Lansare de carte | Tiberiu Fărcaș: „Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”

Dacă ar fi trăit, Călin Nemeș, scânteia revoluției clujene din decembrie 1989, ar fi avut 59 de ani. La exact 30 de ani de la evenimentele de atunci, jurnalistul clujean Tiberiu Fărcaș își lansează volumul ”Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”, unul care reconstituie viața revoluționarului și care conține mărturii și fotografii inedite, lucruri mai puțin știute despre viața lui Călin Nemeș, controversele legate de sinuciderea sa din 1993, dar și documente oficiale ce privesc revoluția clujeană din 1989,

Volumul reconstituie viața revoluționarului și actorului Călin Nemeș din mărturii, arhive, articole din presa vremii, interviuri cu prietenii apropiați, regizori, actori, muzicieni, dicționarul revoluției române. Are cinci capitole plus anexe cu documente oficiale cum ar fi sentința finală a Revoluției Clujene, rechizitoriul din Dosarul Revoluției care a debutat în 29 noiembrie, fotografii, poezii de Nemeș și dedicate acestuia de Nichita Stănescu de exemplu, amintiri și fotografii de arhivă inedite cu Călin Nemeș. De asemenea conține o cronologie a Revoluției.

Reporter: Cum te-ai decis să abordezi un asemenea subiect? Ce te-a determinat să scrii despre un eveniment uriaș, Revoluția română, și despre un erou uriaș, Călin Nemeș?

Tiberiu Fărcaș: Păi tocmai pentru că a avut loc o revoluție, un eveniment atât de important, care ne dă voie să vorbim liber, să ne exprimăm liber. Despre Revoluția din Decembrie 1989 s-au scris 200 de cărți, de la mărturii până la chestii documentare. Eu m-am apucat să scriu cartea despre Călin Nemeș pentru că am așteptat în primul rând ca cei care l-au cunoscut personal să vorbească despre el. În plus, din punctul de vedere al unui ziarist este un subiect extraordinar de interesant. Se poate face un scenariu de film pe acest subiect pentru că omul are o poveste extraordinară, a reprezentat și înainte de Revoluție, dar și după, o personalitate foarte importantă a Clujului.

Înainte de 1989 a lucrat actor-mânuitor de păpuși, a fost figurant și actor în două piese, „D‘ale Carnavalului” și „Antoniu și Cleopatra”, pe scena Teatrului Național, împreună cu actori uriași, precum Gina Patrichi și Anton Tauf. A făcut liceul la seral pentru că făcea parte dintr-o familie fără mari posibilități financiare, stătea pe Moților 91 într-o magherniță. Chiar el spunea într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu că locuiește într-o cameră modestă, fără prea multă mobilă. La Revoluție, când a fost rănit, avea deja o fată de un an, era căsătorit cu Rodica Nemeș. Dar, cel mai mult, s-a remarcat ca recitator, era, în termeni comuniști, un foarte bun agitator cultural. A activat în toate cenaclurile din Cluj cu reprezentații superbe, recita, făcea pantomimă, prezenta într-un mod extrem de charismatic concertele de rock. Să știți că toate concertele de rock erau atât de așteptate la Cluj și pentru că erau prezentate de Călin Nemeș. L-am cunocut și personal, l-am văzut de foarte multe ori în celebrul Arizona și m-a fascinat încă de atunci.

Toată povestea lui cu scena iconică și faptul că a încercat să coaguleze oamenii într-un protest anticomunist, să facă ceva după ce a ascultat într-una, timp de trei zile, la Radio Europa Liberă ce se întâmpla la Timișoara, faptul că și-a dezgolit pieptul în fața soldaților, toate astea îl facun erou. Faptul că după ce a stat două luni în spital, după ce a fost împușcat pe stradă, l-a contestat pe Ion Iliescu, a susținut-o pe Doina Cornea, era un om care a cerut mereu un proces al Revoluției, să se afle adevărul, să fie pedepsiți vinovații, mai ales după ce cel mai bun prieten al său, Lucian Matiș; a decedat, ei, toate astea sunt suficiente argumente ca să scrii o carte de genul ăsta.

