Gardă de onoare la catafalcul doamnei Doina Cornea

Foto: Dan Bodea
Circa 300 de persoane au participat astăzi la funeraliile doamnei Doina Cornea, cunoscută oponentă a regimului Ceauşescu şi una dintre cele mai puternice voci anticomuniste din perioada postrevoluţionară. Ceremonia de înmormântare a fost oficiată  în foaierul Casei Universitarilor de către Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, împreună cu mai mulţi preoţi.
Doina Cornea a fost foarte ataşată Bisericii Unite cu Roma, şi-a păstrat apartenenţa la greco-catolicism şi în perioada comunistă, când biserica era interzisă, şi a militat pentru legalizarea ei în decembrie 1989. La ceremonie a participat şi fostul preşedinte al ţării, Emil Constantinescu. Actualul preşedinte a trimis o coroană de flori.
0002W0A8919 002W0A8821 002W0A8893 002W0A8948 002W0A8990 002W0A9040 002W0A9052 002W0A9073
<
>
În pofida regimului care a căutat să o reducă la tăcere, Doina Cornea a fost cel mai însufleţit glas al oraşului în perioada comunistă, fiind printre cei foarte puţini care s-au opus public mortificării ceauşiste. O gardă militară a prezentat onorul după încheierea ceremonialului funerar. Trupul doamnei Doina Cornea a fost înhumat în cimitirul central.
Fotografii realizate de Dan Bodea
Distribuie:

Postaţi un comentariu