Mocănița Transilvaniei, din nou pe șine. Trei tineri se luptă să introducă obiectivul turistic în patrimoniul național
Trei tineri pasionați de tot ceea ce ține de liniile ferate cu ecartament îngust, Daniel Oltean, Cristian Moldovan și Cristian Silasi și-au propus să promoveze Mocăniță Transilvaniei, după 19 ani în care veritabil tren al timpului, a lipsit de pe șine. Tinerii și-au propus să promoveze traseele pe care mocănița le parcurge, pentru ca apoi, cu ajutorul turiștilor, să poată trece la partea a doua a planului lor: introducerea mocăniței în patrimoniul național, pentru a se asigura că aceasta nu va fi desființată.
„Traseul are o vechime de peste 100 de ani. Mocănița a fost construită în doi ani, între 1912-1914 și a fost dată în folosință în 1914. A legat Budapesta de Târgu Mureș, dar din 1995 nu a mai transportat călători. Anul acesta dorim să celebrăm 100 de ani ai Mocaniței Transilvaniei cu un eveniment fastuos. Fiind pasionați de locomotivele cu abur și având un traseu superb pe unde trece linia ne dorim ca acest muzeu pe șine să rămână deschis publicului larg. Sunt 35 de kilometri foarte frumoși, prin sălbăticie, în mare parte”, a spus Daniel Oltean.
[stextbox id=”custom”]
Trasee pentru mini vacanța de 1 mai
Vineri 1 mai 2015, Mocănița Transilvaniei (trenul diesel) va parcurge traseul Teaca – Comlod și retur, cu plecare din gara Teaca la ora 11.00;
Sâmbătă, 2 mai 2015, varianta trenului cu abur a Mocăniței Transilvaniei va parcurge traseul Rîciu – Comlod și retur, cu plecare la ora 11.00 din gara Râciu;
Duminică, 3 mai 2015, cele două garnituri (locomotiva diesel și locomotiva cu abur) vor pleca simultan din gările Teaca și Răciu la ora 11.00, și se vor întâlni la Comlod;
[/stextbox]
Prețul unui bilet este de 30 de lei, iar durata unei călătorii este de aproximativ 5 ore. Înscrierile se pot face aici.
Mini-documentarul a fost realizat de Cristi Moldovan şi Cristian Silaşi.