– Documentarea unui asemenea subiect nu a fost deloc ușoară, cred…

– Da, nu a fost deloc ușoară, pentru că nu m-am rezumat doar la ce au scris alți autori, dimpotrivă am făcut un set de interviuri cu cei care l-au cunoscut pe Călin Nemeș. Există în carte un capitol întreg cu mărturii ale celor mai importanți prieteni ai acestuia. Unele sunt mai emoționale, altele mai sintetice, dar toate refac atmosfera extraordinar de boemă a Clujului din acele vremuri: se vorbește despre Pescarul, despre braseria Conti, cafeneaua Arizona, terasa Boema, toate aceste locuri erau frecventate de Călin Nemeș, dar și de prietenii lui. Și toate acestea oferă o imagine a acestui actor care a fost scânteia revoluției din Cluj.

”A rămas în memoria tuturor ca un om luminos”

Sigur, este și un capitol trist, sinuciderea acestuia, care s-a întâmplat în iulie 1993, la el acasă. El, după 1989 a primit o casă în Andrei Mureșanu, una cu un pic de curte. Am o mărturie a lui Emerich Imre, un prieten foarte bun de-al lui Călin Nemeș, care spune că acesta i-a mărturisit la un pahar de țuică că are de gând să facă ceva necugetat. Imre și alți prieteni de-ai lui Nemeș au încercat să-l oprească, nu au reușit din păcate. Sunt și două chestiuni controversate aici, le amintesc pentru că n-am cum altfel. Prima se referă la acuzele care i s-au adus din partea Armatei cum că la Revoluție ar fi fost beat, și a doua, faptul că ar fi avut niște probleme personale în căsnicie, fapt care se spune că a și dus în cele din urmă la sinuciderea lui. Sinuciderea a fost una tenebroasă, inexplicabilă, era un om care avea o casă, o familie, o carieră frumoasă, jucase deja în câteva piese de mare succes, era un om iubit de tot Clujul, iat gestul său a dat naștere la multe semne de întrebare.

– Ai contactat și familia lui, cum au reacționat oamenii?

– Am stat de vorbă cu rudele lui, iar reacția lor a fost pozitivă. Am vorbit cu fiica lui la Bruxelles, Patricia care are acum 31 de ani, am vorbit cu Mihai Nemeș, unul dintre verii lui, nu am putut să dau sub nicio formă de soția lui, Rodica, despre care știu doar că este și trăiește la Sibiu. Un văr dulce de-al său este profesor universitar la UAD, Paul Chepta, care s-ar putea să vină și la lansarea cărții, să vorbească despre Călin. Toată lumea m-a încurajat în demersul meu și încă ceva ce merită menționat: nimeni, dar absolut nimeni, nu l-a vorbit de rău pe Călin Nemeș. Asta e un lucru extrem de important pentru că am vorbit cu oameni extrem de diferiți. A rămas în memoria tuturor ca un om luminos, ca un om curajos.

”În Cluj, avem mulți Călin Nemeș printre noi”

– Ce părere ai: are nevoie România zilelor noastre de oameni precum era Călin Nemeș,de nebunia lor frumoasă?

– În mod categoric da, și, mai ales dacă vedem cum s-a coagulat societatea civilă în Cluj-Napoca în ultimii ani, cred că au apărut deja mulți Călin Nemeș printre noi. Protestele sunt acum mult mai prezente în viața orașului, se protesteazămult, uneori chiar și pentru cauze banale.

Călin Nemeș este un model, în opinia mea, și consider că avem cu toții nevoie de astfel de modele. Să știți că a terminat cu 10 la Bacalaureat, va veni și fosta lui profesoară de limba română la lansarea cărții. Doamna își aduce aminte de el că era un băiat îmbrăcat sărăcăcios, că avea dinții stricați, dar că era foarte talentat, foarte sensibil și că avea cunoștințe impresionante din Eminescu. Repet, este nevoie de astfel de modele, și cu siguranță a lăsat o oarecare moștenire din acest punct de vedere.

