Închinare de la fereastră. Icoana făcătoare de minuni de la Nicula, în procesiune prin Cluj

Foto arhivă: Dan Bodea

Pentru a oferi o mângâiere sufletească bolnavilor, care suferă în spitale sau la casele lor de pe urma noului coronavirus, dar și pentru a-i întări pe medici și pe cei care muncesc în spitale pentru ușurarea suferințelor, Arhiepiscopia Clujului va scoate în procesiune Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în ziua de vineri, 24 aprilie 2020, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

„Icoana va fi purtată în procesiune, într-o mașină, în spațiul deschis din spate în municipiile Cluj-Napoca, în intervalul orar 10-12 și Bistrița, în intervalul orar 15-17, mergând fără oprire în zona spitalelor și a principalelor biserici. Credincioșii, medicii, personalul medical, precum și pacienții sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile de siguranță sanitară și de distanțare, să nu iasă din case sau spitale, ci să urmărească întreaga procesiune de la ferestre, rugându-se Maicii Domnului.

Prin acest gest, Arhiepiscopia Clujului vrea să-i asigure pe toți de întreaga solidaritate sufletească, de rugăciunile ierarhilor și ale preoților pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat și mai ales de binefăcătoarea mijlocire a Sfintei Fecioare, prin icoana sa făcătoare de minuni, care aduce mângâiere în credință și întărire în nădejde”, se precizează în comunicatul transmis presei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu