Grevă japoneză în spitalele clujene. SANITAS: ”Salariații sunt epuizaţi fizic şi psihic, sunt discriminaţi şi expuşi dispreţului public”

Federația SANITAS, organizaţie sindicală cu peste 100.000 de membri din unităţi medicale din întreaga țară, a  declanşat astăzi, la nivel național, o greva japoneză, solicitând, printre altele, acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2.

Totodată, federația mai solicită acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară.

Pe lângă solicitările de natură financiară, celelalte revendicări ale Federaţiei SANITAS se referă la: deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus; acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; relansarea dialogului social real la toate nivelurile

”Federaţia Sanitas a fost nevoită să declanşeze <greva japoneză> pentru a trage un puternic semnal de alarmă, colectiv, asupra faptului că salariaţii din sistemele care asigură prevenţia, tratamentul şi îngrijirea populaţiei aceste ţări, cu preponderenţă în această perioadă în care noul coronavirus face ravagii, sunt epuizaţi fizic şi psihic, sunt discriminaţi şi expuşi dispreţului public printr-o excesivă mediatizare a <răsplăţilor financiare promise sau chiar legiferate>, dar în realitate neacordate! Mai mult decât atât aceşti salariaţi sunt cei mai expuşi contaminării cu coronavirusul SARS-Cov-2, 1 din 25 de nou infectaţi fiind din rândul personalului medical sau auxiliar.

Salariaţii din Sănătate, Asistenţă socială, Direcţiile de Sănătate Publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară, protestează începând de astăzi, decent, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să îi trateze cu aceeaşi decenţă şi, măcar în al doisprezecelea ceas, să înţeleagă că trebuie să respecte legea, respectându-le toate drepturile: cele de natură salarială, cele de protecţie la locul de muncă, cele de repaus pentru recuperarea capacităţii de muncă, cele care să elimine orice discriminare între categoriile de salariaţi din acelaşi tip de unităţi şi cu acelaşi tip de activitate!”, se arată într-o postare a organizatorilor protestului

Reacția Spitalului Judetean de Urgență Cluj

”Sindicatul Sanitas ne-a anunțat că în 7 octombrie se va desfășura o grevă japoneză, la nivel național. Revendicările sindicatului vizează condițiile de muncă, în contextul pandemiei COVID-19.

Subliniem că nu este o grevă limitată la SCJU Cluj-Napoca. La nivelul Spitalului există, în prezent, o recomandare (nu o obligație) de testare, pentru angajații care se întorc din concediu, pentru siguranța personalului și a pacienților”, se arată într-un comunicat al spitalului clujean.

Distribuie:

Postaţi un comentariu