Instanţa a respins recursul Muzeului Farmaciei. Continuă negocierile pentru cumpărarea clădirii

Instanţa a respins la termenul de ieri recursul depus de Muzeul Farmaciei în cazul ordinului de evacuare trimis de proprietarii clădirii în noiembrie 2015. Totuşi deocamdată nu se pune problema evacuării.

“La termenul de ieri instanţa a respins recursul nostru. Totuşi nu se pune încă problema evacuării, deoarece există negocieri în derulare ale primăriei cu proprietarii clădirii pentru cumpărarea acesteia. Până atunci muzeul îşi desfăşoară activitatea după programul normal, noi avem o expoziţie în desfăşurare până în luna mai”, a declarat pentru Transilvania Reporter,  purtătorul de cuvânt al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Ioana Gruiţă, Muzeul Farmaciei fiind în subordinea acestei instituţii.

Proprietarul clădirii în care funcţionează Muzeul Farmaciei doreşte să vândă întreaga clădire pentru suma de 1, 3 milioane de euri, iar primăria este interesată doar de achiziţionarea părţii în care funcţionează efectiv muzeul.

Citiţi şi Soarta Muzeului Farmaciei, în continuare incertă. Emil Boc: „Nu am cumpărat. Continuăm negocierile cu proprietarii”

Muzeul Farmaciei va fi salvat de primărie, Muzeul de Istorie, ajutat de guvern

Incursiune în istoria îngrijirii dinților, la Muzeul Farmaciei. Cum se tratau înaintașii noștri împotriva durerilor de dinți

Top 10 de văzut la Muzeul Farmaciei

The Sun recomandă Clujul. Fabrica de Pensule și Muzeul Farmaciei, printre atracții
 

Distribuie:

Postaţi un comentariu