Luară titlul în Bănie. CFR Cluj, vechea și noua campioană a României la fotbal
CFR Cluj a făcut o adevărată demonstrație de valoare, forță și experiență în Bănie, punând capăt celui mai de coșmar sezon fotbalistic din istorie. Fotbaliștii din Gruia au învins fără drept de apel, mai ușor decât și-ar fi imaginat oricare dintre suporteri, chiar pe terenul principalei rivale.
Cu Dan Petrescu obligat de autorități să privească la televizor cea mai importantă confruntare a sezonului, alb-vișinii s-au văzut conduși încă din startul partidei, după un gol minunat semnat de Nistor. Simțind furia nestăvilită de pe canapea a Bursucului, Deac și Vinicius și-au cravașat coechipierii, profitând și de visarea letargică în care căzură oltenii după marcarea golului. Omrani este faultat în careu câteva minute mai târziu, însă cel mai titrat arbitru român al momentului se gândea la pauza de hidratare și s-a făcut că nu vede un penalty limpede ca lumina zilei.
Deac își intră serios în rol și execută magistral un corner, iar mingea ajunge în poartă după o execuție de geniu a lui Vinicius. Oltenii sunt în continuare anesteziați de întâmplările din teren, în vreme ce vișinii simt că al treilea titlu consecutiv e aproape. Repriza se încheie cu o ocazie uriașă a lui Rondon, prilej pentru arbitrul Hațiegan să se convingă de greșeala făcută la atacul asupra lui Omrani în suprafața de pedeapsă.
A doua repriză începe cu două echipe, însă doar una pare să știe cum să abordeze o astfel de partidă. Brusc, relativul echilibru din primele 45 de minute se rupe de tot. CFR construiește meticulos, cu puls 70, pregătind loviturile decisive. Deac își spune că a sosit momentul unei noi centrări de maestru și-i pune mingea pe cap surprinzătorului Boli apărut în fața porții adverse. E 2-1 pentru CFR și urletele de bucurie ale lui Dan Petrescu se aud pînă în îndepărtata Oltenie. Niciunul dintre jucătorii din Gruia nu se gândește să oprească iureșul din teren, așa că dau lovitura de grație juveților cu un sfert de oră înainte de final. Vinicius este în offside, dar este trântit la pământ și este penalty! Deac are sânge rece și pune capăt campionatului și devine, cu 50 de goluri marcate, cel mai bun marcator all time al CFR-ului.
Până la final, echipa lui Cristiano Bergodi a ratat două ocazii mari de gol, dar titlul e deja din nou la Cluj. În Gruia, în Capitala Fotbalului Românesc.
CSU Craiova – CFR Cluj 1-3 (1-1)
Au marcat: Nistor 10 / Vinicius 36, Boli 56, Deac 77 penalty
CSU Craiova: Pigliaceli – Vlădoiu, Cosic, Acka, Vătăjelu – Cicâldău, Mateiu (75 Ivanov), Nistor – Bărbuț (58 A. Ivan), Koljic, Mihăilă (75 Bairam). Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Arlauskis – Burcă, Vinicius, Boli, Camora – Deac, Bordeianu (85, Pereira), Itu (65 Hoban), Joca (8 Chipciu) – Omrani (85 Luis Aurelio), Rondon (65 Costache). Antrenor: Dan Petrescu / Valeriu Bordeanu
Arbitru: Ovidiu Hațegan (Arad); Asistenți: Octavian Șovre (Oradea), Vasile Marinescu (București).
Cartonașe galbene: Nistor, Cosic / Chipciu, Omrani, Pereira
Stadion: “Ion Oblemenco”, Craiova