Mult zgomot, ba de la avioane, ba de la stat

„Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor…”, pe care l-am cântat cu toții când eram mici, devine foarte repede desuet în localitatea în care avioanele se aud mai mereu. Să locuiești lângă o bază aeriană poate fi uneori fascinant, dar de mai multe ori obositor și deranjant. Te obișnuiești, însă. Asta spun oamenii din satul aflat în imediata aproapiere a Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu”. Și parcă predestinat, numele satului are legătură tot cu cerul spre care se înalță zilnic avioanele, Luna.

Baza 71 Aeriană a Forțelor Armate Române, situată chiar pe piatra de hotar a Lunii cu orașul Câmpia Turzii, a fost fondată pe 1 iunie 2002, în urma unui program de reorganizare a Armatei Române. Locul pe care se află acum baza a fost folosit pentru desfășurarea operațiilor aeriene din zona Aiud – Turda – Cluj încă din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, iar de atunci, treptat, zona a devenit dintr-un câmp liber folosit în scop aviatic o bază în care s-au investit milioane de euro, bani ai statului român, dar mai ales ai partenerilor americani. Acum, se dorește extinderea Bazei pe încă 370 de ha de teren și aducerea a încă cinci avioane F-16 multirol, pe lângă cele 12 existente deja aici.

Pentru ca extinderea aerodromului să fie posibilă este nevoie de exproprierea a peste 450 de parcele de pământ din terenul extravilan al comunei Luna, deci al sătenilor de acolo, dar oamenii par să nu știe încă de planurile Guvernului.

„Oficial nu se știe, se vorbește în sat, dar pe cine să crezi, unul spune ceva, celălalt altceva. Oricum, la autostradă au întrebat oamenii dacă le dau pământul? Darămite armata”, spune vânzătorul trecut de prima tinerețe, de la primul magazin, pe partea dreaptă de cum intri în Luna, cu tonul celui care a cunoscut asprimea anului de cătănie.

Am ajuns în Luna având curiozitatea impactului unei decizii mari la nivelul unei comune mici, de numai puțin peste o mie de „fumuri”, case adică ale satului, după cum ne spune tot vânzătorul de la magazin.

Nici singurul client, cât suntem noi acolo, care vine la magazin după tutunul „cel de toate zilele”, nu pare să știe mai multe despre cele ce s-ar putea întâmpla. „Am ceva teren acolo, dar încă nu m-a anunțat nimeni de nimic”, spune el. E mai tânăr decât bărbatul de la tejghea și par să se cunoască de ceva timp astfel că nu durează mult până să-și completeze propozițiile unul altuia când vine vorba despre zgomotul pe care îl fac avioanele la bază.

„Zboară câteodată pe deasupra de gândești că-ți ia casa”, spune primul. „Da, da, vibrează tot – spune cel de-al doilea. Normal ar trebui să dea un spor de zgomot, dar cred că îl ia Primăria. Sunt MiG-urile, elicopterele, avioanele din care se fac parașutări, toate fac zgomot, dar știți cum e, obișnuința e a doua natură”. Și chiar dacă nu le place neapărat să fie vecini cu avioanele, văd și partea bună sau, cu umorul românului, fac haz de necaz: „dacă se întâmplă ceva, noi plecăm primii, noi zburăm de aici”.

Primăria așteaptă un semn de sus de la Guvern

Dacă tot nu am aflat nici în ce parte se extinde baza aeriană, nici cine ar avea teren acolo ca să întrebăm apoi dacă a fost anunțat că va trebui să dea statului terenul, am decis să mergem la Primărie.

Am fost îndrumați către secretarul general care ne-a explicat cum stau lucrurile de fapt. Astfel de decizii se iau la nivelul aparatului administrativ central, publicate în Monitorul Oficial sub formă de Hotărâri de Guvern, iar comunitatea locală trebuie să se conformeze. Primăria a trebuit să cesioneze două drumuri și un canal, apoi a identificat terenurile care vor trebui expropriate și a întocmit o listă cu proprietarii. Toate datele adunate au fost trimise la București spre aprobare, iar după ce primesc acordul vor trimite notificări către cei care trebuie să cedeze loturile de pământ. Proprietarii care nu doresc să se conformeze pot apela la trimiterea în judecată a statului român, dar asta nu oprește procesul de lucru de pe teren, ci poate duce, în cel mai bun caz, după mulți ani de termene în sălile instanțelor, la obținerea unui preț mai bun pentru metrul pătrat de teren cedat, după cum ne-a explicat doamna secretar, Cornelia Delimoț.

