Încă un pas pe hârtie pentru construirea spitalului regional de urgență

Proiect Spitalul Regional de Urgență Cluj. Foto: CJ Cluj

Consilierii județeni au fost convocați pentru vineri 23 februarie în ședință de urgență pentru a aproba un Protocol de asociere între Consiliul Județean și Ministerul Sănătății, care are drept scop facilitarea derulării și respectarea termenelor de implementare a proiectului de construire a Spitalului Regional de Urgență Cluj.

Am decis să inițiez acest proiect de hotărâre, pentru care am și convocat consilierii județeni în regim de urgență, întrucât nimeni nu este mai interesat decât noi de construirea acestui Spital Regional și pentru că ne dorim ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. În acest fel, continuăm, într-o nouă etapă și într-o formă și mai avansată, ajutorul pe care l-am dat constant pe parcursul anilor acestui proiect cu adevărat strategic pentru întreaga regiune” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Astăzi premierul Viorica Dăncilă a declarat la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene că există întârzieri majore în implementarea proiectelor legate de construirea spitatelor regionale de urgență la Cluj, Iași și Craiova. ” Îi rog pe cei trei preşedinţi ai Consiliilor judeţene Iaşi, Cluj şi Dolj să se implice în deblocarea situaţiei terenurilor – şi aici mă refer la Cluj şi la Craiova, dar şi pentru dezvoltarea proiectelor de utilităţi publice, acces la amplasament, PUZ-uri şi alte obiective”, a spus Dăncilă, citată de Mediafax.

Conform protocolului care se va afla mâine pe masa de lucru a aleșilor județeni Consiliul Județean Cluj va actualiza Planul Urbanistic Zonal necesar realizării pe terenul de 14 hectare a acestui spital, în noua formă, prin actualizarea PUZ-ului existent conform proiectului actual transmis de Ministerul Sănătății. Totodată, Consiliul Județean va elabora, pe baza datelor tehnice transmise de Minister, documentațiile tehnico-economice necesare realizării infrastructurii tehnico-edilitare. În același timp, forul județean va realiza, sub rezerva asigurării finanțării de către Ministerul Sănătății, branșamentele, racordurile și drumurile de acces necesare în scopul bunei funcționări a obiectivului. În perspectiva demarării efective a lucrărilor de construcție, Consiliul Județean va finaliza eliberarea amplasamentului de vegetația și construcțiile existente aflate în proprietatea privată a Județului Cluj.

Consiliul Județean Cluj a predat în 1 noiembrie 2017 Ministerului Sănătății, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care urmează să fie edificat viitorul Spital Regional de Urgență de la Cluj, situat în comuna Florești, Str. Avram Iancu, nr. 370-374.

Distribuie:

Postaţi un comentariu