Măsuri anti-coronavirus la nivel național. Fotbal fără spectatori și scenariile care pot duce la închiderea școlilor

România a luat astăzi măsuri fără precedent pentru prevenția răspândirii coronavirusului. Astfel, prin Dispoziția Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, nr.1544/08.03.2020, a fost dispusă interzicerea activităților care presupun adunarea a mai mult de 1.000 de persoane sau jucarea meciurilor de fotbal fără spectatori, după cum a fost reglementată situația în care se va lua măsura închiderii școlilor.

Potrivit documentului intrat în posesia Transilvania Reporter, la ședința la care au participat astăzi reprezentanți ai MAI (DSU, IGSU și IGPF), MT, MapN, INBI Matei Balș, ONAC, STS, INSP, MS, DSP București și MEC, s-au decis următoarele:

  • Se aprobă ”Procedura și criteriile de suspendarea cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmăriiunui caz/mai multor cazuri de COVID – 19”, redactată de INSP, cu următoarea completare: ”comandantul acțiunii poate lua decizia închiderii școlilor prin ordin operativ. Măsura se poate dispune și pe baza altor considerente decât cele medicale, în principal elementele de ordin social, economic și impactul emoțional-afectiv generat la nivelul comunității de confirmarea unor cazuri în rândul școlarilor.”
  • Se aprobă, până la 31.032020, luarea măsurii de interzicerea oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de o mie de persoane, iar pentru activitățile cu un numărmai mic de o mie de persoane, măsura va fi adoptată la nivel local, pentru fiecare eveniment în parte, pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al DSP. Aceste măsuri se pot prelungi și după data de 31.03.2020, în funcție de evoluția infecțiilor cu SARS-CoV-2. Măsura vizează atât activitățile publice cât și cele private desfășurate în interiorul unor incinte sau în aer liber.
  • Se sistează, până la 31.03.2020, stagiile în spitale, pentru studenții universităților de medicină și farmacie, și vizitele aparținătorilor persoanei internate. Se exceptează de la această măsură studenții care participă în calitate de voluntari în unitatea sanitară respectivă. Aceste măsuri se pot prelungi și după data de 31.03.2020, în funcție de evoluția infecțiilor cu SARS-CoV-2.
  • Cetățenilor români care au fost carantinați în alte țări afectate de coronavirus și dețin certificate medicale care le validează starea de sănătate, nu li se impune o nouă măsură a carantinei la intrarea în țară.
  • Nu se emit certificate medicale care să constate lipsa infecției cu cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), la cerere, din partea unităților sanitare.
  • În ceea ce privește persoanele aflate în izolare la domiciliu pentru care nu s-a încheiat perioada de 14 zile și care doresc să plece în străinătate, având bilete achiziționate, li se interzice ieșirea din izolare și deplasarea în străinătate. Pentru persoanele aflate în această situație și pentru care nu au fost eliberate certificate de concediu medical se pot elibera, la solicitare, adeverințe care să ateste perioada de izolare la domiciliu sau de carantină.
  • MS va dispune măsurile necesare pentru asigurarea kit-urilor de analiză a noului coronavirus necesare INSP și altor centre de analiză aflate în structura celorlalte autorități publice (ex. Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din cadrul ANSVSA), precum și asistență tehnică de specialitate (protocol de validare a metodei de testare, instruire tehnică a personalului, modalitatea de elaborare și emitere a buletinelor de analiză), cu scopul de a sprijini instituțiile cu responsabilități de analiză a probelor, care sunt suprasolicitate.
  • Modificarea Procedurii operaționale pentru identificarea și managementul persoanelor simptomatice/asimptomatice sosite pe calea aeriană.maritimă/terestră din zona afectată de infecții cu noul coronavirus (SARS-CoV-2) sau prezentate la serviciile UPU/CPU/Cameră de Gardă , prin eliminarea literei e) de la Scenariul 3.
  • Prezentarea de către INSP de reguli/procedurii privind tipul echipamentului de protecție , adaptat nivelului de risc, pentru personalul care asigură transportul pacienților suspecți de infecție cu noul coronavirus, precum și a personalului medical din unitățile sanitare,unde se asigură tratamentul cazurilor confirmate.
  • Necesitatea actualizării definiției de ”caz suspect”, luând în considerare evoluțiile din alte țări europene decât Italia, precum și cele din afara spațiului european, acest lucru fiind în sarcina INSP.
  • Analizarea posibilității de transmitere a unor mesaje de tip SMS, pe telefonul mobil către toți cetățenii străini /românicu ocazia intrării în țară, referitoare la măsurile de sănătate publică ce trebuie respectate și sancțiunile contravenționale și penale de care sunt pasibili ca urmare a încălcării acestora. . În acest sens, se va organiza o întâlnire cu operatorii de telefonie mobilă.
  • Se va realiza o întâlnire cu Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România și Compania Națională ”Unifarm” pentru discutarea potențialului impact a lipsei de precursori medicamentoși în urma limitării exporturilor acestora de către India.
  • Completarea proiectului de H.G. privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină și pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății, pentru asigurarea decontării și în cazul cetățenilor aflați în izolare la domiciliu care nu pot să-și asigure condițiile de hrană.
  • Necesitatea emiterii unei HG care să reglementeze posibilitatea plății unui avans, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru achizițiile din domeniul situațiilor de urgență.
  • Pentru identificarea contacților unei persoane infectate cu SARS-CoV-2, INSP/DSP poate apela la Grupa de Coordonare, care solicită în acest sens, sprijinul structurilor M.A.I.

