Încep lucrările de reparaţii la drumul Băişoara – Valea Ierii

Foto: Dan Bodea

Consiliul Judeţean Cluj a transmis Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Cluj dispoziţia privind începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean 107 N Băişoara-Valea Ierii, km 0-14.

„Urmare a numeroaselor reclamaţii formulate de locuitorii şi, respectiv, de entităţile publice şi private din zona Băişoara – Valea Ierii, a creşterii traficului rutier, dar şi datorită importanţei deosebite pe care o are dezvoltarea, din punct de vedere turistic şi economic, a acestei zone montane a judeţului nostru, am decis să acţionăm în regim de urgenţă pe acest sector de drum judeţean. Lucrările efective de modernizare vor începe spre finalul acestei săptămâni, pentru a se profita astfel, într-o cât mai mare măsură, de vremea favorabilă a acestui început de toamnă”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Vakar Istvan.

Lucrările de reabilitare şi modernizare a DJ 107 N Băişoara-Valea Ierii vor fi executate de asocierea condusă de SC SAMUS S.A, aceasta urmând să realizeze, prin contract, ample lucrări de consolidare şi extindere a platformei sectorului de drum, de edificare a zidurilor de sprijin şi a rigolelor, respectiv, în etapa finală, de asfaltare a acestuia. Valoarea totală a contractului de finanţare a acestui obiectiv de investiţii este de nu mai puţin de 7.186.585, 88 lei fără TVA, fondurile fiind asigurate integral din bugetul Consiliului Judeţean Cluj.

„Începând de astăzi, curge termenul de 34 de luni şi 15 zile calculat pentru modernizarea acestui sector de drum turistic, o arteră rutieră de o importanţă majoră atât pentru cetăţenii judeţului cât şi pentru turiştii care ajung în această zonă a Munţilor Apuseni” a declarat Horaţiu Cătărig, consilier cu atribuţii de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. andrei says:

    o veste foarte buna pentru hotii de lemne din zona. le scad costurile cu reparatiile pentru mijloacele de trasnport. cam ei sunt singurii beneficiari.

Postaţi un comentariu