Liceenii pot testa experiența universitară la UBB

Foto: Dan Bodea

Universitatea Babeș-Bolyai a câștigat o serie de proiecte în valoare de aproximativ trei milioane de lei pentru prevenirea abandonului școlar și sprijinirea tinerilor în alegerea viitoarei cariere.

Proiectele au fost aprobate în urma competiției deschise pentru finanțarea unor programe de vară de tip punte (şcoli de vară) în cadrul proiectului ROSE, Schema de granturi pentru universități.

Proiectele câștigătoare 

În cadrul competiţiei deschise, UBB a câștigat opt sub-proiecte dintr-un total de 69 de sub-proiecte depuse la nivel de țară. Toate cele opt sub-proiecte depuse se adresează elevilor de liceu, cărora UBB dorește, prin intermediul acestor fonduri, să le ofere ocazia unei experiențe universitare timpurii și să îi ajute în alegerea unei rute educaționale și profesionale cât mai potrivite. Proiectele câștigătoare sunt: „Antrenarea și Dezvoltarea de Abilități pentru Studenție”, „Geografia pentru toți!”, „Abililități și competețe pentru elevi, viitori studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă”, „Vino Vara la FSPAC!”, „Fizica minunată”, „Viitorul planeti Pământ”, „Cluj Letters Summer School”, „Să învăţăm interactiv istorie! Programe de vară de istorie orală pentru elevii de liceu”,   

„În condiţiile unei pieţe de muncă extrem de dinamice şi competitive, este foarte important ca viitorii studenţi să cunoască domeniul pe care-l vor aborda la nivel universitar. Doar în acest fel vom putea avea studenţi cu adevărat interesaţi de facultate, studenţi care să îşi finalizeze studiile şi care să se poată integra apoi pe piaţa muncii, iar Universitatea Babeș-Bolyai este o universitate care a ţinut cont întotdeauna de cerinţele reale ale pieţei muncii”, a declarat Dan Lazăr, prorectorul UBB responsabil cu finanțarea, fondurile europene, informatizarea.

[stextbox id=’custom’]

Proiectul ROSE este un proiect finanțat de Banca Mondială și implementat, la nivel național, de Unitatea de Management a Proiectelor cu Finanțare Externă din cadrul Ministerului Educației Naționale. Acesta este un proiect implementat la nivel național care se adresează atât liceelor, cât și universităților.

Proiectul, finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, va fi implementat de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe o perioadă de  7 ani, între 2015 și 2022. Acordul de împrumut (Proiectul pentru învățământ secundar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington la 17 aprilie 2015, a fost aprobat prin Legea nr. 234/08.10.2015 de ratificare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757/2015.

Implementarea este în responsabilitatea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS), prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE).

Proiectul este structurat în trei componente, primele două fiind concepute pentru a aborda aspecte de natură academică şi socială care conduc la performanţa scăzută a elevilor în învăţământul secundar superior, precum şi în primii ani din învăţământul terţiar. A treia componentă include atât managementul de proiect, monitorizarea şi evaluarea impactului acestuia, cât și activitatea de evaluare a intervenţiilor existente, care abordează constrângerile financiare ale elevilor din învăţământul secundar superior provenind din grupuri dezavantajate. 

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu