FOTO | Pelerinaj în pandemie. Voluntarii sprijină autoritățile pentru respectarea măsurilor de siguranță sanitară
Aproximativ 1.500 de credincioși au participat în ultimele zile la manifestările de la Mănăstirea Nicula, iar autoritățile se așteaptă ca numărul acestora să crească considerabil mâine, când va avea loc Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de ÎPS Andrei al Clujului.
”În cea de-a doua zi a ceremoniilor religioase desfășurate cu prilejul Hramului Mănăstirii Nicula, 237 de jandarmi, polițiști, pompieri, salvatori SMURD, SAJ și voluntari ai ISU Cluj sau aparținând ONG-urilor partenere, au fost alături de credincioșii care au participat la aceste evenimente. În incinta mănăstirii, pe parcursul zilei de joi, au fost aproximativ 450 de persoane, numărul maxim de participanți înregistrându-se în jurul orei 23.50.
În această perioadă au fost efectuate de către forțele de ordine verificări și controale de prevenire și de combatere a faptelor antisociale, de apărare împotriva incendiilor și de respectare a măsurilor individuale de protecție. Nu au fost constatate în prima zi a desfășurării ceremoniilor religioase încălcări grave privind acestea aspecte, majoritatea deficiențelor constate fiind remediate pe loc. Cu toate acestea, a fost aplicată o amendă de către jandarmi. Patru persoane au primit asistență medicală în această perioadă, din partea salvatorilor SMURD, fără a fi nevoie de transportul acestora la spital”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Cluj.
De asemenea, conform planului aprobat de prefectul Mircea Abrudean, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a fost suplimentat numărul forțelor de ordine față de anii precedenți, având în vedere situația sanitară actuală, iar la eforturile de organizare participă și organizații de voluntari.
Zeci de voluntari de la Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4 Cluj se află, începând de miercuri, la Nicula pentru a sprijini autoritățile în eforturile de a supraveghea modul în care pelerinii veniți la Mănăstirea Nicula respectă regulile de siguranță sanitară și distanțare pentru acest eveniment.
Programul zilei de astăzi:
– ora 15.00 Taina Sfântului Maslu
– ora 18.00 Vecernia cu Litie – slujește și predică ÎPS Andrei al Clujului
– ora 21.30 scoaterea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului
– ora 22.00 Utrenia și Prohodul Maicii Domnului – predică Pcuv. Arhim. Dumitru Cobzaru
– ora 01.00 înconjurul bisericii cu Icoana – Moliftele Sfântului Vasile cel Mare
Programul zilei de sâmbătă, 15 august:
– ora 05.00 Sfânta Liturghie în biserică
– ora 08.00 Acatistul Adormirii Maicii Domnului
– ora 09.00 Sfânta Liturghie Arhierească – slujește și predică ÎPS Andrei al Clujului
De reținut:
– în perimetrul mănăstirii sunt disponibili dezinfectanți în zonele unde există afluențe mari de persoane;
– accesul autoturismelor este restricționat în zona mănăstirii, în vederea evitării aglomerărilor de persoane și de autoturisme;
– zilnic, până la Praznicul Adormirii Maici Domnului, va fi liturghie arhierească, iar credincioșii pot participa în oricare din zilele menționate la slujbă;
– evenimentele religioase sunt transmise în direct, astfel: Radio Renașterea, în FM, live pe pagina de Facebook a Mănăstirii Nicula și în data de 15 august de către postul Trinitas TV, TVR 3 și TVR Cluj.
Vă reamintim că:
– este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, la fel și respectarea distanțării fizice de 1,5 m pe întreaga perioadă și în întreg perimetrul interior și exterior al mănăstirii;
– vă puteți închina la icoana Maicii Domnului fără a avea contact cu aceasta, păstrând o distanță fizică de 1,5 m;
– este interzis consumul de băuturi alcoolice în incinta mănăstirii, la fel și distribuirea de hrană în sistem organizat către credincioși sau orice alte formule asimilate.
Galerie foto: Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4 Cluj