. Iar Untold poate face mai mult bine decât deja face. „Pay with blood” este una dintre cele mai utile campanii demarate vreodată de către un brand românesc. Ca experiență muzică oferită, Untold aduce anual un line-up de excepție, cu artiști care chiar se află în fiecare top al zilei.

Dar un brand ca Untold poate mult mai mult. Dacă îi cerem asta, poate să susțină artiști locali care visează la șansa de a-și demonstra talentul pe una dintre cele nouă scene ale festivalului. Poate să investească într-un proiect de care orașul are nevoie. Poate să fie un eveniment care există și pentru cei care nu sunt fani ai muzicii electronice. Poate fi prezent în viața orașului și dincolo de cele patru zile de festival. Poate înțelege raționamentele pentru care farmecul festivalului nu ține de sutele de decibeli care răsună în oraș până la 6 dimineața.

Altfel, peste ani, ne vom da seama că Untold rămâne în memoria colectivă doar cu faptul că a inventat odiosul cuvânt „festivalier”, care chiar nu înseamnă „persoană ce participă la un festival”. Și cu niște hărți pe care am ajuns, dar nu mai știm sigur cu ce.