Iluminatul festiv s-a aprins, dar au apărut și primele „defecțiuni tehnice”

Foto: Dan Bodea

Iluminatul festiv s-a aprins în această seară, la ora 19:00, în prezența primarului Emil Boc. Ca în fiecare an, acestuia i-a revenit misiunea de a apăsa „butonul magic” și de a da startul distracției de 1 Decembrie: „ La mulți ani, Cluj-Napoca, La mulți ani, România!”, fiind mesajul edilului.

Sute de clujeni și copii au așteptat cu sufletul la gură să vadă ce culoare va avea cortina instalată în Piața Unirii. Atât cortina, cât și celelalte decorațiuni din Piața Unirii, dar și din centru sunt anul acesta albe. Și de această dată, părerile însă sunt împărțite. Dacă unii se bucură că au scăpat de albastrul „extraterestru”, alții spun că decorul din acest an este mult prea șters pentru gustul lor. „Mă așteptam la altceva. Albastru acela extraterestru era într-adevăr prea țipător, dar acum nu avem niciun pic de culoare. E frumos, dar e un decor trist. Poate dacă ninge, va fi altfel. Nu știu ce să zic, a spus Alina Neamțu, în vârstă de 25 de ani.

Sub cortină este amplasată o scenă pentru copii

Sub cortină este amplasată o scenă pentru copii

După ceremonia de aprindere a iluminatul festiv, pe scenă a urcat trupa Zdob și Zdub.  Dacă unii au început să danseze pe versurile moldovenilor, alții au preferat să admire sau să guste produsele tradiționale din cadrul Târgului de Crăciun. Cum vremea nu a fost deloc prietenoasă cu cei care au ales să își petreacă seara de 1 Decembrie în Piața Unirii, clujenii au încercat să se încălzească cu un vin cald și aromat. Astfel, la toate căsuțele care ofereau vin sau colaci, a fost o coadă de nedescris.

O noutate pentru acest an o reprezintă Căsuța lui Moș Crăciun, o căsuță de lemn extrem de cochet aranjată, unde cei mici pot învăța în cadrul mai multor ateliere să își realizeze propriile decorațiuni de iarnă. De asemenea, pe veranda căsuței, există un brad care va fi împodobit cu hârtiuțe colorate, sau mai precis, cu dorințele clujenilor. Cei mai curajoși dintre aceștia i-au scris deja moșului „scrisoarea” pentru a se asigura că aceasta va ajunge la timp. „Dragă Moșule, îmi doresc o mașinuță”, „Dragă Moșule, de acest Crăciun vreau un frățior!”, „Multe, multe cadouri!”, „Aripi din pene albe și o pernă în formă de stea!”, fiind doar câteva dintre dorințelor celor mici și celor mari. Atelierele din Casa lui Moș Crăciun nu se adresează doar copiilor, ci și adulților care doresc să învețe tainele fotografiei sau să ale, la rândul lor cum pot să creeze decorațiuni inedite. Cei care doresc să participe la ateliere, trebuie să se programeze online sau la fața locului, întrucât spațiul din căsuță este destul de restrâns.Detalii aici.

Patinoarul: gratuit, dar închis 

Cei care au sperat că în prima zi de iarnă vor putea profita din plin de accesul gratuit la patinoarul din Piața Unirii, au fost dezamăgiți, întrucât acesta a fost închis pe toată perioada serii. Motivul? Din cauza precipitațiilor din timpul zilei și a temperaturilor cu plus, instalația de răcire artificială nu a făcut față. „În contul acestei zile va exista o altă zi în care accesul va fi gratuit. Primăria Cluj-napoca va anunța când va fi ziua respectivă”, a spus unul dintre reprezentanții patinoarului.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Trupa Cargo și-a început concertul cu un moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv din București.

Primele defecțiuni 

După aproximativ o oră de la aprinderea iluminatului public, în zona centrală, au apărut și primele probleme. Mai multe steluțe de pe strada Horea s-au stins, la fel ca mai multe decorațiuni de pe Bulevardul Eroilor.

Decorul din Piața Mihai Viteazu, realizat în urma concursului Lights On, organizat de Daisler Print House, nu a fost încă aprins. Aici, singurul decor care strălucește este bradul îmbrăcat în luminițe albe. Proiectul câștigător, „Snowballs” propus de Diana Siminic și Barbu Precup implică decorarea Pieței Mihai Viteazu cu sfere albe luminoase și cu alte ornamente.

Târgul de Crăciun de la Cluj se deschide de 1 Decembrie

Distribuie:

Postaţi un comentariu