Muzeele din judeţ au anunţat programul pentru Noaptea Muzeelor 2015
Reprezentanţii muzeelor clujene şi-au prezentat programul cu care participă la ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, în noaptea de sâmbătă, 16 mai spre duminică, 17 mai, noapte în care publicul are acces liber în aceste instituţii de cultură.
Sunt înscrise în acest program atât patru muzee aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul „Octavian Goga” Ciucea, Muzeul Apei din localitatea Floreşti, dar şi a celelalte unităţi muzeale din judeţul Cluj, Muzeul de Istorie Turda, Muzeul Municipal Dej, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, muzeele Universităţii Babeş-Bolyai (de mineralogie, paleontologie, zoologie, vivariul), Centrul Cultural Petre Ţuţea/Centrul de Cultură Urbană şi Muzeul Mitropoliei Clujului.
Ca o noutate, începând din acest an, la acest eveniment va participa şi Centrul Naţional de Promovare şi Informare Turistică, serviciu din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Cluj.
„În contextul în care Clujul este în acest an Capitală Europeană a Tineretului şi candidat la titulatura de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, Noaptea Muzeelor 2015 reprezintă un eveniment extrem de important atât pentru comunitatea clujeană, cât mai ales pentru cele 20 de muzee incluse în program. Având în vedere manifestările pregătite cu multă pricepere de către managerii tuturor muzeelor afiliate Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, îmi exprim speranţa că un număr cât mai mare de clujeni vor decide să profite de această oportunitate, pentru a putea vizita gratuit toate aceste muzee, adevărate perle de istorie şi cunoaştere în tabloul cultural clujean” a declarat preşedintele interimar al CJ, Vakar Istvan.
Pe lângă expoziţiile înscrise în programul lunii mai, muzeele, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj şi Şcoala Populară de Arte “Tudor Jarda” pregătesc şi evenimente special destinate acestei ocazii.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21, Cluj-Napoca, va putea fi vizitat în intervalul orar 16.00-01.00, publicul clujean având ocazia să admire gratuit expoziția permanentă intitulată „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX, expoziția tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”, Târgul Meșteșugarilor amplasat în curtea muzeului, o demonstrație de gravură realizată de specialiştii de la Natura Paper, precum şi un recital de acordeon clasic al maestrului Pietro Roffi. De asemenea, în schimbul unei sume de 2 lei, vizitatorii vor putea admira şi expoziţia temporară „Albrecht Dürer – Maestrul gravurii renascentiste” unde vor putea fi vizionate peste 110 gravuri în lemn şi cupru.
Acestor evenimente organizate la Palatul Reduta li se adaugă altele două care vor avea loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: Sărbătoarea Balmoşului Ardelenesc şi spectacolul folcloric “Cântec, joc şi voie bună”, susţinut de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj. Astfel, începând cu ora 11.00, va avea loc cea de-a treia ediţie a Sărbătorii Balmoşului Ardelenesc, eveniment organizat în colaborare cu Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ijarul şi Asociaţia crescătorilor de oi Jucu. De la ora 13.00, Parcul Etnografic va găzdui spectacolul folcloric “Cântec, joc şi voie bună” şi o paradă a portului ţărănesc de sărbătoare din nordul Câmpiei Transilvaniei.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii, nr. 30, Cluj-Napoca, va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 20.00-01.00, angajaţii acestui aşezământ de cultură pregătind un program special dedicat vizitatorilor – „O noapte la Palat, cu concerte de jazz, expoziţii şi fotografii de patrimoniu”, care îşi propune să prezinte o suită de activităţi culturale şi de divertisment, asociate palatului baroc în care funcţionează muzeul. Cu această ocazie va fi introdus în circuitul de vizitare balconul palatului, cu bogate decoraţii simbolice, vizitat în decursul istoriei de împăraţii Francisc I şi Franz Joseph. Publicul va avea ocazia să participe la spectacole muzicale de jazz, care-i reunesc pe unii dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni, reprezentativi pentru acest gen muzical. De asemenea, va putea să viziteze Galeria Naţională, expoziţiile temporare şi o expoziţie de fotografie “Clujul în imagini şi fotografii de patrimoniu”, deschisă special cu această ocazie, pentru a evidenţia valoarea excepţională a patrimoniului arhitectural al Clujului.
Muzeul „Octavian Goga”, str. Principală, nr.4, Ciucea, va putea fi vizitat gratuit în intervalul orar 19.00-22.00, vizitatorii având ocazia să admire expoziţile permanente din Castel, expoziția memorială dedicată vieții și operei poetului Octavian Goga, expoziția etnografică din Casa Albă și expoziția memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre. În același timp, la parterul Castelului, vizitatorii vor putea vedea expoziția temporară de pictură și fotografie, cu piese reprezentative din colecțiile muzeului, organizată cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la nașterea poetului Octavian Goga. Nu în ultimul rând, publicul vizitator va putea asista la două spectacole susținute de către elevii și profesorii Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj, respectiv un concert de muzică clasică în clădirea Castel, un recital de poezie din creația lui Octavian Goga și un spectacol de muzică populară din zona Huedin – Ciucea, în clădirea Casa Albă.
La rândul său, Muzeul Apei „Leonida Truţa” din localitatea Floreşti, administrat de Compania de Apă „Someş” S.A., va avea porţile deschise pentru vizitatori între orele 20.00 şi 1:30. Programul va include vizualizarea exponatelor, un istoric al alimentării cu apă a municipiului Cluj-Napoca, prezentarea unor documente de la începuturile funcţionării Uzinelor de Apă şi Canalizare ale oraşului Cluj, unelte specifice activităţii de asigurare a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi o colecţie inedită de capace de canal din întreaga Europă. Organizatorii promit şi alte surprize în cadrul programului.
Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj, str. Memorandumului, nr. 21, Cluj-Napoca, va fi deschis între orele 09.00 – 01.00, în vederea informării turiştilor şi publicului interesat asupra programului evenimentelor derulate de către instituţiile de cultură clujene în cadrul evenimentului “Noaptea Muzeelor” 2015.
Ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor este una mai specială, fiind marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România l-a propus tuturor muzeelor din ţară, în scopul tragerii unui semnal de alarmă în problematica retrocedării clădirilor în care funcţionează aceste lăcaşuri de cultură. În ultimii ani, peste 120 de sedii de muzee de ţară (din care în judeţul Cluj sunt şase), în care există colecţii de zeci de mii de piese, sunt gata retrocedate sau aflate în curs de retrocedare. Pentru toate acestea nu au fost identificate, până în acest moment, soluţii alternative de funcţionare, situaţie unică în Europa şi chiar în lume. În acest sens, în cadrul Nopţii Muzeelor 2015, fiecare muzeu va selecta un obiect reprezentativ şi foarte valoros din colecţia deţinută în seara evenimentului, pe care îl va acoperi cu pânză neagră, pentru a atrage astfel atenţia că, foarte probabil, în viitorul apropiat acel obiect nu va mai putea fi admirat.
Citiți mai multe despre Protestul inedit de la Noaptea Muzeelor