Moţiunea de cenzură a fost respinsă: „Să ne apucăm de treabă, că ţara trebuie să fie guvernată”

Moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă, fiind înregistrate 194 de voturi „pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind „împotrivă”, iar șapte anulate. Potrivit rezultatului anunţat în plenul Parlamentului, au fost 207 voturi valabil exprimate, din care 194 „pentru” şi 13 „împotrivă”.

Moţiunea de cenzură inititulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” a fost semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.

Premierul Ponta a arătat, după respingerea moţiunii de cenzură, că opoziţia a dovedit că nu are majoritate parlamentară şi, astfel, a fost închisă discuţia pe acest subiect iar Guvernul trebuie să îşi continue activitatea, ţara având nevoie să fie guvernată. „S-a închis discuţia despre majoritate, nu au majoritate. Haideţi, să ne apucăm de treabă, că ţara trebuie să fie guvernată”, a spus Ponta.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea. La şedinţă au participat premierul Victor Ponta şi membrii guvernului său.

Pentru a fi adoptată, moţiunea ar fi trebuit să fie votată de 278 de parlamentari, adică jumătate plus unu din numărul aleşilor.

Sursa: Mediafax

Distribuie:

Postaţi un comentariu