FOTO | CFR Cluj depășește Craiova în clasament și suflă în ceafa celor de la FCSB

Foto: Dan Bodea

Campioana României a învins fără emoții în partida cu Academica Clinceni, scor 3-1, și a trecut pe locul doi în clasamentul Ligii I, la egalitate de puncte cu liderul FCSB. CFR a încceput în forță meciul cu echipa ce nu mai cunoscuse înfrângerea în ultimele 8 etape, și a deschis scorul după un sfert de oră prin Costache. Deac majorat difereența pe tabela de marcaj la 7 minute după pauză, după o execuție minunată de la 20 de metri. Arbitrul Chivulete s-a făcut că nu vede două penaltyuri în favoarea feroviarilor, iar în min.82 bulgarul Chandarov a redus din diferență cu o lovitură de cap, pentru ca în primul minut al prelungirilor, Debeljuh să reușească al treilea gol al CFR-ului.

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic (Manea ’83), Ciobotariu, Burcă, Camora – Deac (Itu ’83), Djokovic, Păun – Pereira (Chipciu ’77), Vojtus (Soares ’65), V. Costache (Debeljuh ’76). Antrenor: Edward Iordănescu

Academica Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Patriche, Dobrescu – Cascini, Cebotaru (Chandarov ’58) – Cordea (Andronic ’58), Dumitriu (Ventura ’71), Cr. Tănase (Pîrvulescu ’70) – Morar (Chunchukov ‘6). Antrenor: Ilie Poenaru.

Iordănescu: Nu pot să cad în capcana să mă relaxez

„Mai avem de muncă, e clar! A fost abordare ofensivă, un joc acasă, în fața unui adversar competitiv. Mă așteptam la un joc greu la debut. S-a văzut că am fost ofensivi, am încercat să ieșim cu construcție controlată. Am avut ritm bun.

Echipa a avut tonus ofensiv și am avut și alte situații. Sunt fericit pentru lucrurile astea pozitive. Am felicitat echipa.

Partea negativă a fost că ne-am relaxat și am ajuns într-o situație în care am trăit periculos. M-a supărat lucrul ăsta, m-a deranjat că am primit gol, este primul pe care îl primim după cinci etape în care eu sunt aici. Le-am spus lucrul ăsta.

Am avut cinci jucători exclusiv ofensivi, l-am avut și pe Djokovic, așa am gândit jocul. Dacă ei s-au simțit bine, mă bucur. Dar importante rămân rezultatele.

Peste trei zile avem un joc extraordinar de greu la Sfantu Gheorghe. Nu pot să merg cu gândul pănă la titlu. Sigur, pentru asta muncim, dar trebuie să o luăm pas cu pas. Am reușit să recuperăm puncte, eram patru puncte sub Craiova, acum sunte peste.

Să vedem ce va fi și cu FCSB. Nu pot să cad în capcana să mă relaxez. Lucrurile se schimbă rapid, sper să nu fie cazul la noi”, a declarat Edi Iordănescu la finalul partidei.

Galerie foto: Dan Bodea

139400664_166032658611953_8330882834328230013_n 139234194_319564156034955_2575644330838927370_n 139136745_1077544679396158_8513280549573479104_n 138891532_416668732911058_1357010623979944264_n 138890317_140871501180252_2493477592330508737_n 138764454_235526918132490_1990273197125089618_n 138725401_443333123759590_8642566591315670217_n
<
>

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu