Inspectoratul Școlar va prelua, din ianuarie, o parte din creșele din județul Cluj
Potrivit prevederilor Hotărârii de Urgență, nr.100/10.09.2021, publicată în Monitorul Oficial pe data de 15 septembrie 2021, începând cu luna ianuarie 2022, creșele de stat sunt arondate, la solicitarea primarilor, în urma hotărârilor autorităților deliberative, prin decizia inspectoratelor școlare județene, unităților de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică.
În județul Cluj, în anul școlar 2021-2022, în sistemul public de stat, există 28 de creșe (Cluj-Napoca-19, Turda-3, Câmpia Turzii-1, Huedin -1, Dej -1, Florești-1, Apahida-1, Aghireșu-1, în care funcționează 105 grupe pentru cei 2.025 de antepreșcolari înscriși, cu vârsta cuprinsă între 11 luni și 3 ani.
Conform O.U.G. nr.100/2021, la solicitarea administrațiilor publice locale, Inspectoratul Școlar Județean Cluj va prelua coordonarea metodologică pentru 17 grupe de copii, din creșele care funcționează în Turda, Câmpia Turzii, Huedin, Apahida și Aghireșu și care urmează să fie arondate unor unități de învățământ preuniversitar, de nivel preșcolar cu program prelungit, având personalitate juridică în localitatea în care funcționează aceste creșe.
„În România, ca în majoritatea statelor europene, educaţia timpurie a copiilor contribuie la creşterea, dezvoltarea şi instruirea copiilor, incluzând aspectele sănătăţii lor, ale alimentaţiei şi igienei, precum şi ale dezvoltării cognitive, sociale, fizice şi emoţionale, începând din momentul naşterii și terminând cu intrarea în şcoala primară, în cadrul învăţământului obligatoriu. Educaţia antepreşcolară se realizează pe baza unui curriculum naţional, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, socio-emoțională a copiilor, respectiv pe evaluarea, diagnosticarea şi remedierea timpurie a eventualelor deficienţe de dezvoltare și este foarte important ca acest curriculum să fie livrat de personal didactic și nedidactic specializat. Domeniile de dezvoltare ale copilului vizate în curriculumul specific vârstei antepreşcolare, precum dezvoltarea fizică, sănătatea, igiena personală, dezvoltarea socio-emoţională, dezvoltarea cognitivă, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea capacităţilor şi atitudinilor în învăţare, sunt esenţiale pentru realizarea unei educaţii particularizate, prin identificarea de către cadrul didactic a potenţialului fiecărui copil. De când se nasc, copiii încep să dobândească abilități complexe și cunoștințe de bază esențiale jucându-se și interacționând cu persoanele care îi îngrijesc și cu alți copii. Ca urmare, este deosebit de important să facilităm și să încurajăm învățarea informală în primii ani de viață. Cercetările arată că succesul școlar depinde în mare măsură de educația și învățarea fundamentală care are loc înaintea începerii școlii. De aceea, este atât de important să le oferim tot sprijinul necesar pentru a beneficia de un start bun în viață. Pe de altă parte, considerăm că, prin arondarea creșelor la grădinițe, spațiile destinate educației copiilor vor putea fi mai judicios folosite, iar copiii să fie repartizați pe grupe de vârste apropiate, în funcție de nivelul de dezvoltare, în cadrul aceleiași instituții de educație”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Practic, acest demers implică și preluarea celor 71 de posturi, dintre care 12 sunt ocupate cu educatori-puericultori, conform categoriilor de personal specifice unităților de învățământ antepreșcolar. În acest an școlar, pentru ocuparea funcției de educator-puericultor sunt acceptați absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare, care au urmat cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de către Ministerul Educației cu terți, precum și absolvenți cu diplomă de licență, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar sau absolvenți ai programelor de masterat didactic, specializarea educație timpurie”, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 100/ 10.09.2021.
În egală măsură, potrivit ultimelor modificări și completări aduse Legii Educației și O.U.G. nr.100/2021, în creșe vor fi acceptați copii cu vârste între 0 luni și 3 ani, iar numărul copiilor înscriși/ grupe este mai mare, decât cel inițial (grupa mică_7 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 9; grupa mijlocie_12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 15; grupa mare_12 copii, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 20). De asemenea, toate creșele care funcționează în acest an școlar sunt considerate unități de învățământ acreditate prin efectul legii, fără a necesita demersurile de autorizare și acreditare specifice normelor ARACIP.