Matematică și informatică de top
Elevii clujeni pregătiți în cadrul centrelor „Hai la Olimpiadă!” din Cluj-Napoca au obținut anul acesta la Olimpiadele Naționale de Matematică și Informatică trei medalii de aur, șapte de argint și cinci de bronz. În acest an, județul Cluj va trimite cinci elevi în lotul național lărgit pentru Olimpiada Internațională de Matematică: Mihnea Leonte, Dragoș Crișan, Andrei Petridean, Maria Crăciun și Mihnea Cuibus, iar în lotul național lărgit pentru Olimpiada Internațională de Informatică va merge Sebastian Nechita.
Două medalii de aur, un singur elev
Dragoș Crișan este elev în clasa a noua, dar are deja o colecție impresionantă de diplome și medalii. A participat la primele olimpiade încă din clasa a cincea, iar de atunci, a obținut în fiecare an rezultate demne de invidiat. S-a axat pe două materii: matematică și informatică, deși mărturisește că matematica îl atrage mai mult. În cadrul olimpiadelor de matematică a obținut medalie de bonz pe clasa cincea, medalie de aur pe clasa a șasea, medalie de argint pe clasa a șaptea, și medalii de aur în ultimii doi ani de studiu. În cadrul olimpiadelor de informatică acesta a obținut bronz pe clasa a cincea, argint pe clasa a șasea, bonz pe clasa a șaptea, argint pe clasa a opta și aur pe clasa a noua.
„Anul acesta am obținut două medalii de aur, atât la matematică, cât și la informatică. Nu e ușor, am avut parte de o pregătire intensă mai ales în perioada dintre olimpiadele județene și cele naționale. Îmi place și cred că de aceea e mult mai ușor pentru mine. Am aflat la școală că există la Cluj centrele «Hai la olimpiadă!» și am ales să merg la la pregătire la matematică. La informatică nu am reușit pentru că pregătirea se desfășura în același timp, iar eu am ales să mă focusez pe matematică. Mi-a plăcut mult cum au fost organizate olimpiadele din acest an, am reușit să ajung la amândouă, chiar dacă au venit ai mei după mine la Craiova, unde a avut loc informatic, pentru a ajunge la Târgu-Mureș, la matematică. Mie îmi place să fiu plecat de acasă, așa că olimpiadele sunt binevenite. Chiar dacă înainte de concurs au existat câteva tensiuni între elevi, noi suntem prieteni. Îmi place că aceste concursuri îmi dau șansa să cunosc cei mai buni elevi din țară la aceste materii. Am reușit să ne și relaxăm și să ne distrăm”, povestește Dragoș.
În cadrul centrului, Dragoș s-a pregătit alături de profesori universitari: „Aici, în cadrul acestor centre, vin doar copii interesați. La clasă, nu se întâmplă asta și e mai greu să faci performanță. Profesorii sunt foarte bine pregătiți, dau 100%. Au multe materiale interesante pentru noi. Îmi place că aici vin doar cei interesați, iar pregătirea e pe măsură”, spune Dragoș.
Elevul le recomandă tuturor elevilor să participe la olimpiade încă de pe clasa a cincea. „Materiile reale, mai ales, îți dezvoltă foarte mult gândirea. Eu le recomand tuturor să participe, chiar dacă poate nu vor lua niciun premiu din prima. Te ajută foarte mult”, spune acesta. Pe viitor Dragoș dorește să urmeze cursurile Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dar în același timp îi surâde și ideea de a studia în străinătate. „Mai am încă timp să mă gândesc, dar dacă aș pleca să studiez în afară, aș pleca fie în Anglia, fie în America”, spune acesta.
A fost acceptat la Oxford
Pentru Mihnea cea mai importantă realizare a sa de până acum este olimpiada națională de matematică din 2012, unde a obținut punctaj maxim. Spune cu mândrie că de atunci încearcă să egaleze acea performanță, deși a obținut multe alte premii și medalii la olimpiadele și concursurile școlare la care a participat. Anul acesta a obținut medalia de argint.
Pasiunea lui Mihnea pentru matematică a început în primii ani de școală. A fost încurajat încă de mic să participe la concursuri. Nu se pregătește obsesiv, exagerat, ci constant. Mihnea are un CV impresionant pentru vârsta lui. Până la vârsta de 14 ani câștigase deja 14 medalii de aur, 2 medalii de argint, 3 medalii de bronz, 37 de premii I, 2 premii II, 2 premii III, 5 menţiuni la numeroase olimpiade naţionale de matematică şi concursuri interjudeţene.
Mihnea Cuibus a obținut premiul „Elevul Anului”, în 2012, la Cluj. În prezent este elev în clasa a 12-a la Colegiului Național „Emil Racoviță”, fiind totodată admis la Universitatea din Oxford, unde va urma specializarea Politică-Filozofie și Economie. Singura condiție pentru a putea pleca la studii în Anglia este aceea de a obține peste 9 la examenul de Bacalaureat din această vară.
Implicare
Dorel Duca este profesor în cadrul Facultății de Matematică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În fiecare zi de sâmbăta, acesta le predă celor mai buni elevi în cadrul centrului „Hai la olimpiadă”. „Echipa de anul acesta a fost foarte bine aleasă. Colegii mei s-au ocupat cu multă răbdare de participanții la olimpiadă. Elevii sunt excepționali, deosebiți, erau trup și suflet în timpul pregătirilor. Am format o echipă bună cu toții: de multe ori, în timp ce rezolvam problemele nu știam care sunt elevii și care sunt profesorii. Este al doilea an de când mă ocup de acești elevi, în fiecare sâmbătă, cu excepția vacanțelor. Ne bucurăm mult că elevii au ocazia să studieze matematica într-un centru găzduit de UBB, într-un amfiteatru, unde se pot întâlni cu oameni cu experiență, cu marii matematicieni”, spune Dorel Duca.
Cadrul universitar nu este dezamăgit de faptul că nu toți elevii olimpici vor urma o carieră în domeniu: „Fiecare are drumul lui. Sunt bucuros dacă fiecare face ceea ce dorește. Poate că nu vor mai face teorie, dar de matematica aplicată se vor folosi cu siguranță. Dragoș, de exemplu, a fost în vârf atât la matematică, cât și la informatică. Mulți elevi se orientează spre informatică la facultate. Mă bucur pentru fiecare în parte”, mai spune Duca.
Elevii au fost pregătiți în cadrul centrului de 12 cadre universitare. Înființat în toamna anului 2014, Centrul de Performanță este găzduit de Universitatea „Babeş-Bolyai”. Primele ore de pregătire au avut loc la începutul lunii decembrie, iar atunci au participat 90 de elevi dornici să facă performanță. Sub coordonarea profesorului universitar Dorel Duca, Centrul de Performanță pregătește în prezent peste 100 de elevi, însă pe lista centrului sunt înscriși în total 217 elevi.
„Hai la Olimpiadă!” este un program inițiat de Fundația eMAG în 2012, în cadrul căruia sunt susținuți elevii și profesorii care doresc să se pregătească și să facă performanță la Matematică, Informatică și Fizică. În prezent, funcționează paisprezece centre de performanță „Hai la Olimpiadă!”, în șapte județe din țară, printre care se numără și Clujul.
[stextbox id=”custom”]
Olimpiada Națională de Matematică
La Olimpiada Națională de Matematică, Dragoş Crişan (clasa a IX-a) și Maria Crăciun (clasa a XI-a) au obținut câte o medalie de aur și mențiuni din partea Ministerului Educației. Și Mihnea Leonte (clasa a VII-a), Mihnea Cuibus (clasa a XII-a), Diana Harambaș (clasa a VI-a) și Andrei Petridean (clasa a IX-a) au câștigat patru medalii de argint la faza națională. Ministerul Educației i-a premiat pe ultimii doi și cu mențiuni. Elevii clujeni premiați cu medalie de bronz la Olimpiada Națională de Matematică sunt Diana Jidavu (clasa a VI-a), Vlad Coroian (clasa a VIII-a) și George-Daniel Ile (clasa a VIII-a).
Olimpiada Națională de Informatică
Dragoș Crișan (clasa a IX-a) a obținut performanța unei medalii de aur și a unei mențiuni la Olimpiada Națională de Informatică, în timp ce Bogdan Tudor Alexandru (clasa a IX-a), Vasile Lup (clasa a XII-a) și Sebastian Nechita (clasa a XII-a) au câștigat trei medalii de argint. Ultimii doi au fost premiați și cu mențiuni din partea Ministerului Educației. Totodată, Răzvan Horhat și Raul Rusu (ambii în clasa a X-a) au câștigat două medalii de bronz.
[/stextbox]