Intensificarea războiului cultural din societatea americană pune presiune pe Joe Biden să aleagă o vicepreşedintă de culoare

Lista persoanelor luate în considerare pentru a candida alături de Joe Biden la alegerile prezidenţiale din toamnă arată preocuparea democraţilor de a intra în alegeri cu un tandem care să reliefeze angajamentul partidului pentru o Americă a diversităţii, în contextul intensificării războiului cultural şi a dezbinării din societate. Cum se ştie deja, toţi potenţialii candidaţi luaţi în calcul de democraţi pentru funcţia de vicepreşedinte sunt femei. Mai mult, analizând lista celor nouă femei creditate de cotidianul New York Times cu şanse, mai mici sau mai mari, de a fi nominalizate, se constată că majoritatea dintre ele adaugă, pe lângă gen, şi un al doilea element de diversitate, cum ar fi culoarea pielii, orientarea sexuală sau o activitate semnificativă în slujba cauzelor progresiste.

Mai mult de jumătate şi cele mai bine poziţionate dintre candidatele avute în vedere de staff-ul lui Biden sunt persoane de culoare, afro sau latino. Prima pe listă este Kamalla Harris, binecunoscuta senatoare din California, fost candidat la nominalizarea democraţilor pentru preşedinţie. Cotidianul din New York apreciază că şansele acesteia de a fi aleasă sunt „foarte serioase”, subliniind însă că ele sunt diminuate de contrele avute în campania alegerilor primare cu Joe Biden, de care până atunci o lega o relaţie de prietenie.

O altă femeie de culoare avută foarte serios în vedere este Susan Rice, consilierul pentru Securitate al preşedintelui Obama, coleg de administraţie cu Joe Biden. Experienţa ei internaţională îl poate convinge pe candidatul democrat, care a declarat deja că îşi doreşte un vicepreşedinte capabil să preia preşedinţia, şi poate atenua neliniştile alegătorilor îngrijoraţi de vârsta şi starea de sănătate a lui Joe Biden. Un punct slab al doamnei Rice este faptul că nu a candidat niciodată pentru o funcţie publică şi nu are experienţă de campanie.
Alte două candidate de culoare sunt incluse pe listă cu şanse „foarte serioase”. Keisha Lance Bottoms conduce primăria din Atlanta şi s-a remarcat în presa naţională prin implicarea în războiul stradal şi cultural declanşat de moartea cetăţeanului de culoare George Floyd.

Val Demings, deputată de Florida, este fosta şefă a poliţiei din Orlando şi a ieşit în evidenţă în acelaşi context, precum şi în timpul procedurii eşuate de demitere a preşedintelui Trump.

Michelle Lujan Grisham, guvernatoarea statului New Mexico, este singura candidată latino avută în vedere, potrivit New York Times. Nominalizarea ei ar putea aduce voturi din comunitatea latino, care, se ştie, a votat în număr neobişnuit de mare cu Donald Trump la precedentele alegeri. Totuşi, doamna Grisham este inclusă în clasamentul NYT doar cu şanse „destul de serioase”.

Singura femeie albă din listă creditată cu şanse „foarte serioase” este Elizabeth Warren, senatoare de Massachusetts, fostă candidată la preşedinţie şi, mai ales, până la campania pentru primare, mâna dreaptă a lui Bernie Sanders, figura iconică a stângii americane. Nominalizarea doamna Warren ar adăuga o puternică componentă ideologică şi economică agendei prezidenţiale, atrâgând votul tinerilor pe care vârsta şi moderaţia domnului Biden îi dezamăgeşte. Însă ideile socialiste nu sunt pe placul democraţilor mai puţin radicali şi, în plus, cum remarcă NYT, profilul doamnei Warren nu satisface nevoia de diversitate.

Deşi dezavantajată de apartenenţa la rasa dominantă, doamna Warren este una dintre cele mai bine plasate candidate, deoarece ideologia sa progresistă completează teoriile moderate ale domnului Biden. Toate celelalte femei caucaziene avute în vedere, cu toate că satisfac unele din cerinţele diversităţii, sunt creditate cu şanse puţine.

Tammy Duckworth, senatoare de Illinois, este locotenent-colonel în retragere, fost pilot de elicopter. După ce şi-a pierdut ambele picioare în Irak, ea a devenit o voce puternică pentru protejarea persoanelor cu dizabilităţi. Totuşi, şansele doamnei Duckworth de a fi aleasă se încadrează doar în categoria „destul de serioase”.

Mai jos, la nivelul „şanse oarecum serioase”, se situează Tammy Baldwin, prima femeie care şi-a asumat orientarea sexuală minoritară şi a câştigat un loc în Senat.

Iar ultima pe listă, cu şanse „oarecum serioase”, se află Gretchen Whitmer, guvernatoarea statului Michigan. În vârstă de 48 de ani şi extrem de mediatizată, ea este socotită o stea în ascensiune a Partidului Democrat. Doamna Whitmer s-a remarcat prin criticile aduse modului în care administraţia Trump a gestionat criza provocată de coronavirus, stârnind reacţii adverse violente ale preşedintelui şi ale dreptei. Popularitatea doamnei Whitmer îi poate ajuta pe democraţi să câştige în Michigan, unul dintre statele cheie în viitoarele alegeri. În plus, ea are o relaţie de prietenie cu Joe Biden, îndeplinind astfel criteriul de compatibilitate la nivel personal pe care şi-l doreşte viitorul candidat prezidenţial. Totuşi, doamna Whitmer pierde puncte la criteriul diversitate.

După cum scrie New York Times, dintre aceste femei va fi aleasă (sau nu) cea care va candida alături de Joe Biden în alegerile prezidenţiale din toamnă. Pe această listă s-ar putea afla prima femeie care va deveni preşedinta Statelor Unite. Dar nimic nu e bătut în cuie până în 1 august, când domnul Biden este aşteptat să anunţe numele vicepreşedintei, o alegere complicată de numeroasele sensibilităţi culturale cărora li se adresează democraţii în contextul inflamării societăţii americane. În schimb, în tabăra oponenţilor, lucrurile sunt mult mai puţin complicate. Tandemul prezidenţial republican format din doi bărbaţi albi, heterosexuali, reflectă poziţionarea partidului ca apărător al valorilor fondatoare ale naţiunii americane în faţa agresivităţii revendicărilor progresiste.

Conform celui mai recent sondaj Reuters/Ipsos, prezumtivul candidat democrat, Joe Biden, are un avans de 13 puncte procentuale în faţa preşedintelui în funcţie, republicanul Donald Trump, în contextul în care americanii devin tot mai critici faţă de modul în care Casa Albă gestionează criza sanitară şi protestele împotriva brutalităţii poliţiei.