Luminaţia – Biserica din cer şi cea de pe pământ, se roagă împreună pentru cei de Dincolo

Anul acesta Moşii de toamnă – ziua de pomenire a morţilor în tradiţia ortodoxă cade în aceeaşi zi cu Ziua tuturor sfinţilor a catolicilor / Foto: Dan Bodea

Anul acesta Moşii de toamnă – ziua de pomenire a morţilor în tradiţia ortodoxă cade în aceeaşi zi cu Ziua tuturor sfinţilor a catolicilor. Oricum clujenii vor umple oraşul cu lumini şi flori în noaptea de sâmbătă aşa cum o fac în fiecare an.

Familia Olaru se pregăteşte pentru Luminaţie. E o sărbătoare care îi aduce mereu la începutul lunii noiembrie la locurile de veci, cu braţe de crizanteme şi cu multe lumânări. „Ne vedem cu multe dintre cunoştinţe la mormintele a lor noştri. Curăţăm mormântul de uscături cu câteva zile înainte, apoi în seara de luminaţie mergem cu flori, crizanteme de obicei, şi cu candele la mormintele familiei. La plecare le cumpărăm turtă dulce copiilor. Bunica mea mereu avea grijă să aibă în buzunar bombonele la cimitir. Le dădea copiilor, noi nu mai avem obiceiul acesta, uităm mereu să cumpărăm. De turtă dulce ne aducem aminte că vedem tarabele”, spune doamna Olaru încărcată cu flori.

Viorica Brânduşoiu e o clujeancă care locuieşte în Centru. Cumpăra şi ea flori „Eu nu am morţi din familie în oraş. Ai mei sunt la ţară. Acum obiceiul a ajuns şi acolo, aşa că am fost zilele trecute şi am pregătit mormântul, dar cumpăr flori şi merg în Cimitirul Central, le duc prietenilor care sunt Dincolo. În noaptea de Luminaţie aşa e obiceiul de când mă ştiu la Cluj, ne îmbrăcăm gros şi mergem şi noi negreşit la cimitir, cum să nu avem morţi în oraş. Toţi avem o cunoştinţă, un prieten, o personalitate pentru care să facem o rugăciune, să-i aducem un omagiu”.

Ioana Colcer este o altă clujeancă, care se pregătea cu candele şi flori pentru Ziua Morţilor: „Vom ajunge cu toţii la mormintele familiei, vom fi trei generaţii acolo, eu cu copiii, chiar şi cel mic din cărucior va fi cu noi, dar şi bunica lor. Aşa am apucat, aşa vom face, nu stricăm noi obiceiul prin nimic. În fiecare an, în noiembrie, câteva zeci de lei îi aloc pentru ziua asta, cum şi din timpul meu zilnic aloc un timp ca să mă rog pentru morţii familiei”, povesteşte clujeanca.
După obiceiul oraşului s-au adaptat şi comercianţii. Pieţele, intersecţiile s-au umplut de florari care expun crizanteme care mai mari, care mai colorate, unele în buchet, altele în ghivece. Sunt scoase la vânzare şi mici jerbe, aranjamente florale speciale pentru ziua morţilor. Lumânările sunt nelipsite în această noapte, dar cele obişnuite subţiri şi lunguieţe, nu mai au mare căutare, ele au fost înlocuite de candele de cele mai variate forme şi dimensiuni, după punga fiecăruia. Toate aceste produse se găsesc la vânzătorii stradali, la magazinele din cartier, dar şi în hipermarketuri.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Moşii de toamnă

Anul acesta ziua de pomenire a morţilor care în tradiţia ortodoxă se numeşte Moşii de Toamnă cade în aceeaşi zi cu Ziua Tuturor Sfinţilor din tradiţia catolică, aşa că Bisericile Apostolice şi pomenesc morţii împreună. Еste o zi în care Biserica de pe pământ se întâlneşte cu cea din cer. Ne rugăm împreună. Dimineaţa la biserică se va face liturghia şi slujba de pomenire a morţilor. De asemenea, vor fi desigur preoţi care vor merge în cimitir ca să facă parastas. Parastas în greceşte înseamnă a împărtăşi, a fi împreună. Moşii sunt date în care ne pomenim morţii. Ei sunt trecuţi în calendar sub denumirea de moşi de primăvară sau de toamnă. Moşii de toamnă sunt conform calendarului în prima sâmbătă din noiembrie. Anul acesta coincid cu Sărbătoarea tuturor Sfinţilor de la catolici. „Vom fi împreună” spune părintele Vasile Vesa, secretar eparhial la Mitropolia Clujului, Marmureşului şi Sălajului.

Slujba în care sunt pomeniţi cei adormiţi întru Domnul este cunoscută sub denumirea de parastas. Parastasele sunt ierurgii speciale, la care trupul mortului, nefiind de faţă, este simbolizat prin colivă. Verbul grecesc paristemis înseamnă a te alinia alături de cineva, a sta în acelaşi rând cu cineva, a fi camaradul de luptă, apropiatul cuiva. În consecinţă, slujba de parastas este slujba prin care noi ne alăturăm, prin rugăciune, celui mort, şi ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu cu rugăciunile noastre şi cu jertfa noastră pentru ca El să ierte păcatele celui adormit. Parastasele se pot face ori de câte ori dorim să ne rugăm pentru cel adormit împreuna cu Biserica. Ziua morţilor din săptămână după tradiţia ortodoxă este sâmbăta.

Toţi morţii şi toţi sfinţii

La catolici 2 noiembrie e de fapt Ziua Morţilor, a tuturor oamenilor decedaţi, a sufletelor din Purgatoriu, în timp ce ziua de 1 noiembrie este sărbătoarea tuturor sfinţilor. Cele două sărbători au cumva o legătură: cu toţii avem un sfânt protector, fie că îi purtăm numele, fie că el patronează o breaslă profesională, o categorie socială din care facem parte, aşa cum fiecare avem rădăcinile în neam, în pământ. Sunt două sărbători care privesc pe fiecare catolic. „De fapt, noţiunea de Purgatoriu este cheia prin care poate fi înţeleasă întreaga semnificaţie a acestei sărbători. În teologia catolică, care a generat această sărbătoare, Purgatoriul este un spaţiu foarte important, amplasat între Rai şi Infern, este locul în care se află sufletele celor decedaţi care nu au săvârşit păcate atât de grave, încât să ajungă în Infern, dar care nu sunt nici atât de perfecţi încât să ajungă în Rai. După o perioada de purificare, sufletele din Purgatoriu ajung în Rai.

Credincioşii catolici, atât cei romano-catolici, cât şi cei greco-catolici sau armeano-catolici, cred că suferinţele sufletelor din Purgatoriu pot să fie uşurate prin rugăciunile celor vii, prin liturghii speciale. Din tradiţia catolică, sărbătoarea a fost preluată, prin aculturaţie, şi în lumea ortodoxă, precum şi în cea protestantă”, precizează sora Tereza, călugăriţă catolică.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

„Noi nu vedem nici un motiv ca să nu ne alăturăm sărbătorilor tradiţionale din spaţiul occidental. Rugăciunea, pioşenia sunt un lucru bun, de fiecare dată. Orice ocazie e bună să ne rugăm împreună. De altfel, nu avem cum să nu participăm. Vedeţi că una dintre personalităţile cele mai comemorate din Cimitirul Central clujean este Samuel Brassai care era unitarian. El era un creştin şi pentru asta îi aducem un omagiu în această zi împreună cu ceilalţi, cu toată comunitatea”, spune Hathazi Antal pastor reformat în Mănăştur.

Distribuie:

Postaţi un comentariu