Ministerul Sănătății, între ipocrizie și campania electorală
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj a reacționat astăzi în urma controlului inopinat efectuat la sfârșitul săptămânii trecute de către ministrul Sănătății, dar mai ales în ceea ce privește criticile aduse în privința funcționării unității spitalicești.
Directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, Adela Golea, a declarat că astfel de controale sunt benefice, și chiar necesare din punctul său de vedere, doar că acestea ”trebuie urmate și de un feedback invers, și cineva să și beneficieze de ele. Ne așteptam ca la tot ce a scris ministrul pe facebook să aducă și soluții la neregulile constatate, și promisiuni de bani pentru dotări, lucrări de reparații etc, să ne spună că ne va aproba o funcție de director administrativ, și așa mai departe.”, a spus Adela Golea.
Directorul medical al SCJU Cluj a ținut să demonteze punct cu punct așa zisele nereguli constatate de ministrul sănătății în vizita sa nocturnă, arătând că majoritatea aspectelor semnalate sunt cunoscute de multă vreme la minister, și că acesta nu a răspuns deloc, sau nu îndeajuns de suficient, repetatelor solicitări adresate în vederea îmbunătățirii calității actului medical.
”În legătură cu supraaglomerarea de la UPU, știm cu toții, cei de aici despre această problemă. Însă, din păcate nu ține doar de noi acest lucru, și asta pentru că nu mai beneficiem de finanțare de la ministerul Sănătății. Ni s-a spus că nu ni se vor mai aloca bani în acest sens, pentru că se va construi Spitalul regional de urgență. Și situația este la fel și la Craiova, și la Iași, nu doar la Cluj.
În legătură cu transportul pacienților, deficitar în opinia ministrului, trebuie să știți că nici un pacient nu pleacă în altă parte pentru investigații. Există aici tot ce le trebuie, dacă pleacă o fac doar pentru internare în alte pavilioane, sau la consultații la alte spitale în cazul în care acolo există aparatură mai performantă.
Încercăm să rezolvăm și problema aceasta, dar avem doar două ambulanțe autorizate deservite doar decâte un șofer angajt cu curs de ambulanțier. De ce? Pentru că așa ni s-a aprobat de către minister. În 2015 și 2016 am solicitat în dese rânduri ministerului Sănătății și Direcției pentru Situații de Urgență achiziționarea unei ambulanțe de tip C, care să permită și un asistent medical la bord, însa am fosr refuzați!
În ce privește acuzele referitoare la secția de Ortopedie, singura de urgență din oraș, nu avem unde să-i transportăm pe pacienți în altă parte. De ani de zile solicităm ministerului modificarea structurii secției, o reorganizare a numărului de paturi, însă… nu am primit aprobări în acest sens. Anul acesta am făcut o nouă solicitare către minister și Consiliul Județean Cluj pentru a ne fi asigurat suportul financiar pentru modernizarea clădirii și a instalațiilor, de reorganizare a saloanelor și sperăm să avem mai mult succes.
Am fost acuzați și de modul defectuos în care facem transferul pacienților între clădirile noastre. Trebuie să știți că am încercat o reorganizare, în sensul încare în sălile de la Chirurgie I să fie tratați pacienții cu traume grave. Am și făcut un acord de colaborare cu toate spitalele de aici, cu DGSU și cu ministerul Sănătății, astfel încât cazurile urgende la UPU să rămână la Chirurgie I și aici să vină în gardă medici cu altă specialitate de la alte spitale, și în funcșție de evaluările ulterioare, pacienții să rămână aici, sau să fie transferați la Ortopedie. ” a declarat directorul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.
În ce privește mizeria descoperită de ministrul Pintea sâmbătă noaptea în ”curtea spitalului”, Adela Golea a ținut să precizeze că este impropriu să vorbești despre curtea spitalului, când acesta are nu mai puțin de 7-8 asemenea spații aferente secțiilor acestuia, și, mai mult că lucrurile depozitate în aer liber se aflau acolo… din vina ministerului.
”Imaginile prezentate de către ministru sunt din curtea secției de Ortopedie iar lucrurile depozitate acolo reprezintă mijloace fixe și de inventar scoase din uz în urma modernizărilor efectuate. Ele, însă, nu pot fi casate pînă când ministerul nu aprobă acest lucru. Acest lucru nu există și nu avem nicio hală de depozitare a acestor lucruri.” a mai spus Adela Golea.
”Am fost acuzați și de management defectuos și de lipsa de dotări. Facem la ora actuală atât cât ne permitem. De la Casă nu ni s-au alocat fondurile cerute și ni s-a spus că tot ce depășește suma alocată vom suporta diferența din veniturile proprii. Am făcut-o și pe asta, și vorbim de 20 de milioane de lei de-a lungul timpului, bani care puteau fi folosiți pentru renovări sau dotări. Bani am cerut și de la minister, și de la primărie, și de la Consiliul Județean, dar de fiecare dată sumele alocate au fost cu mult mai mici decât ceea ce am cerut. De exemplu, în 2016, ministerul ne-a alocat 130 de mii de leiu, deși am cerut 1,8 milioane de lei, în 2017, am cerut 3,9 milioane și am primit doar 439 de mii, în 2018 situația a fost asemănătoare. De la primărie, la fel, în 2016 am cerut 680.000 de lei, am primit doar 180 de mii, anul următor am primit 255.000 de lei din cei 390.000 solicitați, iar în 2018, doar 200.000 din solicitarea de 439 de mii.