După ce ne-am lămurit de ce nu știu oamenii ce se întâmplă cu baza aeriană și am aflat că, pe lângă faptul că doamna secretar locuiește în apropierea unei baze aeriene a mai și copilărit lângă una, mai exact Baza 86 Aeriană Borcea, am plecat mai departe în sat să aflăm cum percep sătenii din Luna (oare cum li s-or fi zicând, lunateci?) traiul cu fundal sonor de „avion cu motor…”

Fascinația avioanelor vs. tulburarea liniștii

De la Primărie am ținut drumul drept înainte, căci Luna este așezată de-a lungul șoselei europene E60, cu prea puține străzi laterale. În fața curții unei Biserici, ne-am întâlnit cu trei muncitori, care lucrau la fundația unor scări ce urmau să ducă spre Biserică. S-au oprit bucuroși din treabă să ajute domnii de la oraș cu ce au nevoie și ne-au povestit că le plac avioanele, dar nu le place zgomotul mare pe care îl fac. Au căutat apoi în amintirile mai noi sau mai vechi orice legătură pe care au avut-o vreodată cu baza aeriană, ca să arate că nu degeaba locuiesc în zonă.

Nea Costică are 58 de ani și când am vorbit noi cu el purta o haină și o șapcă cu imprimeu militar. „Anul trecut am lucrat acolo, la capătul pistei. Când se lansau de pe pistă nu se mai înțelegea om cu om și era flacără de doi metri în spate la MiG. Lucram chiar acolo lângă ele, noi eram aici și ele unde e casa mov (n.r.: aprox. 300 de m), le vedeam și mai bine când se întorceau și le alimentau. O dată am vorbit cu un pilot, când am mers să-mi iau un ceai, că era frig. Era un tinerel simpatic și l-am întrebat dacă nu-i frică să meargă cu MiG-ul cu viteză așa mare. Avea și căștile pe urechi, da’ m-o auzit. S-o uitat la mine și mi-o zis că deloc. Apoi a venit o domnișoară, și ea tot pilotă, i-o pus colegul avionul pe poziție și a plecat, așa, elegant”, povestește înflăcărat nea Costică. I-a plăcut să lucreze acolo.

Dăm terenul, dar primim ceva pe el?

După mulțumirile, binețea de rigoare și câteva fotografii, am mers mai departe, de data asta pe o străduță laterală. Speram să dăm, totuși, de cineva care are teren acolo sau care știe mai multe despre direcția înspre care se va extinde baza. Am dat, în schimb, de o altă problemă. De oameni care au fost nevoiți să-și cedeze terenurile pentru construirea Autostrăzii A3 și au primit sume infime sau încă le așteaptă. Nea Dumitru are 79 de ani și a zis că nu știe cum o să fie de data aceasta, dar „la drum a fost necaz mare”.

În apropiere de dispensarul din sat un domn își aștepta soția. L-am întrebat și pe el ce crede despre extinderea bazei, iar reacția a fost „bine, bine, se extinde, dar unde sunt banii? Cine dă banii?”. La construirea autostrăzii, după cum povestește el, și confirmă și primarul localității, s-au oferit sume mai mari de bani la început, iar pe măsură ce lucrările avansau, banii oferiți s-au tot împuținat. Unde mai pui că acum „au dat lege și îți iau pământul și dacă ești și dacă nu ești de acord”.

„…ia-mă și pe mine în zbor. Nu te iau că ești mic…”

„Ești mic!” – asta pare să spună și statul român cetățeanului de rând, acum celui din Luna, care se trezește și adoarme cu zgomot de avioane, dar de atâtea ori fiecăruia dintre noi. Spor de zgomot, nu știe nimeni de el, bani pentru exproprieri 1,18 milioane de lei pentru 370 de ha de teren, notificări despre lucrări doar după ce totul va fi deja stabilit de către alții pentru ei. Nu zice nimeni să nu avem baze moderne, dar de ce să nu le avem mai departe de casele oamenilor și cu un preț corect oferit pentru pământul lor? Cred că nu o să-mi răspundă nimeni, așa cum nu poate vorbi avionul suspendat drept monument de la ieșirea din Luna.