„Miercuri, respirăm”. Primul roman al Prințesei Urbane va fi lansat la Cluj
Primul roman al Ioanei Chicet-Macoveiciuc, autoarea unuia dintre cele mai iubite și cunoscute bloguri autohtone, va fi lansat la Cluj sâmbătă 14 ianuarie.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.00 și va fi găzduit de Hugo Restaurants. Lansarea de carte le va avea ca invitate, alături de autoare, pe psiholog dr. Raluca Anton şi pe Nora Niculescu, instructor Lamaze și Doula la Cuibul Berzelor.
„Miercuri, respirăm” este o carte despre prietenie și familie, despre femei și copii, despre iubire și curaj în viața de zi cu zi, despre prime întâlniri și regăsiri după douăzeci de ani.
Pentru șase tinere femei, se apropie Ziua Z. O așteaptă de mult, o visează, toate speranțele și temerile lor se îndreaptă în aceeași direcție. Dar sunt departe de a fi pregătite! Se înscriu, deci, la un ultim și intens antrenament. Primesc muniție adecvată, echipament specializat, o instructoare pe măsură și numărătoarea inversă începe. Numai că acolo, în casa aproape conspirativă în care se întâlnesc în fiecare miercuri, nu are loc vreo competiție, dimpotrivă, între ele se înfiripă o prietenie așa cum se întâmplă numai în momentele de cumpănă ale vieții.
Toate problemele și secretele celor șase viitoare mame ies la iveală și se complică și mai mult pe ultima sută de metri. Dar după crizele de râs sau de plâns împreună, cele șase noi prietene încearcă din răsputeri să se ajute între ele. Rămâne de văzut dacă și cum vor rezolva milioanele de încurcături la timp pentru a ajunge cu bine la destinația finală: secția de Maternitate.
Alături de sesiunea de autografe, Prințesa Urbană își așteaptă invitații, de la mic la mare, cu activități, ateliere de creație și jucării pentru cei mici, precum și alte momente-surpriză, într-un cadru informal și cald, unde poveștile se împletesc cu râsete, îmbrățișări, și cu emoție.
[stextbox id=”custom”]
Cine este Prinţesa Urbană?
Ioana Chicet-Macoveiciuc are peste 15 ani de experiență în presa scrisă, project management și comunicare online. Actualmente este scriitor de carte și de blog, precum și organizator de evenimente pentru părinți.
În anul 2015 lansează prima ei carte pentru oameni mari, „O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă” (Editura Univers, 2015), o carte ce a devenit rapid bestseller la nivel național, cu vânzări de peste 20.000 exemplare.
În vara anului 2016 a publicat la Editura Didactică și Pedagogică prima ei carte ilustrată pentru copii, „Te iubesc, orice ai face!”, vândută în peste 10.000 exemplare încă din primele două luni, devenind rapid lider în vânzări. În toamna aceluiași an a lansat o a doua carte pentru copii, cu aventuri în bucătărie și rețete simple și sănătoase de pregătit în familie „Mami, e gata?”, apărută, de asemenea, la Editura Didactică și Pedagogică. Cartea este avizată de Mihaela Bilic, Medic Nutriționst.
[/stextbox]