#FloriPentruFlorarese, o campanie Magic People

Florăresele clujene au primit flori de ziua lor

Asociația Magic People a lansat ieri, 8 martie, campania #FloriPentruFlorarese. Astfel, membrii asociației au oferit ieri flori doamnelor din florăriile clujene.

„De 8 martie toate femeile primesc flori de la soț, iubit, prieteni, colegi sau copii. Doamnele care lucrează în florării contribuie la bucuria altor femei, însă, până acum, nu s-a gândit nimeni să le facă și lor, florăreselor, ziua de 8 martie mai frumoasă. Anul acesta am încercat să schimbăm acest obicei, și să oferim flori florăreselor. Astfel, am fost în florăriile din Cluj, am cumpărat câte o floare pe care mai apoi am dăruit-o florăreselor. Reacțiile pe care florăresele le-au avut când au primit florile ne-au lăsat fără cuvinte! Ne-am gândit că florăresele nu primesc flori, însă nu credeam că e chiar așa. Multe florărese ne-au spus că nu au primit o floare de când au deschisă florăria!” a declarat Cristian Gog, președintele Asociației Magic People.

Pentru că a fost o inițiativă de succes, membrii asociației își doresc să crească proiectul la nivel național, și de ce nu, internațional în 2016.

Flori pentru florăresele din Cluj

Flori pentru florăresele din Cluj

„Anul acesta am făcut totul pe cont propriu, nu am avut sponsori alături de noi. Singurii care ne-au ajutat au fost cei de la Beard Brothers, cu suport foto – video, cărora vrem să le mulțumim pe această cale. Poate de aceea nu am ajuns chiar la toate florăriile din oraș, nu este ușor să demarezi o astfel de campanie cu resurse proprii. Însă noi ne bucurăm că am reușit să aducem zâmbetul pe fețele florăreselor și promitem să nu ne oprim aici! Vrem să creștem acest proiect în 2016 la nivel național și internațional, pentru că este o inițiativă care merită valorificată!”, a spus Dan Ciulea, vicepreședintele Asociației Magic People.

Flori pentru florăresele din Cluj

Flori pentru florăresele din Cluj

Asociația Magic People este o organizație non-profit inițiată de Cristian Gog. Prin acțiunile pe care le organizează, asociația dorește să își aducă contribuția în a ajuta moral și material copii și vârstnici, să faciliteze și să încurajeze legăturile interumane; să ofere posibilitatea clujenilor, indiferent de vârstă, să își petrecacă timpul liber într-un mod activ și interesant; să ajute copiii cu probleme sociale sau materiale să se integreze în societate și să nu se simtă diferiți sau marginalizați.

Distribuie:

Postaţi un comentariu