Lucrările de extindere a Tetarom I au trecut de 70%

Proiectul „Dezvoltare Parc Industrial Tetarom I – Edificare clădiri, extindere şi modernizare infrastructură” se apropie de finalizare. Până acum s-au realizat circa 71% din lucrări, iar termenul de finalizare a implementării acestui proiect este 26 decembrie 2015.

„M-am bucurat să constat că lucrările se derulează într-un ritm alert şi că executantul a mobilizat pe şantier un număr mare de muncitori şi de utilaje. Totodată, am fost informat că nu există probleme majore în ceea ce priveşte execuţia, stadiul lucrărilor a depăşit procentul de 71% iar dacă perioada următoare nu va fi excesiv de ploioasă lucrările vor evolua într-un ritm extrem de rapid. Nu întâmplător am ales ca acesta să fie primul proiect analizat la faţa locului, întrucât îmi propun să urmăresc îndeaproape lucrările şi să le impulsionez dacă se poate, astfel încât să putem folosi într-o manieră optimă fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în cadrul proiectului” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, care astăzi a făcut o vizită pe şantierul de la Tetarom I.

Lucrările de modernizare şi extindere cu 16, 8 hectare a Parcului Industrial sunt realizate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA, valoarea contractului fiind de 42.131.559 lei fără TVA din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regional este de 50%.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, tinerilor absolvenţi ai universităţilor clujene li se oferă tot mai multe şanse pe piaţa muncii, prin absorbirea lor de către firmele noilor investitori.

Prin dezvoltarea şi extinderea parcului industrial Tetarom I, Consiliul Judeţean Cluj îşi propune extinderea activităţii în domeniul serviciilor suport de sprijinire a afacerilor, care să vină în sprijinul atât al dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune.

În acest moment, Parcul Industrial Tetarom I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 mp, cu un grad de ocupare de 100%, aici fiind create peste 2.000 de locuri de muncă. În incinta Parcului Industrial există o hală multifuncţională care cuprinde 1.700 mp spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1.100 mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri.

În prezent, în Tetarom I îşi desfăşoară activitatea companii precum EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investiţiilor acestora cifrându-se la peste 60 de milioane de euro.

Distribuie:

Postaţi un comentariu