Galerie Foto| Ploaia a zâmbit în prima zi de EC, cu Damian Marley și Class

Peste 33.000 de oameni au venit în ziua de „încălzire” de la Electric Castle, ajuns deja la cea de-a șasea ediție. Ploaia, evident, nu a lipsit și a ajuns la Bonțida cam în același timp cu primii petrecăreți. Dar după cinci ani de distracâie în ploaie, un al șaselea ani cu precipitații nu pare că îi mai impresionează în vreun fel pe electrici. Dovadă a stat și faptul că show-ul principal al lui Damian Marley a avut o audiență foarte numeroasă, același lucru întâmplându-se și la „Hangar”, unde au cântat veteranii muzicii ușoare românești, trupa Class.

Electric Castle 2018 a început cu un record de prezență: 33.000 de oameni reprezintă cel mai mare număr de oameni pentru prima zi de festival din toate edițiile de până acum.

Cu siguranță, o bună parte din merit i se datorează lui Damian „Jr. Gong” Marley, o legendă a muzicii reggae cu 4 premii Grammy la activ și proiecte muzicale împreună cu artiști din cele mai diferite genuri, precum Jay-Z, Skrillex, Mick Jagger sau rapperul Nas. În show-ul care a durat mai bine de o oră și jumătate, singurul care l-a „eclipsat” pe Damian Marley – chiar numai pentru câteva momente – a fost fiul său, Elijah. În vârstă de doar 8 ani, el și-a însoțit tatăl pe Main Stage pentru a transmite un mesaj publicului din România, cântând melodia „I just called to say I love you”. A fost nevoie de doar câteva momente pentru ca versurile să fie cântate într-un glas de zecile de mii de persoane din fața scenei principale, într-o declarație reciprocă de dragoste care a fost unul dintre cele mai frumoase momente ale serii și o definiție perfectă a spiritului Electric Castle.

„De câțiva ani ne dorim să ajungem în România, știm că exista aici o anticipare pentru sosirea noastră, iar realitatea ne-a depășit așteptările. Am avut un public care a reacționat imediat la tot ceea ce le spuneam și am simțit că sunt alături de noi, sperăm să avem ocazia să ne revedem cât de curând!”, a spus Damian Marley, aflat prima dată în România pentru unul din puținele concerte pe care le va avea, anul acesta, în Europa.

Crescut de la vârsta de 3 ani de un tată activ în mediul politic din Jamaica, Damian Marley crede că muzica este un mod eficient de a lupta pentru schimbarea pe care ți‑o dorești în societate. „Muzica e un instrument al schimbării”, spune Damian Marley, „eu vorbesc despre probleme ale lumii de azi și am avantajul că trăiesc într-o epocă în care poți comunica direct și rapid cu toată lumea, prin social media. Muzica poate ajuta umanitatea să progreseze”.

Renașterea Class

Pentru mulți dintre cei care au acum măcar 25 de ani, trupa Class a fost în copilărie una dintre vedetele faimosului (și cumva unicului) post tv de muzică Atomic TV. Class a fost de altfel și prima trupă de muzică ușoară din România și, în ciuda faptului că în ultimii ani părea că au dispărut, au mai bine de 23 de ani de activitate.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Acum cu copii, cu familii și mulți ani de făcut muzică în spate, membrii trupei Class au avut un show de neuitat pentru ambele tabere. Mihaela Cernea, solista trupei, a trăit la intensitate maximă show-ul, deși are o carieră cu o vârstă mai mare decât vârsta multor tineri aflați miercuri seara în public. Ba mai mult, pusă față în față cu aplauzele a peste 3000 de oameni, cântăreața părea că se abține cu mare greu să nu plângă, ceea ce a făcut momentul cu atât mai emoționant.

„Luna mi-a zâmbit”, „Mama spunea”, „Te visez mereu” sau „Castel de nisip” au dus publicul înspre muzica anilor 2000 și, în unele cazuri, către nostalgia anilor adolescenței. Chiar și-așa, refrenele inconfundabile au fost cântate fără mari probleme de către public, care la final a cerut și un bis.

Foto: Dan Bodea

002W0A1027 002W0A1061 002W0A1069 002W0A1110 002W0A1132 002W0A1144 002W0A1160 002W0A1166 002W0A1168 002W0A1172 002W0A1178 002W0A1190 002W0A1198 002W0A1204 002W0A1213 002W0A1227 002W0A1251 002W0A1259 002W0A1278
<
>
Distribuie:

Postaţi un comentariu