Documentul poartă semnătura președintelui Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, dr.Raed Arafat.

Procedurile și criteriile de suspendare a cursurilor școlare. Scenarii posibile

Anexă la Hotărârea nr.06/06.03.202

A. În cazul apariției unui caz/cazuri de COVID-19 într-o unitate de învățământ, situația va fi prezentată de DSPJ împreună cu directorul unității de învățământ, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Decizia de suspendare a cursurilor școlare se va lua la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii DSPJ și, respectiv, a municipiului București cu informarea prealabilă al CNSBT și Inspoectoratului Școlar Județean, cu respectarea următoarelor scenarii generale:

  1. La apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o clasă din unitatea de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile. În situația în care într-o sală de clasă își desfășoară cursurile școlare 2 clase (dimineața, respectiv după-amiază), se vor suspenda cursurile pentru ambele clase.
  2. La apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire COVID-19 în clase diferite ale aceleași unități de învățământ, se suspendă cursurile școlare ale unității de învățământ, pe o perioadă de 14 zile de la data de debut a ultimului caz.
  3. În cazul apariției de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul cadrelor didactice, aceștia au obligația de a anunța conducerea unității de învățământ care va informa DSJP despre eveniment. DSPJ va efectua ancheta epidemiologică și va analiza situația în unitatea de învățământ împreună cu directorul unității, astfel:

Scenariul 1: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă (ex. Învățător/profesor care a avut o singură oră) și nu a venit în contact cu alte cadre didactice din școală se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă.

Scenariul 2: în cazul în care cadrul didactic a predat numai la o singură clasă și a venit în contact cu alte cadre didactice din școală (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi – în școlile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile de la clasa respectivă și vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 3: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și nu a venit în contact cu mai multe cadre didactice din școală (ex. Profesor de sport) sau numărul cadrelor didactice a fost mic (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi – în școlile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile la clasele cu care acesta a venit în contact, și, în funcție de caz, vor fi izolate la domiciliu cadrele didactice cu care acesta a venit în contact.

Scenariul 4: în cazul în care cadrul didactic a predat la mai multe clase și a venit în contact cu multe cadre didactice (cadrele didactice dintr-unul dintre schimburi – în școlile cu mai multe schimburi de predare), se vor suspenda cursurile întregii unități de învățământ.

Distribuie:

Postaţi un comentariu