Ferma de pui din Floreşti a primit autorizaţie integrată de mediu. Floreştenii pot contesta decizia timp de 30 de zile
Ferma de pui din Floreşti de pe strada Cetăţii, care a fost închisă cu aproape un an de zile în urmă, a primit în aceste zile decizia privind emiterea autorizaţiei integrate de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj. Directorul APM Cluj, Grigore Crăciun spune însă că împotriva acestei decizii se pot depune sesizări şi plângeri timp de 30 de zile, aşa că cel puţin deocamdată activitatea fermei nu poate fi reluată.
În documentul publicat pe site-ul ANPM se arată că ferma de pui Bravinvest va primi autorizaţie integrată de mediu. Proprietarii fermei au dreptul prin această autorizaţie să populeze cele 8 hale cu maxim 22.000 de pui per hală. Decizia a fost luată în 4 aprilie, astfel că până în 3 mai cei interesaţi pot depune sesizări la această hotărâre.
“Decizia a fost trimisă fermei, aceasta nu înseamnă că activitatea se reia imediat. Ci acum aşteptăm sesizările, deja au început să vină, termenul este de 30 de zile. Apoi analizăm sesizările primite şi abia apoi se ia decizia finală”, a declarat directorul APM Cluj, Grigore Crăciun.