Guvernul vrea să împrumute bani de la BEI pentru construirea Spitalului regional Cluj

Viitorul Spital Regional de Urgență, simulare computerizată,

Guvernul a aprobat, joi, un memorandum privind negocierea contractului de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru realizarea Spitalului regional de Urgență Cluj, a anunțat prim-ministrul Florin Cîțu.

„Avem nevoie spitale şi ele trebuie construite. Am aprobat un memorandum privind negocierea contractului de finanțare dintre România şi BEI. La semnarea acestuia şi acord de împuternicire – desemnarea ministrului Finanțelor. Contractul de finanțare este în valoare de 305 milioane euro şi are în vedere susținerea obiectivului de investiții Spitalul regional de Urgență Cluj”, a declarat Cîțu, după şedința de Guvern.

Epopeea unui an din “istoria” Spitalului regional de urgenţă Cluj

Distribuie:

Postaţi un comentariu