FOTO | Marius Bilașco, CFR Cluj: ”Este greșit să considerăm că vom avea un meci ușor cu TSKA Sofia” Vești despre noul antrenor

Foto: Dan Bodea

CFR Cluj joacă joi seara, de la ora 22.00, în Gruia, o partidă decisivă în Europa League cu TSKA Sofia, care le-ar păstra șansele de calificare în primăvara europeană. Managerul sportiv al celor de la CFR Cluj a declarat astăzi, la conferința de presă de dinaintea partidei, că este greșit să consideri că va fi o partidă ușoară pentru campioana României, mai ales ținând cont că bulgarii nu mai au nicio șansă la calificare.

”Este o partidă importantă pentru CFR pentru că păstrăm în continuare șanse de calificare, iar pentru a spera la ultimul meci, cel direct cu Young Boys, avem nevoie de victorie, sau cel puțin să facem același rezultat pe care elvețienii îl vor face la Roma.

Aparent, lumea vede partida cu TSKA una mai ușoară, nefiind destul de motivați, dar, cred eu, este foarte periculos să gândești așa. Când joci fără presiune s-ar putea să-ți iasă mult mai bine, decât în momentul în care ești conectat la miză și la importanța partidei. Lotul lor de jucători îl cunoaștem foarte bine, noutatea este schimbarea antrenorului, au avut rerzultate bune în ultima perioadă, am observat că au schimbat și sistemul, deci au cu ce să ne surprindă. Important e ca noi să fim pregătiți pentru această partidă.

Rezultatele n-au fost cele la care am sperat, a venit și această despărțire de Dan Petrescu, au fost deci niște zile cu o anumită încărcătură pe care toți cei din club am simțit-o. Este important, însă, că avem jucători cu o mare experiență și care, sunt convins, știu să gestioneze și asemenea momente.

Sperăm să revină cât mai repede pe teren și Vinicius, avem nevoie de toți jucătorii care sunt în lot. E o perioadă extrem de aglomerată, cu foarte multe meciuri, și faptul că lipsește este un minus pentru noi. Nu știu când va reveni la echipă, e posibil chiar și mâine, vom vedea.

Sunt convins că cei din staff-ul lui Dan Petrescu, cei care au rămas alături de noi, au pregătit foarte bine această partidă, și, ceea ce este foarte important, sunt convins că vor avea sprijinul băieților și sunt sigur că vor fi foarte receptivi”, a declarat Marius Bilașco.

În ce privește numirea unui nou antrenor la echipă, Bilașco a spus că acest lucru se va petrece până la sfârșitul acestei săptămâni: ”Vom vedea ce se întâmplă după această partidă. Noi sperăm ca lucrurile să intre cât mai curând pe făgașul normal”.

Mario Camora: ”E o adevărată finală pentru noi”

”Ne așteptăm la un meci foarte complicat, am simțit pe propria piele asta când am jucat la Sofia. Trebuie să fim uniți, știm ce ne așteaptă, și sperăm să câștigăm toate cele trei puncte la finalul meciului. E o adevărată finală pentru noi și trebuie neapărat s-o câștigăm.

Ultimele rezultate au creat nervozitate în vestiar, tensiune, e firesc acest lucru. Noi avem, însă, experiență, trebuie să ținem capul sus, asemenea evenimente se petrec la orice echipă din lume. Într-adevăr, nu trecem printr-un moment foarte bun, dar trebuie acum să câștigăm în Europa League, apoi să ne gândim și la campionat. Nu mai avem de ce să stăm cu capul plecat, fiindcă așa nu schimbăm nimic. La plecare, Dan Petrescu ne-a dorit succes în continuare în campionat și în Europa League. N-a fost o despărțire ușoară pentru el, îi plăcea la Cluj. Noi, la fel, îi dorim multă baftă oriunde va antrena, pentru că n-avem cum să uităm ce a făcut pentru acest club în ultimii trei ani”, a declarat și căpitanul CFR-ului, Mario Camora.

Clasamentul grupei A din Europa League, după 4 etape:

  1. AS Roma – 10p
  2. Young Boys – 7p
  3. CFR Cluj – 4p
  4. CSKA Sofia – 1p

Galerie foto de la antrenamentul oficial al feroviarilor: Dan Bodea

128867215_1044042956107704_7286052181927459182_n 128994731_1014097875762128_5486805006490241791_n 129202067_1221664988219397_1397809664321528631_n 129408270_173034454492876_8451519190107053772_n 129479163_374203896981312_809521678484208929_n 129538431_1091278801325220_3754047722609104896_n (1)
<
>

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu