Hunor, reales la al XIV-lea Congres. UDMR, încremenit între ideea de autonomie și noțiunea de rău necesar

Congresul UDMR, desfășurat la Cluj la sfârșitul săptămânii trecute, a trecut fără prea mari valuri. Evenimentul i-a dezamăgit pe cei care așteptau o minune și o apropiere a UDMR de partidele din opoziție, iar pe alții i-a lăsat rece.
Gazdă bună, UDMR i-a primit cu brațele deschise pe reprezentanții partidelor politice, indiferent dacă vorbim de partenerii din coaliția de guvernare, sau de cei din opoziție care tânjesc după voturile ei.

N-a mai fost nici zarva din trecut, când congresul UDMR ridica sau dobora guverne. Obiectivul evenimentului, așa cum era prezentat și prin comunicatul de presă ce a precedat congresul, garanta și el o plictiseală grozavă: ”conturarea unui proiect pentru viitorul comunității maghiare din Transilvania și alegerea președintelui UDMR pentru următorii patru ani”.

La finalul celor două zile lungi, Congresul UDMR a stârnit totuși o oarecare agitație, după ce a adoptat, cu unanimitate de voturi, o hotărâre privind folosirea unor simboluri de către comunitatea maghiară din România, adică culorile drapelului și imnul maghiar, pe lângă cele consacrate deja în secuime. S-a vorbit, ca întotdeauna și despre autonomie, prin vocea fostului președinte Marko Bela, care a spus-o cu subiect și predicat că ”maghiarii vor să fie aplicat principiul subsidiarităţii, care include şi autonomia, şi că au dreptul la o Europă a regiunilor”.

Altfel, Kelemen Hunor a fost reales preşedinte al UDMR cu un procentaj covârșitor la cel de-al XIV-lea Congres, cu 728 de voturi „pentru” şi doar 26 „împotrivă”.

Și cam atât.

Zilele ce au precedat congresul au adus o oarecare agitație în viața politică românească, exclusiv pe componenta naționalistă. Dacă liderul PNL Ludovic Orban a reiterat neconstituționalitatea ideii de autonomie, Mihai Fifor, cel mai de seamă reprezentant al PSD la întâlnirea de la Cluj, s-a rezumat să declare că a înțeles prioritățile Uniunii, ”care şi-a câştigat, uneori chiar cu sacrificii, renumele de partener corect”. În concluzie, nimeni n-a vrut să supere pe nimeni.

UDMR, un rău necesar. Toată lumea vrea să-i fie prieten

Analistul politic, George Jiglău, nu a fost nici el impresionat de descălecarea alb-verde de la Sala Polivalentă:
”PSD-ul nu a aprobat niciodată astfel de ieșiri ale UDMR, dar, pe de altă parte, PSD-ul condus de Liviu Dragnea nici nu a avut o problemă în a se coaliza cu UDMR și într-o zonă la care aceasta nu prea are acces, dar spre care se vorbește tot timpul: drepturi în educație, drepturi suplimentare în utilizarea limbii materne în administrația publică. Adică, să ne amintim de momentul din 2017 când s-a introdus o moțiune de cenzură împotriva premierului Grindeanu susținută de PSD, într-un moment în care acesta încerca să scape de el, și avea nevoie de voturile UDMR-ului. Și, brusc ne-am trezit toți că Dragnea i-a oferit lui Kelemen Hunor absolut tot ce a cerut. Nu s-au dus toate la bun sfârșit, dar a fost un moment în care a fost evident că Liviu Dragnea, atunci când trebuie să-și atingă scopurile.”, ne-a declarat George Jiglău.

În ce privește adoptarea culorilor drapelului maghiar şi a imnului Ungariei ca simboluri pentru minoritatea ungurească din România, dar și solicitarea de legalizare a autonomiei Ținutului Seciuesc, George Jiglău spune că nu e nimic nou sub soare:

”Am asistat la un fel de acord tacit în ideea că fiecare formațiune poate să-i vorbească cum vrea propriului electorat, să-i spună lucrurile și lozincile de care acesta are nevoie, iar când se ajunge concret la acțiuni ce țin de guvernare sau mai degrabă de ceea ce se întâmplă în parlament, de voturi, acolo lucrurile merg în continuare pentru că este în beneficiul ambelor părți. Și UDMR își dorește, firesc pentru orice partid, să fie în zona unde se iau decizii importante, PSD are nevoie de voturi, și atunci, dincolo de discuțiile legate de valori și simboluri, de chestiunile naționaliste, este politică concretă, de zi cu zi, lucru valabil și în cazurile partidelor din opoziție prezente la congres, pentru că UDMR este indispensabil.

UDMR, spre meritul ei, a știut mereu să joace bine cărțile ca partid politic, care din postura asta de formațiune de 6-7 la sută, să fie mereu la guvernare, în același timp nefiind niciodată cu totul într-o anume barcă. Membrii UDMR au știut mereu să se mențină prin felul ăsta de discurs în primul rând în fața propriului electorat, mai ales în perioadele electorale când au nevoie să-l mobilizeze la maxim, prin modalitatea de a fi o balama când au nevoie un partid mai mare de ei, și în același timp să țină și flacăra vie din perspectiva asta naționalistă care îi e foarte dragă UDMR-ului.

Niciun partid nu-și dorește neapărat o coaliție. Orice partid, dacă ar putea, ar forma singur guvernul. Și atunci, orice formă de alianță cu un alt partid e un rău necesar, pentru că, vorba aia: dacă nu-i iei tu în barca ta, îi iau ceilalți. UDMR se încadrează, cu specificul etnic pe care îl are, fix aici. E o postură și delicată și favorabilă cumva, pentru că, pe de o parte, are o agendă separată de toți ceilalți care le permite să nu pună totdeauna preț pe justiție, corupție sau fiscalitate, dar, pe de altă parte, nici nu poate ieși vreodată din zona asta de partid etnic, și asta poate că uneori îi încurcă, ținând cont de sensibilitatea românilor la anumite chestiuni din acest spectru. Trebuie să joace acest rol naționalist, dar în același timp să nu-l joace prea tare, să nu enerveze prea tare.

Participarea partidelor din opoziție la congresul UDMR o văd mai mult ca un gest de politețe, de curtoazie, o mână întins, pentru că toată lumea vrea să fie prieten cu UDMR, dar dacă i-ar putea convinge să voteze o moțiune de cenzură, de ce nu? Dar mă îndoiesc că UDMR va face asta, cel puțin în acest moment. E o relație deja rodată cu PSD”, a comentat George Jiglău.

”Moderația UDMR ne-a ferit de un radicalism pronunțat”

Analistul politic clujean nu vede nici în următorii ani vreo schimbare în dinamica UDMR în ce privește participarea la actul de guvernare și a subliniat abilitatea acesteia în a nu împinge la extrem solicitări ce puteau aduce dispute etnice importante în România.

”Cei care puteau să producă deranj pentru UDMR în zona asta au acționat deja. Și totuși, UDMR este tot acolo, deci nu văd un pericol mare din interiorul uniunii, mai degrabă din interiorul minorității. Aici s-a încercat o manifestare mai radicală, dar aici este meritul UDMR-ului care prin felul ăsta moderat, prea politic din perspectiva multora, este cel care a reușit să țină lucrurile într-o zonă liniștită. Genul ăsta de a face politică, trebuie să recunoaștem, că ne-a ferit de radicalism mai pronunțat și mai vizibil, pentru că a existat acest pericol. Și nu mă tem de radicalismul din partea maghiară, ci, din contră, din partea cealaltă, pentru că partidele românești nu știu cum să gestioneze o astfel de situație.

Altfel, minoritatea e firesc să-și dorească și ar fi bine ca educația în limba maghiară să funcționeze bine, pentru că scopul nostru ca stat care are cetățeni de alte etnii este să avem cetățeni educați. Nu ne încălzește cu absolut nimic dacă copiii ăia sunt forțați să învețe limba română. Să cerem asta, e o dovadă de viziune foarte îngustă. La fel și noi, majoritatea românească trebuie să înțelegem că nu ne-ar ajuta cu absolut nimic dacă s-ar vorbi mai mult în limba maghiară în administrația publică, pentru că nu există niciun pericol în ce privește integritatea teritorială. Autonomia de care se tot vorbește și autonomia culturală de pe vremea guvernului Tăriceanu, încercată prin Legea minorităților și care n-a mai trecut niciodată de vot, nu reprezintă decât niște sensibilități venite de la începutul anilor 90 când lucrurile stăteau altfel.

Acum suntem parte din Uniunea Europeană, parte din NATO, pericolele nu mai există, asta dacă au existat vreodată. De partea cealaltă, trebuie să vină în același timp o mână întinsă spre dialog și cumva conștientizarea faptului că pot obține și mai mult decât au făcut-o de-a lungul timpului printr-un dialog real și nu doar cu un partid sau altul cu care UDMR se află în coaliție, ci cu majoritatea românească, cu societatea românească în ansamblu, și acceptarea cumva a faptului că sunt cu toții cetățeni ai României, pe teritoriul României, și cumva trebuie să ajungem să trăim unii cu alții. Trebuie să ajungem în punctul ăla, dar deocamdată nu suntem acolo.”, a mai spus George Jiglău.