– Cum crezi că ar fi Călin Nemeș astăzi având în vedere modul în care a evoluat societatea în toți acești ani. Care ar fi fost destinul său?

– În condițiile în care n-avem un răspuns juridic al revoluției române, procesul a început abia acum de curând, cred că Călin Nemeș ar fi fost în continuare un revoltat, un critic al celor care au instrumentat atâta amar de ani ce s-a întâmplat atunci. Cred că ar fi fost bine perceput de clujeni și astăzi. El avea încă de atunci suportul populației și al presei, mai puțin al Armatei și al unor autorități ale statului, dar nu cred că ar fi trăit într-o atmosferă de ostilitate, dimpotrivă. Ar fi fost acum un bărbat de 59 de ani, un actor la Teatrul Național, dacă nu chiar director, dar actor cu siguranță pentru că și-a dovedit talentul și în filmul Undeva în Est în 1991.

– Ar fi putut ajunge un om politic?

– Nu ar fi fost exclus acest aspect pentru că a avut o activitate politică intensă și atunci, am și un capitol în privința asta. A făcut politica PNȚCD, o politică pro monarhistă, pro PNL și anti FSN.

– Ai scris în 2010 un editorial în Știri de Cluj, în care te întrebai ce mai simt românii după atâta timp despre Revoluție, dacă sunt conștienți și dacă simt că au trăit în 1989 ceva ce poate n-au să mai trăiască niciodată, dacă își vor mai cinstii eroii. Ai primit un răspuns la toatea acestea?

– Acuma, într-adevăr, la 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 se face oarecum o atmosferă de sărbătoare, dar e vorba doar de câteva zile, apoi se va stinge totul. Dar eu spun că atunci poporul român a fost cel mai fericit, și această fericire că au scăpat de acel jug comunist se poate vedea în toate filmările, în toate fotografiile surprinse atunci.

Evident, ar fi trebuit să se facă mai mult pentru ca ce s-a petrecut atunci într-o Românie care-și regăsea libertatea să nu fie lăsat uitării, ar fi trebuit să se discute mai mult, să se publice mai mult, în primul rând să se fi predat în școli un curs de istorie a comunismului, sau în manualele de istorie să fi existat un capitol serios al acelor vremuri, să fi fost făcute cunoscute personajele acelor vremuri, inclusiv Călin Nemeș. Acum sunt alte generații, cei din ziua de astăzi trăiesc într-o altă lume, liberă de-a dreptul, nu i-aș condamna foarte tare că nu știu prea multe despre Revoluție, condamn însă sistemul de învățământ care a neglijat acest aspect, fie că vorbim despre școli, fie că vorbim despre universități.

””Călin, de ce te-ai sinucis?”

– Ce lucru ți-a rămas cel mai drag scriind această carte, ce te-a impresionat cel mai mult?

– M-a marcat curajul lui, dar și interviul pe care Călin Nemeș l-a acordat lui Emil Hurezeanu în 1992 și publicat în 1996, în care explică cum și-a reparat radioul Rodica, soția lui, să poată asculta cu toții Europa Liberă, cum înainte a aflat de la județeana de partid că s-a întâmplat ceva la Timișoara, el fiind acolo să primească un premiu pentru activitatea lui artistică, cum a alergat apoi acasă să repare radioul. Împreună cu soția lui au ascultat apoi nonstop Europa Liberă, pentru ca în 21 să decidă să iasă în stradă, să facă ceva.