Trebuie să se țină cont, pe lângă toate acestea și de resursa umană. Spitalul a depus nu mai puțin de 3 solicitări către MS pentru a primi o funcție de director administrativ, una de cercetare și alta la resurse umane, pentru că e greu să manageriezi un asemenea spital cu doar două persoane. De la minister ni s-a răspuns că în funcție de statutul de funcții și de alocarea bugetară va fi completată organigrama spitalului așa cum am cerut. Nu s-a întâmplat nimic, desigur.
Toate aceste lucruri trebuie discutate, pentru că altfel lucrurile nu pot fi rezolvate. Trebuie să se înțeleagă că spitalul nostru nu deservește doar cinci județe din Transilvania, ci avem pacienți din toată țara. În ultimii patru ani, din cei 58.000 de pacienți ai noștri, nu mai puțin de 21-22 de mii au provenit din alte județe.”, a mai declarat directorul medical al spitalului clujean, care a ținut să precizeze că nimeni din conducerea spitalului nu a știut de vizita ministrului și, mai mult, nimeni de la minister nu a luat legatura cu spitalul pentru a discuta cele semnalate în postarea de pe facebook.
Consiliul Județean Cluj: Ministrul Pintea să nu mai folosească sănătatea drept lance în campanie electorală
Consiliul Judeţean Cluj îi cere ministrului Sorina Pintea să nu mai folosească sănătatea drept lance în campanie electorală, susţinând că problemele identificate la Spitalul de Urgenţă ţin de organizarea Ministerului, întrucât instituţia este în subordinea MS.
Potrivit unui comunicat al CJ Cluj transmis, luni, dezorganizarea de la SCJU Cluj-Napoca, lipsa ambulanţelor şi faptul că nu se fac operaţii în weekend ţin de modul în care ministrul organizează activitatea Ministerului Sănătăţii.
„Aflat în campanie electorală, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea se miră la ceas de noapte şi se acuză pe sine. Constatările referitoare la situaţia de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca sunt, de fapt, acuzaţii aduse propriului minister fiindcă spitalul este în subordinea directă a Ministerului Sănătăţii. O miră dezorganizarea pe doamna ministru? Nu sunt ambulanţe suficiente? Nu se fac operaţii în weekend? Toate acestea ţin de modul în care ministrul organizează activitatea ministerului, prin însăşi misiunea pe care o are. Consiliul Judeţean Cluj îi solicită public ministrului Pintea să nu mai folosească sănătatea drept lance în campania electorală”, se arată în documentul citat.
Reprezentanţii Consiliul Judeţean Cluj au subliniat că instituţia are în proprietate exclusiv clădirile spitalului judeţean având sarcina de a investi în lucrările majore care ţin de consolidarea şi modernizarea clădirii.
„Igienizarea şi lucrările curente sunt în sarcina ministerului. Cu toate acestea, în anul 2018, Consiliul Judeţean Cluj a investit numai în acest spital 3.291.590 lei iar pentru primul trimestru din 2019 a alocat 1 milion de lei. Mai mult, tot pentru Spitalul Judeţean, Consiliul Judeţean Cluj a accesat şi câştigat fonduri europene în valoare de 13.182.344 lei pentru dotarea ambulatoriului spitalului”, se mai arată în comunicatul CJ Cluj.
Echipă de control la spitalul clujean
Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a anunţat luni că va trimite o echipă de control la Spitalul de Urgenţă din Cluj după controlul inopinat făcut în weekend la unitatea spitalicească. Ea a relatat că vizita sa era aşteptată şi cu toate acestea a constatat o serie de nereguli.
„Deci din punct de vedere al dotării cu aparatură medicală nu există probleme, dar condiţiile în care sunt primiţi pacienţii sunt absolut de neacceptat. Pe de altă parte eu am încercat o colaborare cu cei de la Consiliul Judeţean, din păcate nu am găsit uşi deschise acolo. Sumele alocate pentru întreţinerea clădirilor sunt aproximativ 40 pe care Ministerul le are în administrare sunt absolut suficiente. De asemenea au fost alocaţi bani din fondurile proprii ale spitalului pentru anumite reparaţii, dar insuficienţi pentru că nu putem face mai mult nefiind proprietarii clădirilor.
Pe de altă parte nu vreau să găsesc scuze celor de la spital. Intrarea clinicii de ortopedie este absolut dezolantă, pentru că orice pacient vine acolo este absolut şocat. Este mizerie, este debandadă, mă refer în curte la intrare. Pe de altă parte nu există posibilitatea să se facă intervenţii chirurgicale în acea clinică în week-end, să nu uităm că e spital de urgenţă. Dacă un pacient are nevoie de o intervenţie chirurgicală ortopedică este plimbat în altă clinică”, a declarat Sorina Pintea.