Hans Heinrich Hansen: „Unele ţări membre vechi ale UE nu îndeplinesc criteriile de la Copenhaga”
Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Hans Heinrich Hansen, a declarat miercuri, la Târgu Mureş, în cadrul unui seminar anual organizat de Fundaţia Culturală dr. Bernady Gyorgy, că unele state membre vechi ale Uniunii Europene nu îndeplinesc criteriile de la Copenhaga, spre deosebire de România şi Bulgaria care au fost obligate să adopte anumite standarde pentru minorităţi, conform Agerpres.
„Unele dintre noile state membre au respectat la aderare criteriile de la Copenhaga însă în cadrul UE nu există un mecanism care să verifice respectarea acelor standarde naţionale, să reglementeze pe termen lung respectarea standardelor şi să verifice respectarea acestora. De aceea, în majoritatea statelor europene există derogări de la acele criterii şi nu este vorba de România şi Bulgaria în mod special. Nu, nu este vorba despre aceste două state, ci de celelalte. Deci este vorba de standardele create, noile state membre au fost obligate să le respecte, dar statele occidentale au continuat să nege, unele dintre ele, existenţa minorităţilor naţionale. Unele ţări membre vechi, tradiţionale, nici nu îndeplinesc criteriile de la Copenhaga. Acesta este cel puţin un discurs dublu”, a susţinut Hans Heinrich Hansen.
El consideră că toate statele membre ale UE ar trebui să respecte jurisprudenţa CEDO în domeniul respectării drepturilor minorităţilor, însă unele dintre acestea amână implementarea unui astfel de sistem.
În plus, a spus Hans Heinrich Hansen, în loc de cooperare ‘asistăm la una de renaţionalizare în Europa’ şi că procesul este unul de a scoate în evidenţă caracteristici pozitive ale unei naţiuni.
„După căderea cortinei de fier nu ne-am confruntat, minorităţile naţionale, cu o asemenea situaţie, ne regăsim ca străini în propriul stat, în condiţiile în care retorica de stat naţional devine din ce în ce mai puternică. Avem nevoie ajutorul dumneavoastră, al tuturor partidelor, pentru ca valorile diversităţi, multiculturalităţii să fie păstrate şi să nu fie măcinate în statisticile europene. UE are moto-ul de unitate în diversitate, dar acest lucru nu este aplicat în mod corespunzător şi asupra limbilor şi culturilor”, a afirmat preşedintele FUEN, care a precizat că în Europa există 340 de minorităţi naţionale cu peste 100 milioane de cetăţeni.