Avea 27 de ani și un curaj nebun. Mitingul lui Ceaușescu s-a terminat cum s-a terminat, și, după ce un scriitor de la un geam al Uniunii Scriitorilor a strigat ”Victorie-victorie!”, Nemeș l-a auzit și atunci s-a declanșat ceva în el. A făcut, așa, un tur de forță prin oraș, în Arizona, la Pescarul, la Conti, încercând să strângă oameni în jurul lui, apoi în final s-a întors în piață unde a întâlnit alți cinci oameni curajoși și au început să strige ”Jos comunismul, jos dicatura”, să cânte ”Deșteaptă-te române”. A oprit o mașină, s-a urcat pe ea, a încercat să-i oprească pe oameni, să i se alăture, însă n-a prea avut succes. Apoi a fost scena celebră, Călin Nemeș și-a ridicat puloverul, și-a dezgolit pieptul, iar în urma altercației cu Carp Dando s-a tras asupra oamenilor fără avertisment, rănirea lui și faptul că, apoi, a supraviețuit în mod miraculos. Și, mai e un lucru, dacă ar fi posibil să stau față în față cu el, l-aș întreba: ”Călin, de ce te-ai sinucis? Aveai o soție,un copil de cinci ani, erai student la actorie, ce-ți doreai tu cel mai mult…”

”Și așa s-a întâmplat că eu am fost primul mort oficial al Clujului”

”Se pare că unul din soldați m-a împușcat și am căzut în totală inconștiență. Ba mai mult, și acum vă spun ceva ce ține de psihanaliză și nu de politică, de fenomene paranormale. Eu sînt unul din puținii oameni care și-au văzut trupul de sus, adică mi-am văzut trupul întins pe caldarîm. Mi-am văzut trupul, arăta destul de bine, găurit, sîngele curgea, asta am văzut-o eu clar. Am simțit o liniște extraordinară.

Cine moare împușcat în condiții de-astea…începutul este formidabil. Este o veste bună. Evident, mi-am revenit, au apărut salvările. Cu greu, am auzit după aceea, am fost puși în salvări, pentru că nu prea voia nimeni să ne lase.

Fac o paranteză: în timp ce eram inconștient, unul dintre soldați m-a lovit cu piciorul în cap, mi s-a povestit după aceea. Dar eu, fiind pe undeva sus, nu am avut nici o reacție și, de aceea, în România Liberă (cotidian national n.n.) a apărut știrea că sunt mort. Cineva m-a văzut acolo, fata corespondenentului din Cluj (Virgil Lazăr n.n), mă știa de la spectacole, eu mă prezentasem cînd am început demonstrația propriu-zisă- și fata a relatat: ”Sîngele curgea șuvoi; ăla l-a lovit în cap, el nu a avut reacție, e mort”. Și așa s-a întâmplat că eu am fost primul mort oficial al Clujului.

(fragment din volumul ”Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar”)

Lansarea volumului ”Călin Nemeș. Povestea unui revoluționar” va avea loc sâmbătă, 21 decembrie, la ora 15.30, chiar pe locul în care Călin Nemeș a fost doborât de gloanțe în actuala Piață a Unirii, în fața fostului hotel Continental, timp de 15 minute, iar eveninentul se dorește a fi nu doar o omagiere a acestuia, ci a tuturor celor care au fost uciși sau răniți atunci în piață. Discuțiile despre volum vor continua apoi în Insomnia Cafe, unde va avea loc și o proiecție a filmului ”Undeva în Est”, în care Călin Nemeș a deținut rolul principal.

Autorul cărții, Tiberiu Fărcaș, are 49 de ani și este jurnalist freelancer la Clujulcultural.ro. Cu 24 de ani de experiență în presă, Tiberiu Fărcaș este autorul volumelor ”Colosul cu picioare de hârtie. O istorie scrisă și ilustrată a presei scrise. Cluj-Napoca 1989-2010” și coautor al volumului ”Cluj contra Cluj. Istoria derby -urilor dintre Universitatea Cluj și CFR 1907 Cluj”. De asemenea, este autor al unor studii despre istoria Clujului, în volumele ”Povești despre Cluj”.