Gală aniversară Ruxandra Donose. Clujenii au umplut piața orașului la un spectacol de operă

Opera Națională Română din Cluj-Napoca organizează, pe parcursul mai multor zile, după trei ani, Festivalul Opera Aperta. În cadrul acestuia a fost susținută, sâmbătă 28 august, o gală specială Ruxandra Donose, în aer liber. Parcă mai așteptat ca niciodată, clujenii au umplut Piața Unirii, acolo unde a avut loc spectacolul.

Sărbătorind 30 de ani de activitate artistică, celebra mezzo-soprană română Ruxandra Donose celebrează acest moment inedit al parcursului său artistic printr-o serie de gale aniversare desfășurate în orașe din întreaga țară, implicând în program lucrări îndrăgite din repertoriul operistic internațional, diverse arii din opere precum Farnace de Antonio Vivaldi, Tancredi de Gioachino Rossini, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, Samson și Dalila de Camille Saint-Saëns și Carmen de Georges Bizet.

„Este un turneu aniversar al mezzo-sopranei care a cântat pe scenele de la Covent Garden, Royal Opera House sau Deutsche Oper Berlin. Ne-am gândit la titluri care atrag oamenii spre operă, să prindă curaj să vină din nou în sălile de spectacol”, a declarat, într-o conferință de presă, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan.

Făcând parte din grupul de personalități al generației sale, Ruxandra Donose a câștigat aprecieri în teatrele de operă și sălile de concert din întreaga lume. Asociată în special cu repertoriul liric mozartian și francez, ea a trecut în ultimii ani la repertoriul dramatic german, bucurându-se de uriașe succese, interpretând roluri precum: Kundry din Parsifal, în concert cu Simon Rattle și Filarmonica din Berlin, sau Elektra din Orestul lui Manfred Trojahn. În prezent, mezzo-soprana colaborează cu Teatro Real de Madrid, Filarmonica din Oslo, fiind invitată să apară alături de Filarmonica din Londra și Vladimir Jurowski în rolul Sieglinde din opera lui Wagner, Die Walküre, la Royal Festival Hall.

De asemenea, în Piața Unirii vor mai avea loc spectacolele „Nabucco”, pe 29 august, „Zorba”, pe 31 august, şi „Rigoletto”, pe 3 septembrie.

Printre invitații de marcă ai festivalului se mai numără baritonul Ionuț Pascu, basul Szabo Balint şi soprana Nadia Cerchez.

P.S.: Spectacolul Nabucco s-a amânat, din cauza vremii, pentru luni seara.

Fotografii de Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu